NOTE DE LECTOR / Jay Winter (redactare) : America și Genocidul armean din 1915

Jay Murray Winter (n. 1945) este istoric american, profesor la Yale University, iar obiectul studiilor sale îl constituie cu preponderență Primul Război Mondial și impactul lui asupra secolului XX. A obținut doctoratul în istorie la Cambridge University, unde a predat în anii 1979-2001. Este cofondator al Muzeului internațional de istorie a Marelui Război, din Péronne, Somme, în Franța. A scris și redactat, în colaborare, 25 de cărți consacrate Primului Război Mondial și a fost director al proiectului de editare a două volume despre marile capitale ale acelei conflagarații: Londra, Paris, Berlin. A fost coproducător, coscenarist și istoric-șef al filmului documentar serial realizat de PBS, Marele Război și modelarea secolului XX, difuzat în 27 de țări și distins cu premiile Emmy, Peabody și cel al Asociației producătorilor din America pentru cel mai bun film documentar de televiziune în 1997.

În anul 2003, Winter a editat, sub coordonarea sa, volumul colectiv de studii America and the Armenian Genocide in 1915, publicat de Cambridge University Press în New York. Cartea este suma prelegerilor prezentate în zilele de 27-28 septembrie 2000 în cadrul conferinței Replica americană la Genocidul armean, organizată de Armenian National Institute și Library of Congress, în cooperare cu US Holocaust Memorial Museum. Conferința din Washington s-a ținut succesiv în localurile Bibliotecii Congresului și Muzeului Holocaustului, având ca obiectiv evidențierea atitudinii, reacției și implicării SUA în situația creată de exterminarea unei întregi națiuni între Europa și Asia, dincolo de perdeaua de fum a stării de beligeranță impuse de izbucnirea Primului Război Mondial.

Lucrarea lui Winter, alcătuită din 12 scrieri aparținând tot atâtor specialiști în istorie și în Genocidul armenilor, este divizată în trei părți: Cadrul, Catastrofa și Post-catastrofa. Ele sunt precedate de o scurtă introducere semnată de redactorul volumului, care va reveni cu eseul sugestiv intitulat Sub acoperământul războiului: Genocidul armean în contextul războiului total și situat între primul eseu, Genocidurile secolului XX al profesorului universitar Martin Gilbert, și al treilea, scris de Vahakn N. Dadrian, Genocidul armean: o interpretare. Dacă Gilbert face o sinteză a crimelor genocidare cărora le-a precedat cea din 1915-23, Dadrian o sintetizează pe aceasta din urmă, oprindu-se totuși, la două cazuri particulare, dar semnificative pentru derularea evenimentelor: cel al letalelor experimente medicale efectuate de turci asupra bărbaților armeni din Erzıncan și cel al uciderii pruncilor și al înecării femeilor armene la Trabzon.

După aceste trei studii ale primei părți, care într-adevăr pun „în cadru” istoric și politic ceea ce avea să se cheme – mult mai târziu, dar justificat – Genocidul armenilor, aspectul „american” al problematicii este analizat cu pertinență și cu obiectivitate de către persoane dintre cele mai autorizate în acest domeniu. „Catastrofa”, cum eufemistic este numită indescriptibila și iraționala oroare inumană comisă de Junii Turci și desăvârșită de succesorul lor, Mustafa Kemal, prin întemeierea unei republici pe cadavrele și pe osemintele unui milion și jumătate de victime inocente, va fi abordată de autorii studiilor din următoarele două părți ale lucrării din unghiuri diferite, care însă toate converg spre ideea ca responsabilitatea să fie atribuită nu numai făptașilor și organizatorilor, dar și „asistenței” formate din statele europene de altfel beligerante și deci implicate în conjunctura războiului circumscris Genocidului, plus – obiectul acestei cărți – SUA inițial neutră, dar mai apoi aliată Aliaților.

John Milton Cooper jr, profesor la Universitatea Wisconsin-Madison, și Lloyd E. Ambrosius, profesor de istorie la Universitatea Nebraska-Lincoln, atacă fiecare în parte un același subiect controversat, care în analiza lor este demitizat de aura îndeobște excesiv atribuită: personalitatea și intervenția președintelui SUA, Woodrow Wilson. Titlurile disertațiilor acestora divulgă, de altfel, tonul nu rareori critic: Un prieten la putere? Woodrow Wilson și Armenia și respectiv Diplomația wilsoniană și Armenia: limitele puterii și ideologiei. Singur acest subiect ar fi justificat editarea volumului din care face parte: „cazul” Wilson și al mandatului SUA asupra Armeniei putea fi determinant, dacă se rezolva pozitiv, pentru destinul unui eventual stat armean independent. Președintele american, înfățișat în chip de mântuitor într-un desen mult circulat, în fața unei virtuale Armenii trasate de el pe harta regională a Asiei Mici, cu hotare generoase (de altfel, meritate), însă iluzorii, a devenit în subconștientul armean avid de dreptate o emblemă uzată de prea mult uz, fără acoperire în fapte: Wilson a fost oscilant, nedecis, conflictual în relația cu Senatul american, hotărârile lui au fost ambigue, firave, deși adesea bine intenționate, dar lipsite de finalizarea pe care ar fi adus-o expedierea unei forțe militare americane rezolute și intimidante în Turcia. Detalierea evoluției/involuției wilsoniene în Chestiunea armeană ar echivala ea însăși textul amplu și riguros care el singur ar merita preluat și reprodus cumva într-o conjunctură mai spațioasă.

Trecând de la gruparea celor încriminați la cea a martorilor, foarte importantă în ordinea probării autenticității Genocidului vis-à-vis de atitudinea malefică, dar perdantă, a negaționismului, două categorii de americani prezenți la fața locului în momentul faptei au drept la depoziție fără replică: diplomații și misionarii. De cei dintâi se ocupă Rouben Paul Adalian, director al Institutului Național Armean din Washington, care prezintă Corespondența diplomatică americană în perioada crimelor în masă: Genocidul armean în arhivele SUA. Autorul are competența dovedită printr-o colecție de 37.000 de pagini de microfilme din arhivele naționale americane și cea a Bibliotecii Congresului din anii 1910-29, colecție alcătuită și publicată de el în 1991-94, precum și prin alte scrieri pe aceeași temă a corespondenței consulilor și ambasadorilor americani. De misionarii americani se ocupă Suzanne E. Moranian, istoric și scriitor independent, care în Genocidul armean și misionarismul american expune activitatea celor care – deși e drept că aveau ca obiectiv răspândirea creștinismului în mijlocul Islamului prin mijlocirea etniilor creștine din imperiu – au dus o acțiune de emancipare prin educație și prin cultură, în paralel cu propaganda religioasă. Și în răstimp au văzut scenele terifiante ale deportării, salvând zeci de mii de armeni supraviețuitori și de copii orfani luându-i sub ocrotirea lor. Ajutoarele materiale primite din SUA prin colecte și donații au fost nu mai puțin eficiente și simpla necesitate a acestora dovedește starea de pauperitate și de malnutriție a celor încă nu de tot scăpați de suferințe și de chinuri.

Ca în completarea  capitolului misionarismului, mai mult – ca o culminație a aceluia, urmează, sub semnătura Susanei Billington Harper, de asemenea scriitoare independentă, portretul de excepție al unei misionare nedrept de puțin cunoscute, Mary Louise Graffam: martoră a genocidului. Acest medalion biografic, detaliat cu faptele de un rar altruism ale unei femei hăruite în a face bine altora, merită și el să fie mai pe larg cunoscut și – la fel ca în cazul lui Wilson – justifică existența acestui volum. Graffam a fost o luptătoare, o umanistă eficientă, care s-a autosacrificat în numele salvgardării unei populații de soarta căreia statelor mai potente nu le păsa atât cât a fost capabilă să sufere și să se implice cu totală devoțiune această admirabilă femeie operată cu succes de cancer de către un medic armean, dar a cărei inimă încărcată de nenorocirile simțite și trăite n-a mai rezistat.

În încheierea părții a doua, subiectul dezvoltat de Peter Balakian, profesor de umanism la departamentul de engleză al Universității Colgate, De la Ezra Pound la Theodore Roosevelt: replicile intelectuale și culturale americane la Genocidul armean, reia exemplele de atașament față de Chestiunea armeană ale unor americani fie ei cu decizie politică, fie doar cu voce autoritară.

Ultima parte a cărții revine la atitudinea și poziția oficială a SUA față de Genocid, prin studiul profesorului Richard G. Hovannisian, Genocidul armean și comisiile americane postbelice, și cel al istoricului Donald Ritchie, Congresul confruntă Genocidul armean. Se accentuează aici derularea evenimentelor politice din SUA legate de posibilele intervenții proarmene în Turcia, nevalorificate și nefinalizate. Se repetă, în cazul lui Hovannisian, menționarea misionarei Graffam, și cea a președintelui Wilson în cazul lui Ritchie. Iar încheierea, cu un studiu privind Presa americană și morțile armenilor, scris de Thomas C. Leonard, profesor de ziaristică la Universitatea Berkeley din California, s-ar fi putut constitui ca mărturie într-o eventuală depoziție nu doar asupra Genocidului, dar și asupra masacrelor hamidiene de la sfârșitul secolului XX, care au fost relatate prompt și obiectiv de publicațiile din SUA. Oricum, aici se oprește o lucrare utilă nu numai privind reacția și relația Americii, dar și ca sursă de informare asupra contextului istoric al Genocidului armenilor.

Sergiu SELIAN

by Sergiu Selian