NOTE DE LECTOR | Hans-Lukas Kiese : Talaat Pașa, tatăl Turciei moderne, arhitectul Genocidului

Hans-Lukas Kieser (n. 1957) este istoric elvețian având ca specialitate Imperiul Otoman târziu și Turcia. Interesul pentru acest subiect i-a fost stârnit după contactul său cu participanți la lovitura militară eșuată din 1980, care fugiseră din Turcia și pe care el i-a cunoscut pe când studia la Universitatea din Basel. Kieser a fost profesor invitat la universitățile din Stanford, Michigan, Bamberg, Paris, Istanbul. Actualmente, este profesor de istorie modernă la Universitatea din Zürich și președinte al Fundației de cercetări Elveția-Turcia. Este, de asemenea, profesor de istorie modernă la Școala de umanistică și de științe sociale a Universității din Newcastle (Australia). Are lucrări de istorie editate ca autor sau ca redactor, dintre acestea remarcându-se World War I and the end of the Ottomans: From the Balkan Wars to the Armenian Genocide și The end of the Ottomans, the Genocide of 1915 and the Politics of Turkish Nationalism. În anul 2000, i-a fost decernat  Premiul Garbis Papazian al AGBU, acordat intelectualilor nearmeni care contribuie la popularizarea istoriei și culturii armene, în 2016 – Premiul prezidențial înmânat de președintele de atunci al Armeniei, Serj Sargsian, iar în 2017 – Premiul Fundației Boghossian din Belgia pentru contribuții aduse la studiul Genocidului.

Un alt studiu al lui Hans-Lukas Kieser este Talaat Pasha, Father of Modern Turkey, Architect of Genocide (Princeton University Press, Princeton – 2018). Aparent, titlul – oricum șocant prin folosirea incongruentă a sintagmei arhitect altfel având o conotație figurată pozitivă – intrigă prin atribuirea epitetului de „Părinte al Turciei moderne”, care în mod curent este rezervat lui Mustafa Kemal, supranumit de aceea Atatürk. Autorul spulberă încă din primele rânduri ale Prologului său confuzia provocată de el însuși cu titlul, răspunzând întrebării pe care singur și-o pune – „Cine a fost Mehmed Talaat (1874-1921) și de ce ar putea fi el numit primul fondator al statului național turc, chiar înainte de Kemal Atatürk?”: Talaat a devenit părintele fondator al statului naționalist turc post-otoman concentrând puterea în cursul războaielor balcanice și al Primului Război Mondial prin activizarea operațională a elementelor unui nou naționalism mesianic (panturcismul musulman numit turanism). El a fost pionierul  ingineriei demografice în Asia Mică, inițiind reforme modernist-naționaliste. Cu o astfel de carte de vizită înșelător de laudativă, dar detaliind-o prin ororile pe care le-a patronat posesorul ei, ne putem pune, la rândul nostru, întrebarea convențională (eventual, retorică) dacă merită un personaj stigmatizat de istoriografie drept un monstru să fie obiectul și subiectul unei monografii, când locul lui ar fi în groapa de gunoaie private de identitate și sortite uitării a istoriei. Însă, cum orice și oricine aparținând trecutului poate constitui obiectivul activității unui istoric presupunând că acesta este neutru și fără parti-pris (măcar dacă ar învăța omenirea din astfel de expuneri, ca să evite repetarea istoriei, căci – acesta e adevărul – istoria se repetă), ar fi interesant de constatat cum este reconstituită o figură sinistră în peste 500 de pagini îndesate și ilustrate (e drept, cu fotografii cam mici). În definitiv, câtă literatură s-a scris despre Hitler!

Din prima pagină, reținem două lucruri: Talaat n-a avut copii fiindcă a fost steril (răsuflăm ușurați că n-a lăsat urmași demni de el, dar am fi preferat o sterilitate a acțiunilor sale; oarecare coincidență: Hitler avea un singur testicul) și Talaat a fost căsătorit într-un mariaj simbolic – sau concubinaj pasionat – cu cauza lui (nu la fel se spunea despre Hitler, că logodnica lui ar fi fost Germania?). Cum-necum, efortul istoricului elvețian merită stima cititorului și ceea ce a rezultat din acest efort este nu doar un portret al lui Talaat Pașa, ci și un amplu tablou panoramic al Turciei la sfârșit de imperiu și în ajun de republică. Ce a rezultat din agonia otomană și renașterea din cenușă, mai ales cu ce preț, este o altă temă. Iar în cadrul ei, ce ne interesează aici este cum se reflectă soarta populației armene din imperiu. Și ar fi de ajuns să spicuim din Indexul volumului referințele armenești ca să realizăm ponderea acordată de autor acestora, fiecare cu zeci de trimiteri în text: Armenia, Autonomia sau independența armeană, Genocidul armean, Comunitățile armene, Teoriile conspirației armene, Deputați și miniștri armeni, Bunuri armenești, Legiunea armeană, Milletul armean, Chestiunea Armeană, Federația Armeană Revoluționară, Armenii, fără a ne mai opri la toponimele specifice ori la numele unor personalități armene.

Din firul roșu al abordării Chestiunii armene de-a lungul scrierii, cităm un fragment din subcapitolul Bravură: „Chestiunea armeană nu mai există”, semnificativ pentru puterea de analiză și de sinteză a autorului: „Defensiva victorioasă din Gallipoli și exterminarea armenilor au fost nu numai simultane, dar și intrinsec conectate, devenind imediat mitul unui triumf național eroic, care a redus la tăcere orice critică lucidă, sănătoasă. În aprilie 1915, Talaat probabil oscila între o politică de dislocare centrată pe o uriașă arie din estul Asiei Mici și Cilicia și un radicalism exterminant la scara întregii țări, sugerat de medicii militari. Această din urmă politică era în mod plauzibil cel mai mic numitor comun al ședințelor de comitet de la sfârșitul lui martie 1915, unde n-a existat unanimitate. Radicalizarea cataclismică a rezultat din acest context și, condusă de Talaat, a dus la persecutarea elitelor armenești din toată țara, începută în aprilie. Primele dislocări regionale au fost puse în practică în mai și în iunie, fiind urmate de o dislocare generală din Asia Mică și din Tracia în vara lui 1915. Masacrul plănuit a fost inerent în procesul dislocării din est și dislocarea s-a amplificat în general prin dinamica unei distrugeri totale, care a implicat o multitudine de făptași.”

Dincolo de atitudinile personale față de un personaj respectat de beneficiarii acțiunilor sale și repudiat de victimele acelorași acțiuni, această primă biografie științifică a lui Talaat Pașa este o carte importantă pentru felul în care o biografie se pune în serviciul istoriografiei, prin intermediul evocării Genocidului armenilor oferindu-se chei pentru înțelegerea procesului de islamizare și de turcizare a Imperiului Otoman.

Sergiu Selian

by Sergiu Selian