O CĂLĂTORIE LA ARMENOPOLIS – ORAŞUL CELOR CINCI “MINUNI”

Cele cinci “minuni” ale Armenopolisului

La invitaţia domnului Esztegar Ioan, Preşedintele Uniunii Armenilor din România, sucursala Gherla, în perioada  19-20  iunie  2015,  un grup de membri şi simpatizanţi UAR Bacău în frunte cu domnul Vasile Agop, preşedintele filialei,  a participat la evenimentul  „Sfântul Grigore Luminatorul”, sărbătoare creştină armenească, cu ocazia căreia se realizează anual întâlnirea armenilor din ţară şi străinătate în vederea promovării  istoriei, culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor specifice poporului armean.

Armenii s-au aşezat în Gherla în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea și au plătit casei imperiale austriece pentru terenul pe care au fondat oraşul armean “Armenopolis”. Vechiul Armenopolis  era celebru prin cinci “minuni”: legenda întemeierii oraşului, biserica pe care armenii o consideră “buricul Pământului”, un tablou creat de Rubens, planul oraşului ori ciorba de  huruth. Gherla era cunoscută însă mai ales prin Penitenciarul de Maximă Siguranţă, vechea cetate Martinuzzi, transformată în închisoare de către Habsburgi şi unde a fost exterminată, în timpul  comunismului, o parte a elitei României.

Manifestările au fost incluse în programul Zilelor Municipiului Gherla.

Sfântul Grigorie Luminatorul Apostolul Armeniei

Sfântul Grigorie Luminatorul, ce a trăit între 240-332 şi socotit ca Apostolul Armeniei s-a născut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat în Armenia.  Sfântul Grigorie Luminatorul este prăznuit pe 30 septembrie. Având o descendenţă  nobilă, Grigorie a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost botezat şi crescut în credinţa creştină, s-a căsătorit şi a avut doi fii, Vhartanes şi Aristages. Grigorie a revenit în Armenia pentru ai încreştina pe armeni. Regele Tiridat l-a supus mai întâi torturilor şi la întemniţat timp de 13 ani. Grigorie izbuteşte să-l convertească şi pe rege, împreună cu familia sa şi întreg poporul. A fost hirotonisit episcop, iar apoi întronizat ca episcop al Armeniei. Se pare că Sfântul Grigorie ar fi făcut o călătorie la Roma împreună cu Tiridates. La capătul vieţii, Sfântul Grigorie Luminătorul s-a retras  într-o peşteră şi a murit în sălbăticie. Nişte păstori  au ridicat deasupra lui o movilă de pietre. În timpul persecuţiei iconoclaste din secolele VII-VIII, capul şi o parte din moaştele Sfântului Grigorie au fost duse la Napoli. Capul se pare că ar fi ajuns la Roma după aceea, în anul 1628, a fost dus înapoi la Napoli în noua mănăstire San Gregorio Armeno. Mâna dreaptă a Sfântului Grigorie Luminatorul are o istorie tumultoasă deoarece, pe seama ei, a luat naştere în Armenia o tradiţie potrivit căreia posesia acesteia conferă legitimitate episcopului sau episcopilor pentru a accede la demnitatea de Catolicos.

Catedrala Armeano-Catolică din Gherla

Sâmbătă 20 iunie 2015 am participat la Liturghia cu ocazia Sărbătoririi Sfântului Grigore Luminatorul în Catedrala Armeano-Catolică din Gherla. La evenimentul din acest an au participat preşedintele UAR – Varujan Vosganian, lider al grupului parlamentar al minoritatilor naţionale  – Varujan Pambuccian, armeni ortodocși şi catolici din Bacău, Roman, Târgu Ocna, Piatra Neamţ, Botoșani, Cluj-Napoca, Bucureşti, Gheorgheni, Dumbrăveni şi Odorheiu Secuiesc. Au fost prezenţi Înalt Preasfinţitul Gyorgy Jakubinyi, arhiepiscop de Alba Iulia  şi P.S. Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Armene din România împreună cu P.C. Preot Vicar Kricor Holca. M-a impresionat orga catedralei care a acompaniat slujba (s-a cântat în limba armeană şi maghiară înclusiv imnul armeniei în limba armeană), iar Sfânta liturghie fiind ţinută în limba maghiară. Catedrala armeano-catolică Sfânta Treime, cu hramul secundar Sfântul Grigore Luminătorul este ultima din cele nouă biserici armene câte existau în Gherla. Armenii din Gherla, uniți cu Roma, și-au construit această biserică în centrul orașului, finalizată în 1804 Biserica a fost proiectată, se pare, de un meşter baroc austriac, fiind construită începând cu anul  1748. Sfinţirea bisericii a putut avea loc abia la data de 17 iunie 1804. După sfinţire, în data de 4 august, turnul bisericii a fost trăsnit a treia oară, fiind necesară repararea deteriorărilor, iar clopotul cel mare a trebuit turnat din nou. Interiorul bisericii este în stil baroc.  Nava este articulată de pilaştrii cu capitel compozit, la care sunt adosate coloane de asemenea cu capitel compozit. Pilaştrii susţin cornişa  decorată cu denticuli şi panouri dreptunghiulare culcate, peste care se ridică bolţile în calote boeme.

Comorile catedralei

Printre obiectele de valoare  adăpostite de Biserică se numără un fragment din Crucea Sfântă a lui Isus, care împodobeşte  Crucea aurită care a fost emblema Frăţiei Flagelanţilor ce a fiinţat şi la Gherla până a fost interzisă în 1772 de împăratul Iosif al II-lea.

Relicva Sfântul Grigore Iluminatorul, cu certificatul de autenticitate sunt închise într-o ramă preţioasă şi au fost aduse de la Roma de către un preot de rit armean. Fragmente din mâna dreaptă a Sfântului Grigorie Luminatorul se mai găsesc în Biserica Sfântul Grigorie Luminatorul din Cezareea, Turcia, în Biserica Sfântul Iacov a Patriarhatului Armean din Ierusalim şi în Italia, la catedrala Sfântul Grigorie Luminatorul din Napoli.

Catedrala mai este renumită datorită unui tablou atribuit lui Rubens, pe care-l adăpostește, “Coborârea lui Isus de pe Cruce”. Armenii, pe atunci foarte bogați, împrumutau adesea bani împăratului austriac. În timpul unui astfel de împrumut, ca semn de mulțumire și aflând că erau în căutarea unui tablou, împăratul Francisc I i-a invitat să-și aleagă un tablou din galeriile imperiale de la Viena. Armenii au ales „Coborârea lui Isus de pe Cruce” de Peter Paul Rubens. Adus la Gherla, tabloul care valorează azi milioane de dolari a fost expus în capela laterală, special ridicată, „Capela Învierii”, unde poate fi văzut de cei care vizitează Catedrala Armeano-Catolică. Se presupune că această pictură nu este opera lui Rubens, ci a pictorului german Joachim von Sandrart (1606-1688) care a trăit în Amsterdam.

Monografia oraşului Gherla-Armenopolis şi „Cartea şoaptelor”

După slujba religioasă, la ora prânzului, în prezenţa oficialităţilor laice – primarul Marius Călin Sabo – şi bisericeşti, locale şi din diaspora, a invitaţilor din ţară, între care ne aflam şi grupul nostru din Bacău, a urmat, la sediul Parohiei  o lansare de carte, „Monografia Oraşului Liber Regal Gherla”, o adevărată enciclopedie a armenilor ardeleni, prima traducere în limba română din limba maghiară şi „Cartea şoaptelor” scrisă de Varujan Vosganian,  ediţia tradusă în limba maghiară din limba română, după ce anterior cartea fusese tradusă în alte peste 20 de limbi străine.

Hacic Asfadurian, maghiarizat cu numele de Szongott Kristof,  a fost un visător şi un vizionar al renaşterii armenilor. Cel mai mare cărturar al armenilor ardeleni s-a născut pe 23 martie 1843 în comuna Bogata (Mureş) într-o familie armenească, venită din Moldova via Lvov, ca toţi armenii din Ardeal. Părinţii săi Rhipsime şi Hovanes Asfadurian au fost nevoiţi să se maghiarizeze. Szongott Kristof  a publicat într-un editorial al revistei sale Armenia profesiunea sa de credinţă: “…este o obligaţie a noastră să ne jertfim capacitatea, puterea, avutul şi sănătatea pentru naţiunea noastră!” A scris cărţi capitale pentru istoria armenilor precum “Genealogia familiilor armene din Ungaria”, “Etnografia armenilor din Ungaria” sau traducerea lui Movses Khorenaţi “Istoria armenilor în limba maghiară”. Monumentalele sale volume de monografie gherleană, “Monografia oraşului liber regal Gherla (1700-1900) publicate între 1901-1903 la editura “Aurora” din Gherla a lui Andrei Todoran, descriu  Armenopolisul dintre anii 1700 si 1900. Prima versiune românească a apărut abia în anul 2014, sub titlul “Oraşul Liber Regal Gherla”, I ,Generalităţi, părţile I-XII, volum îngrijit de Lucian Năstasă, traducere de Andrea Ghiţă, la Editura “Ararat” din Bucureşti. Al doilea volum al monografiei lui Szongott Kristof, cuprinzând părţile XIII-XXII, realizat de aceeaşi echipă editorială, a fost lansat şi la Gherla în prezentarea coordonatorului de ediţie Lucian Năstasă, la 19 iunie 2015 fiind distribuite participanţilor primele exemplare ale volumului.

Răsfoind volumul ne-am oprit la pagina 101 despre şcoala armenească unde scrie că la 1791 leafa învăţătorilor armeni era de 183 florini şi 23 de creiţari (1florin=60 creiţari=11,7 g. aur). Regulamentul şcolii de băieţi din Gherla la 1799 prevedea ca învăţătorii “cu tinerii trebuie să se poarte părinteşte. Dacă greşesc mai întâi să-i mustre verbal; dacă nu se îndreaptă în urma mustrării, să-i pună să stea în genunchi şi abia dacă nici această pedeapsă nu dă rezultate, să se treacă la bătaia cu nuiaua sau biciuşca, dar nu mai mult de şase lovituri. Învăţătorii îi pot pedepsi pe elevi fără a cere încuviinţarea inspectorilor; pedeapsa trebuie aplicată cu calm, fără vreo încrâncenare, şi întotdeuna să se explice public motivul acesteia. Celelalte pedepse corporale, precum lovirea cu băţul peste degete sau palmele mâinii, trasul de păr, pălmuirea şi bătaia cu urzici sunt interzise cu desăvârşire.”(p.124) .

Ciorba de huruth

Toţi musafirii au luat parte apoi la un ospăţ tradiţional, cu bunătăţi din bucătăria armenească, în hrubele Parohiei Armeano Catolice, printre care şi ciorba de huruth,  bazată  pe lapte fermentat cu pătrunjel și cu leuștean, dar și cu alte condimente, în care au fost fierte paste făinoase, preparate cu ou, care înglobează o bucățică de carne de vită ce seamănă cu raviolli ori tortellini italienești. Ciorba de huruth are un gust acrișor și se bucură de mare trecere, mai ales vara. Armenii susţin că ciorba, una din cele cinci “minuni”  este bună pentru refacerea după petreceri. Rețeta a fost adusă de coloniștii armeni aşezaţi în Transilvania în timpul Imperiului Habsburgic.

Următoarea manifestare a fost vernisarea,  la sediul UAR Gherla, a unei Expoziţii  de fotografii,  lucrări de pictură şi obiecte de manufactură, organizată de Primăria Gherla şi Autoguvernarea armeană sectorului XX Budapesta –  Pesterzsebet, ocazionată de vizita unei delegaţii din Ungaria, cu care se doreşte strângerea relaţiilor de prietenie.

Centenarul Genocidului din 1915

În cursul serii, cinematograful şi-a deschis porţile pentru proiecţii de filme documentare realizate TVR1 şi TVR3 marcând comemorarea a 100 de ani de la Genocidul săvârşit în Turcia anului 1915 asupra armenilor. În România, cu toate că autorităţile nu au recunoscut oficial genocidul, Biserica Apostolică Armeană organizează, anual, slujbe de pomenire pentru cei 1,5 milioane de armeni morţi. Papa, numeroşi istorici şi peste 20 de ţări au recunoscut Genocidul împotriva armenilor. TVR Cluj a prezentat două filme dedicate comemorării Genocidului armenesc, „Poveşti cu armeni” şi „Genocide 100”,  director imagine Cristian Balaş, asistent imagine Cosmin Ferent, editor imagine Adrian Olar, producător Orban S. Katalin, a prezentat realizatorul Sebesi Karen Attila.

Sărbătoarea s-a încheiat tot la catedrală cu un Concert susţinut cu instrumente de epocă,   cu melodii medievale, armeneşti şi bisericeşti, susţinut de Ansamblul “Flauto-Dolce” din Cluj Napoca. Ansamblul  „Flauto Dolce” a luat fiinţă la Cluj în anul 2000, la iniţiativa lui Zoltán Majó, cu intenţia declarată de a interpreta lucrări vechi şi moderne în diverse aranjamente pentru familia de instrumente flaut drept (flauto dolce, Blockflöte, recorder, flûte à bec), specifice muzicii europene din Renaştere, Baroc şi Rococo. Unic în felul său în acest colţ al Europei, ansamblul îşi propune să facă cunoscut repertoriul acestui instrument şi să prezinte, cu fantezie şi originalitate, posibilităţile lui tehnice şi expresive. Ansamblul caută, în aceeaşi măsură, redescoperirea muzicii vechi din România, precum şi interpretarea compoziţiilor contemporane.

Et in arcadia ego

Revenind la Bacău, am avut o vreme senzaţia ciudată că timp  de trei zile am călătorit nu doar în spaţiu, ci şi în timp, într-o altă lume şi într-un alt timp istoric, într-un tărâm al minunilor, numit Armenopolis.  Acum pot să zic nu doar „Et in arcadia ego”, ci şi “I be back”.

Mulţumesc, UAR Gherla.

Mulţumesc, UAR Bacău.

Prof. Ficuţă Dumitru,

Casa Corpului Didactic Bacău – partener

 proiecte cultural-educaţionale al UAR sucursala Bacău

by Mihai Stepan Cazazian