NOTE DE LECTOR / Patrick Thomas : De la Carmarthen la Karabagh

Canonicul Patrick Thomas (n. 1952, Welshpool – Țara Galilor) a studiat în Anglia, fiind absolvent al universităților din Cambridge și din Leeds și având doctoratul obținut la University of Wales. După ce a fost hirotonisit în cadrul Bisericii Galeze în 1980, a slujit în parohii bilingve din vestul Țării Galilor. A făcut parte din Welsh Language Board în anii 1994-2000. Este vicar al Bisericii lui Cristos în Carmarthen și canonic principal la catedrala St. David din Pembrokeshire. Face parte din Comisia internațională ortodoxă anglicano-orientală, iar în 2013 a fost desemnat pastor onorific al armenilor din Țara Galilor de către Eparhia armeană a Marii Britanii și a Irlandei. Este autor al câtorva cărți.

Profund interesat în istoria, în cultura și în spiritualitatea armeană, în ultimii mai bine de zece ani a studiat îndeaproape aceste domenii. Curiozitatea față de armeni i-a fost stârnită clericului galez în urma unei călătorii în Armenia, pe care el a efectuat-o în octombrie 2005 ca turist într-un grup de clerici pelegrini, după ce întâmplător citise un mic anunț într-un ziar. Revelația culturii bogate și a istoriei zbuciumate a armenilor l-a determinat să citească și să studieze numeroase lucrări pe care și le procura cu aviditate și să fie atât de obsedat încât unul dintre fiii săi a sugerat ca tatăl lui să fie amendat cu 50 pennies de fiecare dată când menționa Armenia la masa de familie. Mama canonicului, însă, l-a finanțat să plece din nou în Armenia, în septembrie 2006, de data aceea singur, pentru a aprofunda cunoștința cu țara de care el se atașase. Călătoria următoare a avut loc în mai 2008, incluzând o deplasare în Arțakh. A patra oară, în septembrie 2009, Patrick Thomas s-a alăturat iarăși unui grup, condus de Baroana Caroline Cox, având onoarea ca la slujba de la Edjmiațin să fie așezat lângă Catolicos. Când, pe la sfârșitul anului 2010, clericul armean Vahan Hovhanessian, Eparhul Bisericii Armene din Marea Britanie și din Irlanda, a vizitat catedrala St. David la invitația canonicului Thomas, în biserica baptistă Ararat a avut loc prima slujbă armenească în Țara Galilor, cu care ocazie s-a pus la cale un pelerinaj armenesc la St. David, scurt timp după Paștele 2011, cu celebrarea liturghiei armene și comemorarea Genocidului. Iar cea dintâi slujbă de Crăciun în Țara Galilor a avut loc la aceeași biserică baptistă în ziua de 8 ianuarie 2011.

Ceea ce a urmat acestei inițieri a fost o carte publicată în 2012 de editura Gwasg Carreg Gwalch din Llanrwst (districtul Conwy din Țara Galilor), From Carmarthen to Karabagh, cu subtitlul A Welsh discovery of Armenia (De la Carmarthen la Karabagh, o descoperire galeză a Armeniei). Contrar aparenței titlului, scrierea lui Patrick Thomas nu este un jurnal de călătorie, ci un eseu amplu, fracționat pe câteva teme majore care îl introduc pe lector nu doar în istoria și în cultura armene, ci și în cele galeze. Două introduceri semnate de Arhiepiscopul de Canterburry și de Eparhul Bisericii Apostolice Armene, menționate ca atare chiar pe copertă, dau greutate cărții și pregătesc abordarea textului. În propria sa prefață, autorul explică formula cu care și-a structurat volumul, și anume – împărțirea în capitole tematice conținând câte un prolog, o triadă și un colofon, asimilând-o cu arcada tabelelor canonice din miniaturile medievale armenești și cu triada folosită de povestitorii medievali galezi, iar în colofon propunând similaritatea subiectului respectiv cu elemente din istoria și din cultura galilor. Temele alese sunt: Araratul, Lumina, Khacikarurile, Porumbeii, Cuvintele, Biserica, Luptele, Genocidul.

În prologul propriu-zis al lucrării sale, după ce plasează geografic Armenia și enumeră invaziile de tot soiul în Armenia, autorul susține înrudirea armenilor și a galilor prin patriarhii lor întemeietori de neam: dacă Hayc a fost strănepotul lui Gomer, la rândul său nepot al lui Noe, galii își revendică originea din același Gomer despre care se afirmă că vorbea Gomeraeg, ceea ce avea să devină Cymraeg, adică Galia.

Când vizitează Goșavankul, canonicul galez, constatând că biserica din localitate nu are preot, fantazează să se stabilească acolo oficiind în acel colț depărtat de Armenie, dar e temperat de câteva impedimente: liturghia e prea lungă și complicată, apoi cere o voce puternică de cântăreț, un simț instinctiv al ritualului și fluență în armeana clasică, ceea ce candidatul nu posedă.

În colofonul capitolului despre khacikaruri, autorul lansează ipoteza că Piatra lui Abraham din catedrala St. David, de pe mormântul fiilor episcopului Abraham ucis de vikingi în 1080, reprezentând crucea celtică specific galeză, ar fi fost armenească, datorită similitudinii ei cu o cruce din secolele XIII-XIV dintr-o miniatură la un manuscris armenesc. El aduce argumentul că trei clerici armeni – conform unui istoric islandez timpuriu – ar fi debarcat în țara aceluia: Petros, Abraham, Stepan fuseseră invitați de regele norvegian, ceea ce s-a întâmplat cu numai câteva decenii înainte de sculptarea Pietrei lui Abraham.

Abordând domeniul lingvisticii, Patrick Thomas găsește asemuiri între unele cuvinte armenești și galeze: aror/aradr (plug), djur/dŵr (apă), ghini/gwin (vin), kar/carreg (piatră) ș. a. m. d. Ca pledoarie pentru scris și pentru carte, sunt citate cu voluptate două versuri de Saiat-Nova în capitolul închinat lui Mesrop Maștoț: „Trei lucruri leagă trupul de suflet:/Dragostea de alfabet, dragostea de scris, dragostea de carte”. Iar Grigor Narecațí, „mare consolator al umanității”, cum este portretizat autorul Cărții jelaniei, e așezat nici mai mult, nici mai puțin decât alături de Buddha și de Francisc de Assisi.

            O satisfacție personală am avut citind rândurile critice la adresa monstruozității urbanistico-religioase construite drept reședință episcopală (catolicosală?), inclusiv o biserică, strivind cu imensitatea inutilă a edificiilor mica bijuterie arhitecturală care este capela Catoghiché din centrul Erevanului, cândva salvată de le demolare prin construirea unui Institut de lingvistică astăzi demolat el însuși ca să facă loc capriciului Edjmiaținului, Catoghiché rămânând astfel, cum scrie autorul, „vulnerabilă și singuratică”. „M-am întristat” – mărturisește el și găsește o metaforă rafinată: „Era echivalentul urban al acelor mănăstiri medievale armenești construite în capătul extrem al unor văi depărtate, ca să fie protejate de hoardele mongole invadatoare”. Hoardele sunt, acum, intra muros…

            Interesantă, deși pe bună dreptate nesusținută de clericul galez, concluzia unui experiment făcut de „un cărturar excentric pe nume G. D. Barber”: acesta a tradus în arameică un poem epic galez, Gododdin, după care a schimbat vocalele (arameica neavând litere pentru vocale) și a tradus înapoi în engleză; ce a rezultat a fost un poem despre Aram, Ararat, Armenia: Abraham, patriarhul evreilor, este conducătorul neamului Cimri așezat lângă lacul Van, în apropiere de Ur. Absurd, dar simpatic…

            Încheierea cărții este măgulitoare: „Armenii au suferit mai mult decât aproape orice alt popor pe pământ și totuși au supraviețuit. Avem multe de învățat de la ei. Descoperirea istoriei, a spiritualității și a culturii armene a fost una dintre experiențele cele mai profunde care m-au îmbogățit. O recomand conaționalilor mei gali.” Dar mai există un post scriptum, căci canonicul galez este irepresibil: zice că după ce scrisese epilogul presupusese că n-avea să mai plece vreodată în Armenia. Dar, în noiembrie 2011, s-a dus acolo cu un grup de armeni pelerini din Anglia, din Țara Galilor și din Irlanda, pentru a asista la hirotonisirea episcopului Vahan Hovhanessian la Edjmiațin. Și are senzația că nici aceea n-a fost ultima lui vizită: „Lumina spiritului dincolo de Ararat are  o atracție puternică și durabilă”.

Sergiu SELIAN

by Sergiu Selian