NOTE DE LECTOR / Amintindu-i pe armeni, 1915-2015 Centenarul unui genocid

Revue d’histoire de la Shoah a recidivat. Am prezentat anterior numărul 177-178 din ianuarie-august 2003 al acestei publicații semestriale, care fusese consacrat exclusiv problematicii Genocidului armean. Cu prilejul comemorării la o sută de ani, revista Centrului de documentare contemporană iudaică din Paris a rezervat din nou Genocidului un număr întreg, 202/martie 2015, sub titlul Se souvenir des Arméniens, 1915-2015. Centenaire d’un génocide.

La fel de masiv ca și numărul celălalt, cu un total de 616 pagini, noul volum este, însă, mai puțin prolix ca succesiune de articole și de autori, fiind concentrat pe doar câteva mari teme: Primul Război Mondial și genocidul armean, Diplomația „micilor națiuni”: 1913-1923, un deceniu de (zadarnice) tentative pentru rezolvarea Chestiunii armene, Telegrama, instrument al genocidului: cazul armean, Scurt tur de orizont al studiilor istorice asupra genocidului armean: surse, metode, acumulări și perspective, Exterminarea armenilor analizată de la Marele Război până în anii cincizeci.

În al doilea rând, așa cum precizează istoricul francez Yves Ternon, autor al câtorva cărți despre Genocidul armean și cel care a colaționat textele din prima secțiune, la cererea lui Georges Bensoussan, redactorul-șef al publicației, temele din acest număr sunt susținute și exemplificate cu documente de epocă – rapoarte, memorii, relatări etc, îndeobște ale unor martori oculari sau ale unor personalități demne de încredere. Cum Ternon, împreună cu istoricul Raymond H. Kévorkian, directorul Bibliotecii Noubar Pacha din Paris, publicaseră în noiembrie 2014 un Memorial al genocidului armean, abundent în documente, pentru prezenta lucrare cercetătorul francez a apelat la alte dovezi, comasate pe principiul perspectivei comparatiste. Alese cu ajutorul aceluiași Kévorkian, textele, diferite de cele incluse în cartea celor doi istorici, se succed ordonate cronologic, încât reconstituiesc în ansamblu, aproape numai din documente și cu minime intervenții auctoriale, desfășurarea Genocidului armean pe o întindere de 350 pagini, ca o riguroasă istorie a acestuia.

A doua secțiune, realizată de Claire Mouradian, directoare de cercetări la Centrul de studii asupra lumii ruse, caucaziene și central-europene, disecă mecanismul diplomației occidentale aplicate la „națiunile mici”, în particular la cazul Armeniei, menționată astfel covențional în epocă, deși nu exista un stat autonom cu acest nume, dar se subînțelegea suma celor șase vilayete preponderent populate de armeni pe teritoriul patriei lor istorice, în Imperiul Otoman. Sunt aduși în discuție politicieni, parlamentari și ambasadori francezi, englezi, ruși, implicați în efortul de rezolvare a Chestiunii armene, adică introducerea de reforme în „Armenia” și în final acordarea statutului de independență acelui ținut. Această activitate, binevoitoare, dar în cele din urmă sterilă, este reliefată prin documente care consemnează discuții, corespondențe, rapoarte emanate din cercurile politice și care oferă, astăzi, date concludente privind Genocidul, inclusiv numărul de victime și lista celor responsabili de masacrele și deportările efectuate. Este evidențiată participarea reprezentanților armeni la Conferința de pace, membri ai Delegației naționale armene, ca Boghos Nubar Pașa, Gabriel Noradunghian și Arșac Ciobanian, și preșdintele delegației Republicii Armene proclamate în 1918, Avetis Aharonian, intervenții din păcate nevalorificate prin succese diplomatice.

Aceeași Claire Mouradian face un istoric al evoluției telegrafului, pentru a evidenția „cazul armean”, în care un telegrafist obscur din Salonic a avut inițiativa utilizării acestei invenții tehnice în derularea Genocidului pus la cale de el și de acoliții săi Juni Turci, pentru a transmite pe cuprinsul imperiului ordinele de nimicire a națiunii armene. Pentru o dată, otomanii adoptau prompt și eficient o tehnică modernă, care, însă, avea să se întoarcă împotriva torționarilor când telegramele concepute de ei aveau să fie expuse, în cadrul proceselor care le-au fost intentate după război, ca dovezi ale culpei lor. Și citatele, spre edificare, nu lipsesc din această evocare acuzatoare.

                Raymond H. Kévorkian, menționat mai sus, face un scurt tur de orizont al studiilor și al cercetărilor făcute asupra Genocidului, trecând în revistă sursele de informații, de la arhive de stat la mărturii ale supraviețuitorilor și apoi oprindu-se la contribuțiile individuale aduse de istorici și de savanți specialiști în problematica genocidului.

            În ultima secțiune, redactată de Annette Becker, profesoară la Universitatea Paris X-Nanterre și membră a consiliului științific de la Memorialul Shoahului, autoare a unui studiu despre Raphael Lemkin, publicat în volumul Extermination des Arméniens de l’Empire Ottoman (2015), aduce în actualitate reflecțiile unor intelectuali din anii 1920-50 asupra crimei împotriva umanității, comise în 1915. Lista se deschide cu juristul de notorietare mondială André Mandelstam și cu Raphael Lemkin, autorul noțiunii genocid, trece pe la Franz Werfel, autorul romanului Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh, și se încheie cu Varian Fry, fondatorul organizației Emergency Rescue Committee, centru american de ajutorare, cu care el a salvat evrei din Franța. Într-o scurtă introducere, se face o paralelă între articolul Masacrul evreilor de Varian Fry, apărut în revista americană „The New Republic” la 21 decembrie 1942, bazat pe informații solide care aveau să fie comunicate Marii Britanii și Statelor Unite, și articolul Crima de genocid de Raphael Lemkin, publicat în „Documentation française” din 24 septembrie 1946 și în care autorul include masacrarea armenilor printre genocidurile din istorie. Ambele articole sunt reproduce integral în continuare, facilitându-se astfel o privire comparativă asupra celor două mari crime.

            Finalul acestui corp de texte și de documente îl constituie extrase din lucrarea Donnei-Lee Frieze, Totally Unofficial: The Autobiography of Raphael Lemkin, editată de Yale University Press la New Haven și la Londra în 2013, fragmente puse sub titlul comun Raphael Lemkin dezvoltă în autobiografia sa relația lui cu armenii. Sunt menționate, aici, reacția lui Lemkin la procesul lui Soghomon Tehlirian, strădania lui de a impune adoptarea unei declarații universale privind crima de genocid și o vizită a juristului la Universitatea Yale în 1949.

            Volumul se încheie propriu-zis cu o amplă bibliografie recentă a Genocidului armean, alcătuită de Claire Mouradian cu scrieri noi, unele chiar din tabăra negaționistă – documente de arhivă, cărți, articole, romane, filme, adrese de internet, ordonate la rândul lor pe categorii tematice. În totul, acest număr de revistă cât un tom enciclopedic este încă o lucrare sintetică de referință din seria celor consacrate Genocidului armean.

Sergiu Selian

by Sergiu Selian