NOTE DE CĂLĂTORIE | NAPOLI: Monastero San Gregorio Armeno


“… Eppure, quando mi sorprendo a sognare,
sapete quale aspirazione trovo nel fondo della mia anima,
qual è l’immagine nella quale essa si bagna e si riposa
Un convento seicentesco napoletano,
con le sue bianche celle e il suo chiostro,
che ha nel mezzo un recinto di aranci e di limoni
e, fuori, il tumulto della vita fastosa e superba
che batte invano alle sue alte muraglia.”
Impresiile sunt cele ale lui BENEDETTO CROCE, important om politic italian, filozof, istoric, critic literar și scriitor, care a trăit la Napoli cea mai mare parte a vieții sale, din 1886 și până la moartea sa în 20 noiembrie 1952.

[… Cu toate acestea, când mă surprind că visez,
știți ce năzuință găsesc în adâncul
sufletului meu,
care este imaginea în care ea se scaldă
și se odihnește?
O mânăstire napolitană din anul 1600,
cu chiliile sale albe și chioșcul său,
care în mijloc are o curte cu portocali și cu lămâi,
și, afară, zarva vieții plină de fast și de orgoliu,
ce bate în zadar la zidurile înalte.]
Mânăstirea a fost construită în jurul anului 1000 pe ruinele templului roman dedicat zeiței fertilității și a pământului, Cerere,(Ceres) pentru a adăposti călugărițele care fugeau de la Constantinopol după anul 726 din cauza persecuției iconoclaste. Maicile legate stilului de viață monahal promovat de Vasile cel Mare, aduceau cu ele, parte din rămășițele pământești ale Sfântului Grigore Armeanul. Îmbrăcate în alb, aveau posibilitatea să iasă și să primească rudele și servitorii, având meritul că au făcut cunoscută limba greacă în zonă.

După anul 1025 devine o mânăstire de călugărițe benedectine, care primeau în sânul lor, tinerele familiilor nobile din oraș.
Pentru multe secole mânăstirea nu a fost deschisă vizitatorilor. Din 1922 mânăstirea este locuită de călugărițele “Crocifisse Adoratrici dell’Eucarestia” [Crucificate Adoratoare ale Euharestiei]. La intrare m-au întâmpinat surâzătoare două maici din Filipine.

Simona Paula DOBRESCU