NOTE DE LECTOR / Chris Bohjalian : Fetele castelului de nisip

      Christopher Aram Bohjalian (n. 1962 – White Plains, New York) este scriitor american din tată armean și mamă suedeză, rezident în orășelul Lincoln din Vermont, de numai vreo mie de locuitori. Absolvent al colegiului Amherst cu summa cum laudae, membru în Phi Beta Kappa Society, a lucrat în anii 1980 la agenția de publicitate J. Walter Thompson din New York, urmând cumva cariera tatălui său, Aram, care a fost vicepreședinte al agenției de publicitate Romann & Tannenholz. Mutându-se împreună cu soția sa în Lincoln din cauza unui incident terifiant petrecut în New York, Chris Bohjalian, cum avea să-și semneze cărțile, a avut rubrici la publicațiile locale, a scris de asemenea pentru revistele „Cosmopolitan“, „Boston Globe Sunday Magazine“, „The New York Times“, „Reader’s Digest“. Primul dintre cele 17 romane câte a publicat până în prezent, A killing in the real world, a apărut în 1988. Mai toate au avut succes atât de public, cât și de critică. Al treilea roman, Past the bleachers (1992), a fost adaptat ca film de televiziune în 1995, ca și Midwives (1998) în 2000 și Secrets of Eden (2010) în 2012. Același Midwives a fost selectat la Oprah Winfrey Book Club și distins cu premiul literar Anahid de către Columbia Armenian Center în anul 2000. Pentru romanele The law of similares (1999) și The night strangers (2011), a fost premiat cu New England Booksellers Association Award. De altfel, cărțile lui au fost adesea clasificate drept bestseller în presa americană. Epica lui Bohjalian este foarte variată, de la povești romantice la povești de groază. Scriitorul își alege personajele din viața reală și le amplasează într-un cadru narativ care pledează pentru ameliorarea condițiilor sociale, pentru drepturile animalelor, pentru protecția mediului ambiant. Interesant că, totuși, romanul său The double bind (2007) are la bază o scriere celebră, The great Gatsby de F. Scott Fitzgerald. După toate aceste direcții tematice, Bohjalian, ai cărui bunici au fost supraviețuitori din Genocidul armean, s-a oprit în cele din urmă asupra unei narațiuni legate de ororile din 1915-18, în romanul The sandcastle girls, editat în 2012.

În acest roman, se împletesc două povești: una este cea a americancei Elizabeth Endicott, care, în cadrul misiunii de caritate sponsorizate de grupul Friends of Armenia, având ca obiectiv asigurarea de hrană și de îmbrăcăminte pentru supraviețuitorii armeni masați în Alep pentru a fi trimiși în lagărele din Deir el-Zor, pleacă împreună cu tatăl ei în Siria, unde are să lucreze ca infirmieră; a doua este a nepoatei sale, Laura Petrosian, scriitoare new yorkeză, care, intrigată de discreția bunicilor ei asupra celor petrecute în timpul Genocidului și incitată de o fotografie a Elizabethei, care urma să fie expusă ca reclamă, pornește cercetări pentru aflarea adevărului după aproape un secol de tăcere.

În Alep, Elizabeth ia sub protecția sa o armeancă supraviețuitoare, Nvart, și pe orfana Hatoun de care aceea se îngrijea și care își pierduse graiul când își văzuse mama și surorile decapitate de turci într-un soi de amuzament. Totodată, inimoasa americancă îl cunoaște pe Armen Petrosian, un inginer armean care își pierduse soția și fiica în cursul evenimentelor și își omorâse prietenul turc pentru că acela nu-și ținuse promisiunea de a-i proteja familia. După o scurtă relație afectivă a celor doi, Armen pleacă în Egipt să lupte alături de britanici și continuă să țină legătura cu Elizabeth prin corespondență. În cele din urmă, ei se căsătoresc și se stabilesc în SUA. Laura, nepoata de astăzi, care în fapt este naratoarea cărții, află din investigațiile ei genealogice că prima soție a lui Armen, Karine, apăruse în Alep la câteva zile după plecarea lui, după care avea să piară. Pornind din „Anexa otomană“, cum numise ea încăperea bunicilor ei, mobilată cu covoare orientale, narghilele, cărți într-o scriere pe care n-o pricepea, Laura reconstituie așadar nu numai biografia familiei sale, dar și un trecut comun multor altor familii.

Scris cu sobrietate, dar pe alocuri cu un ton elegiac, în orice caz cu un condei narativ bine stăpânit, Fetele castelului de nisip a fost receptat de publicul și presa din SUA ca un element de potențial impact asupra societății civile, privind Genocidul armean pe care autorul îl numește The slaugher you know next to nothing about (Măcelul despre care nu știi mai nimic), precizând: „Dacă nu ești armean, probabil că știi prea puține despre deportările și masacrele care au costat viețile a un milion și jumătate de civili, Meds Yeghern, Marea Catastrofă. Nu prea este predat în școli și nu este genul de literatură pe care s-o citești înainte de culcare.“ Criticii au considerat că romanul lui Bohjalian este o relatare despre felul în care trecutul informează prezentul, despre durerea atât cea suferită de cei traumatizați de fapte, cât și cea a acelora cărora li se transmite astăzi informația, dar pe de altă despre bogăția ereditară pe care o conține o genealogie.

Autorul a avut inteligenta idee de a efectua, chiar înainte de apariția cărții sale în librării, un tur de lansare în Los Angeles, San Francisco, Watertown și, deci, lucrarea lui este de două ori percutantă: o dată pentru că a fost editat un roman având ca subiect de inspirație Genocidul, a doua oară pentru că i s-a făcut publicitate făcându-se astfel și o popularizare a tragediei din 1915. Ar mai fi de menționat că ediția din 2013 a cărții adaugă la sfârșitul volumului un fragment dintr-un interviu cu Chris Bohjalian, apărut în iulie 2012 în publicația „The Armenian weekly“ și în care, în ajunul comemorării centenarului, scriitorul își exprima speranța ca lumea să fie mai receptivă la suferința armenilor.

Sergiu Selian

by Sergiu Selian