Sergiu Selian

NOTE DE LECTOR | Diana Agabeg Apcar : Pe crucea imperialismului european, Armenia crucificată

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Pe Diana Agabeg Apcar (1859-1937) am prezentat-o în cadrul recenziei anterioare la o carte a ei, Armenia trădată. Să rememorez, touși, că ea a fost scriitoare, ambasadoare a Republicii Armenia în Japonia, prima femeie armeană diplomat și probabil cea dintâi femeie în lume într-un post diplomatic înalt. S-a născut Gayane Agabeg(h)ian în Rangoon (actualmente, Yangon), Birmania (Myanmar), a crescut în Calcutta (Kolkata), India, unde și-a făcut studiile, s-a măritat cu Apcar Michael Apcar, descendent al casei de comerț Apcar din Noua Djulfa, Iran, împreună cu care s-a stabilit în Japonia pentru a extinde afacerile familiei. În anul 1920, grație eforturilor ei, Japonia s-a aflat printre cele dintâi state care au recunoscut noul stat independent, Republica Armeană. Ministrul de externe al Armeniei, Hamo Ohandjanian, în semn de recunoaștere a contribuției Dianei, la 22 iulie 1920 a numit-o consul onorific în Japonia și astfel ea a devenit prima femeie-diplomat armeană și posibil prima din lume.

A colaborat în presă și a scris despre soarta armenilor în Imperiul Otoman pentru a atrage atenția și interesul străinătății asupra Chestiunii armene, căreia oricum i-a consacrat unele dintre cele nouă cărți publicate până în 1920. După Betrayed Armenia (Armenia trădată), editată în 1910, Diana Apcar a publicat On the cross of Europe’s imperialism, Armenia crucified (Pe crucea imperialismului european, Armenia crucificată), editată tot la Yokohama, probabil de aceeași „Japan Gazette” Press, dar în 1918. Ca fapt divers, ediția consultată, scoasă actualmente de HardPress Publishing în a sa Classics Series, este un facsimil al unui exemplar din volumul original dăruit de autoare (conform ex libris-ului) Bibliotecii Universității din California și numerotat 371808 (destul de citit, după duzina de ștampile datate între 5 aprilie 1920 și 12 iulie 1978), plus adnotări făcute de cititori în paginile lui. În pagina de titlu, redactorii ediției princeps au avut grijă să menționeze că Diana Agabeg Apcar este autoarea cărților The great evil, The peace problem, Betrayed Armenia etc, iar în finalul volumului, drept reclame la alte tipărituri ale poligrafiei Fukuin Printing din Yokohama, sunt citate pe scurt opinii apreciative din presa japoneză și din cea nord-americană despre cărțile de mai sus, plus Peace and no peace și In his name.

Pe crucea imperialismului european, Armenia crucificată continuă preocuparea din volumul anterior a autoarei, aceea de a deplânge situația armenilor și de a face rechizitoriul statelor indiferente la soarta nedreaptă și dramatică a acelora. Un apel introductiv pune de-a dreptul chestiunea esențială: „Germenele tuturor războaielor zace în crima internațională” și „pacea permanentă poate fi asigurată numai asigurând dreptatea pentru toate națiunile”. Comentariul care urmează este scris în lumina încheierii Primului Război Mondial odată cu înfrângerea Germaniei și reclamă necesitatea ca Statele Unite, aliate cu Marea Britanie, să fie gardianul și protectorul Armeniei martirizate.

Cartea se deschide cu proclamația adresată de Țarul Nicolae II populației armene din Caucaz, text citit de viceregele Caucazului la adunarea notabilităților armene în august 1914 și prin care cârmuitorul Rusiei îi anunța triumfător pe armeni că sosise pentru ei ceasul libertății și al dreptății. Asta după ce – afirmă doamna Apcar – cu șase luni înainte de declararea războiului în Europa guvernele Rusiei și Germaniei, trimițând reprezentanți la Constantinopol, încheiaseră o convenție secretă cu guvernul Junilor Turci, în scopul exterminării armenilor. Rusia – continuă autoarea – în cooperare cu Germania a avut grijă să golească Armenia de armeni și pentru asta a împiedicat ca ajutorul extern să parvină la armeni, pentru ca Germania și Turcia să aibă posibilitatea de a-i anihila fie direct masacrându-i după metoda turcească de extirpare, fie deportându-i după metoda științifică germană de extirpare. „Este fapt – argumentează diplomata armeană – că Țarul Alexandru III a dat asigurări ale amiciției sale sultanului Abdülhamid. Este fapt că prințul Lobanoff, prim-ministrul Rusiei, a declarat că Rusia va anexa Armenia atunci când nu vor mai exista armeni acolo.” Și, mai departe, că masacrele organizate de sultan n-au zdruncinat încrederea lui Lobanoff în buna credință a sultanului, pe care politicienii ruși îl considerau „cel mai bun ambasador al nostru la Constantinopol”. De asemenea, că guvernul rus a pus la cale masacrarea armenilor din Caucaz în 1905 și marele duce Nicolae, ca vicerege al Caucazului, a plănuit masacrarea armenilor din Caucaz de Paștele 1917, și  numai izbucnirea revoluției a împiedicat aplicarea planului. În concluzie, Alexandru III a inaugurat politica de distrugere a armenilor, autocrația rusă combinându-se cu sălbăticia turcă, până acolo că tinerii revoluționari armeni care luptaseră în munți împotriva trupelor otomane, fugind în Armenia răsăriteană, au fost arestați și întemnițați de autoritățile ruse. Rusia trădătoare – încheie Apcar capitolul – și-a pregătit, crucificând Armenia, frânghia propriei sale spânzurători.

Este rândul puterilor europene să fie trase la răspundere: lordul britanic Salisbury a anunțat că vasele britanice nu puteau escalada munții Taurus ca să-i salveze pe armeni, Kaiserul german a consimțit ca „sultanului să-i fie îngăduit să facă ce dorește cu supușii săi”, Franța s-a arătat servilă, iar SUA nu se amestecau în „treburile Europei”. Turcia a cheltuit milioane ca să cumpere presa europeană în 1894-96, sugerând că intervenția în favoarea armenilor ar duce Europa la un război. Junii Turci, la rândul lor, i-au trădat pe camarazii lor armeni punând la cale masacrul din 1909.

Autoarea aduce în sprijinul demonstrației sale cartea unei alte femei, Helen Davenport Gibbons, care în Covoarele roșii din Tarsus (vezi recenzia în „Ararat”/iunie 2019) afirmă adevărul asupra unui subiect tabu, spunând că ministerele de externe europene sunt atelierele diavolului.

Diatriba Dianei Apcar e țintită precis asupra Franței și Marii Britanii: „Este adevărat că țările voastre n-au cooperat la uciderea poporului nostru, cum au făcut Rusia și Germania, dar voi l-ați sprijinit pe ucigaș. Voi sunteți răspunzători și nu puteți să vă sustrageți în fața lui Dumnezeu.” Cât despre Germania, ea voia ca armenii să fie evacuați pentru a face loc germanilor să exploateze bogățiile Armeniei, preluând totodată negoțul și meșteșugurile dominate de armeni: pășunile cu turme de oi, livezile de fructe gustoase, cerealele abundente, viile rodnice, trandafirii egali celor bulgărești, apele pline de bor ale lacului Van, sericicultura furnizoare de mătăsuri, minele de argint, de cupru, de plumb. Însăși soția consulului german din Harput, Frau Ehman, a spus-o pe șleau: „Șaizeci de milioane de germani sunt îngrădiți în Germania, de ce le-ar fi îngăduit celor două milioane de armeni să stăpânească asupra acestei frumoase țări? Copiii germani plâng după nuci, în vreme ce copiii armeni se îndoapă cu nuci și cu tot felul de alte fructe!” Soțul ei a dispus ca două mii de copii dintr-un orfelinat să fie decapitați în cursul masacrelor din 1915, iar contele german Reventlow, ziarist, ofițer și ulterior politician nazist, a declarat că „armenii turbulenți setoși de sânge” meritau să fie exterminați.

Două gigantice greșeli au comis armenii, după opinia autoarei: au crezut și au sperat  în mod stupid în guvernele creștine ale Europei, iar națiunea armeană în întregul ei nu i-a sprijinit pe revoluționarii armeni exaltați, fiindcă nicicând profetul n-a fost onorat în țara lui. Europenii creștini erau ocupați pe atunci să facă misionarism la indieni, la birmanezi, la chinezi și la africani și n-aveau timp să se gândească la o națiune creștină veche de 19 secole.

Un amplu spațiu rezervă autoarea cărții revoltei din Van, când Aram Manuchian, conducătorul luptei de apărare a armenilor, a fost primul armean în decurs de cinci veacuri care a guvernat o provincie a Armeniei apusene. Retragerea armatei ruse e considerată un alt act de trădare și este elogiat generalul Andranic pentru dârzenia cu care a luptat pentru eliberarea națiunii sale. Din nou Marea Britanie e blamată pentru a fi susținut moral și material Turcia agonizantă, care fără ajutorul ei ar fi dispărut înainte de expansiunea Germaniei imperialiste.

Diana Apcar nu-și precupețește cuvintele când scrie: „Este clar acum întregii lumi că explozia din Europa a rezultat din rivalitățile europene în imperiul turc. Ar fi fost mai bine pentru Europa dacă nu ar fi făurit noi lanțuri pentru Armenia, dacă nu ar fi strâns cătușele pe care armenii se căzneau să le rupă și nu ar fi alimentat necontenit lupul turc cu noi colți ca să-și devoreze și mai bine victimele neajutorate. Ar fi fost mai bine pentru Europa dacă n-ar fi abandonat o națiune inteligentă, sârguincioasă și creștină sub călcâiul celui mai crud și mai vicios dintre sălbatici și n-ar fi întreținut în mod artificial dominația ticăloșilor asupra unui popor care a fost civilizat într-o perioadă a istoriei omenirii în care națiunile europene erau încă barbare. O Armenie autonomă sub protecția unei mari puteri neutre ca SUA ori sub conducerea statelor creștine ale Europei, simultan cu internaționalizarea și neutralizarea Constantinopolului, ar fi rezolvat problema invidiilor europene și ar fi pus capăt agoniei armenilor.”

Înainte de Conferința de pace, autoarea scria: „Armenia a fost crucificată pe crucea imperialismului european. Nicio altă mică națiune n-a fost supusă la atâtea greșeli și suferințe ca armenii. Drepturile niciunei alte mici națiuni n-au fost atât de flagrant ignorate ca acelea ale armenilor. Armenii cer dreptate. Vreme îndelungată revendicările lor au fost clamate în urechile surde ale creștinătății. Dar creștinătatea trebuie să audă aceste revendicări la Conferința de pace. O pace stabilă poate fi clădită doar pe dreptate, și armenii cer dreptate.” Aceste rânduri sunt datate februarie 1918, dar pot purta la fel de bine data de astăzi.

Sergiu SELIAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *