Sergiu Selian

Note de lector | Olga Tokarczuk : Cărțile lui Iacob

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Olga Tokarczuk (n. 1962, Sulechów, Polonia) este scriitoare polonă, activistă pe tărâm social, laureată a Premiului Nobel pentru literatură pe anul 2018, acordat însă în anul următor din cauza unor disensiuni interne. A studiat psihologia clinică la Universitatea din Varșovia și a practicat-o un timp, după care a renunțat în favoarea carierei literare. A scris poezie, proză scurtă, romane. Este considerată „unul dintre puținii scriitori europeni remarcabili ai ultimului sfert de secol“ („Economist“). Deține cea mai prestigioasă distincție literară din Polonia, premiul Nike, acordat pentru romanele Księgi Jakubowe (2014) și Bieguni (2008), iar cu prilejul lansării traducerii engleze a acestuia din urmă, cu titlul Flights, în 2017, publicația „The Bookseller“ a afirmat că Olga Tokarczuk este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viață de care n-ați auzit“. De altfel, Bieguni (Poli) a mai fost recompensat cu premiul internațional Man Booker în 2018, iar premiul Nike i-a fost acordat scriitoarei de cinci ori din partea cititorilor. În anul 2015, acesteia i s-a înmânat premiul germano-polonez Brücke (Puntea) pentru contribuția sa la înțelegerea reciprocă dintre națiunile europene. Cărțile ei au fost traduse în 40 de limbi.

La această rubrică sunt recenzate deliberat numai scrieri cu tematică armeană, de autori fie armeni, fie străini. De această dată, oprindu-ne la romanul Cărțile lui Iacob (Księgi Jakubowe, Wydawnictwo Literackie, Kraków, 2014), facem o excepție, totuși elementul armean este prezent, presărat în carte fugar și laconic ca noțiune ambientală, de aceea consemnăm toate mențiunile armenești din volum, chiar dacă sporadice și unele insignifiante, ca pe o contribuție la cromatica narațiunii.

Romanul – cu titlul complet Cărțile lui Iacob sau: O călătorie fantastică peste șapte hotare, în cinci limbi și în trei religii importante, fără a mai socoti sectele minore. Povestită de MORȚI, sporită de AUTOR, extrasă din felurite CĂRȚI și întregită cu IMAGINAȚIA, care este cel mai mare DAR înnăscut al unei persoane. Aceasta o pot păstra ÎNȚELEPȚII, iar compatrioții mei pot REFLECTA asupra ei, oamenii de rând capătă ceva CUNOȘTINȚE și SUFLETELE MELANCOLICE OBȚIN O NEÎNSEMNATĂ DESFĂTARE – este o carte fabuloasă, din toate punctele de vedere.

Mai întâi, e un volum (am în vedere traducerea engleză la care am avut acces, The Books of Jacob, realizată de Jennifer Croft, Text Publishing, Melbourne, 2021) de o mie de pagini (exagerez: are 980 de pagini, dintre care 960 sunt textul propriu-zis cules cu litere mărunte, inclusiv ilustrații constând în desene, gravuri, hărți de epocă). Apoi, acțiunea este amplasată în a doua jumătate a secolului XVIII, o perioadă istorică ofertantă în sine pentru autorii de reconstituiri pasionante, aventuroase și suculente în acțiuni și de personaje pitorești. Iar lista de personaje e demnă de ceea ce s-a spus despre opera lui Balzac, că ar concura prin amploarea sa registrul stării civile. Restul este – cum afirmă subtitlul – imaginația autoarei, fecundă până la saturație, neîngrădită de convenții, avidă de detalii nu rareori promiscue, purtându-și personajele din Podolia până la Smirna și în trecere oprindu-se în Valahia, la București, Giurgiu, Craiova (despre care aflăm că se află pe… malul Dunării). Imaginația acestei „capodopere literar-filozofice” („Die Zeit”) este totuși – din nou conform subtitlului – inspirată din realitatea istorică, cea care i-a dat impuls, dar nu i-a limitat fantezia.

 Povestea e centrată pe figura unui lider religios autointitulat profet, de incertă origine iudaică și care în cele din urmă, pe parcursul avatarurilor sale, și-a ales numele de Iacob Frank. De proveniență misterioasă, el a activat în Polonia, comițând experiențe aparent extatice și ducând o campanie intensă și amplă de convertire a evreilor la creștinism. El însuși se apostaziase anterior trecând efemer la islamism, pentru ca în cele din urmă să se oprească la catolicism și să pretindă că era Mesia. Își va atrage din partea ambelor religii acuzația de eretic apartenent al unei secte rituale, dar succesul său la populația zonei europene din jurul Poloniei, nu mai puțin datorat carismei lui, îl va purta la o ascensiune continuă. Seducătoare pentru cititor este nu atât persoana controversabilă a lui Iacob, cât situația iscată de credulitatea populației în condițiile unei ignoranțe medievale răspândite ca o molimă. Mesajul alambicat al scriitoarei este unul antireligios, nefiind însă pronunțat răspicat, ci argumentat cu meandrele comportamentului personajelor purtate prin atmosfera nedecantată a unei Europe poliglote, bigote, belicoase.

Cât despre „armenisme”, iată-le:

„Aici este dugheana bogată a unor negustori armeni, cu frumoase și fine țesături și cuțite în teci ornamentate.” „Dumnezeu a situat paradisul sau Grădina Edenului într-un încântător loc necunoscut. Conform Arcei lui Noe, paradisul se află undeva în ținutul armenilor, sus în munți, deși Brunus insistă că el este sub polul Antarctic: dedesubtul Polului Sud.” „Apoi, pierzându-și ultima fărâmă de răbdare, Drużbacka vede doi negustori înstăriți care tocmai coborâseră dintr-o caleașcă și se amestecau în incident; le aține calea, dar s-a dovedit că erau armeni – cel puțin așa a crezut ea – aflați doar în trecere. N-au făcut decât să dea din cap.” „Printre ei, se află un armean, un anume Jakubowicz, care s-a alăturat caravanei în ultimul minut, transportând obiecte de lux într-o caleașcă separată: covoare fine, kilimuri turcești. Acum, el se agită pentru aceste mărfuri și se înfurie fără rost. Fusese pe cale de a se îmbarca pe un vas ca să ducă totul de la Smirna la Salonic în numai două zile, dar negoțul pe mare e primejdios astăzi, poți să fii luat în robie, circulă tot felul de povești ori de câte ori caravana se oprește la un foc.” „Înainte de a mânca, armenii închid ochii și se închină ceremonios.” „În Lwów, Grzegorz Nikorowicz, un armean, făcea negoț turcesc: importa cu precădere curele din Turcia, dar negustorea și covoare, carpete, balsam turcesc și arme.” „Caravanei noastre i s-au alăturat alții, de tot soiul, oricine voia să meargă în Turcia și să se înapoieze teafăr: armeni și poloni, valahi și turci plecând acasă din Polonia, adesea chiar evrei din Germania.” „Câte națiuni erau reprezentate la acest bazar! Valahi, turci, moldoveni și bulgari, evrei și armeni, iar uneori chiar negustori din Gdańsk.” „Negustorii creștini n-au probleme, ei plătesc taxe rezonabile, și armenilor le este mult mai ușor, de vreme ce și ei sunt creștini. Iată de ce polonii și rutenii îi consideră pe armeni de-ai lor, deși cei adunați în casa lui Shorr n-ar fi de acord. Mintea armeanului este impenetrabilă, vicleană și amăgitoare. Un armean poate convinge un evreu să facă de bunăvoie ceva care ar fi împotriva intereselor aceluia. Oricine se împrietenește cu el fiindcă pare cumsecade, dar în realitate el este lunecos ca un șarpe.” „Ne-a întrebat pe toți despre Polonia și a trebuit să-i descriem lucruri dintre cele mai obișnuite, care îl bucurau vizibil: cum se împăcau nobilimea și burghezia în Lwów, cum arătau prăvăliile, dacă acolo găseai cafea bună, ce făceau evreii ca să-și câștige existența, cum erau armenii, ce mâncau oamenii, ce băuturi alcoolice beau ei.” „Toți evreii din Kamieniec trebuiau să plece în douăzecișipatru de ore. Casele lor urmau să fie preluate de primărie și școala lor avea să fie demolată. Negustorii armeni au avut rolul lor, pentru că evreii le stârniseră mânia reducându-le prețurile și făcuseră negoț într-o manieră neoficială, chiar ilicită. Armenii l-au răsplătit din belșug pe episcop.” „Îmbrăcat în veșminte pe jumătate turcești, pe jumătate armenești, [Iacob] pare un vagabond care nu aparține niciunei nații, de felul celor de care ținuturile de hotar sunt pline și de care nu se sinchisește nimeni.” „Cu siguranță nu este lipsit de sens să-i suspectezi [pe evrei] că pun ceva la cale. Măcar de-ar fi la fel de deschiși în comportament ca armenii. Când armenii pun la cale ceva, poți fi sigur că întotdeauna e vorba numai de un câștig care se numără în galbeni.” „Broșura [despre cutremurul din Lisabona] vorbește despre grămezi de cadavre, iar Asher încearcă să-și imagineze câte sute de mii puteau fi: mai mult decât populația Lwówului, așa că trebuie să adaugi localitățile adiacente și să-i iei în considerație pe toți, creștini și evrei, ruteni și armeni, femei și bărbați, vârstnici, animale, vaci nevinovate, câinii de pe lângă bordeie.” „În ziua funeraliilor [arhiepiscopului Dembowski], în zgomotul focurilor de armă și al salvelor de tun, o procesiune constând din cele trei rituri catolice – latin, unitarian și armean – precum și din oficialități și demnitari de stat, breslași, militari, populație de rând, se îndreaptă spre catedrală.” „Moliwda este instalat de îndată în palatul episcopal, unde e curat și plăcut. El pleacă imediat în oraș, la un depozit armenesc, unde cumpără o frumoasă curea turcească, măiestrit împletită, lucind în diferite culori.” „În jurul pieței, ca pretutindeni, alternează dughenele creștine și evreiești, iar uneori, vara, mai sunt și dughene armenești și turcești.” „În Lwów, orășencele armene diferă de femeile polone prin mărimea bonetelor lor. Orășencele armene poartă bonete foarte largi, cu un pliseu verde care le atinge fața, precum și o panglică pe frunte, în vreme ce femeile polone poartă bonete albe, apretate și mai mici, dar atrag atenția prin gulerele lor sau mai curând prin gulerele gofrate, sub care atârnă două sau trei șiraguri de mărgele.” „Interpretul pe care l-au angajat, un armean vorbitor de turcă, se apleacă spre ea și traduce gluma castelanului, dar într-un chip atât de haotic, încât Hana tot nu pricepe despre ce e vorba.” „Un armean bine îmbrăcat își deschidea depozitul care avea o fereastră; mi-am văzut propria reflecție în geamul ei și m-a durut să mă văd arătând mizerabil.” „Îmbrăcămintea lui perfect decentă mi-a amintit de un străin, de un drumeț armean, de un gospodar valah rătăcit în noapte și ajuns în acel loc sacru.”

Și un detaliu simpatic: numerotarea paginilor cărții este făcută invers, de la sfârșit la început, în stil evreiesc, deci în notă cu subiectul, dar lectura se face normal, în dulcele stil arian, încât pe parcursul lecturii fiecare pagină indică nu numărul de pagini citite, ci numărul de pagini rămase de citit.

Sergiu SELIAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *