NOTE DE CĂLĂTORIE / Armenia… după aproape 40 de ani

Impreuna cu fiul meu,Anton Sahazizian, in fata templului Garni

La mijlocul lunii septembrie 2015 am  avut  fantastica ocazie sa călătoresc cu fiul meu, Anton Sahazizian , în Armenia.

Aceasta călătorie a fost pentru mine o revedere cu Armenia după aproximativ 40 de ani, o oportunitate de a vedea Armenia de astăzi, de a înregistra marile transformări  ce au avut loc acolo, o întâlnire emoţionantă cu prezentul care mi-a creeat în suflet speranţa că ţara va avea un viitor mai bun şi mai prosper, într-o regiune ce va beneficia de o pace trainică.

Primul contact cu Armenia l-am avut la aterizarea avionului pe modernul aeroport Zvartnoţ, un aeroport  ce poate concura cu cele mai moderne aeroporturi ce deservesc oraşele de dimensiuni similare din lume.

Deşi începuse să se întunece, Erevanul, ne-a întâmpinat cu un trafic enorm de autoturisme, majoritatea moderne (numărul de autoturisme Mercedes întrece cu siguranţă numărul lor din multe oraşe mari din lume).

Am ajuns în centrul orasului, în Piata Republicii şi mi-am adus aminte de clădirile vechi dar încă impunătoare de aici şi de statuia lui Lenin care a fost înlăturată. Acum această piaţă enormă este plină de autoturisme care se întrec unele pe altele ca să intre sau sa iasă din centru.

Noi am fost cazaţi la hotelul Marriot (fost Armenia) plasat chiar în această piaţă. Hotelul destul de vechi, are, însă, toate facilităţile unui hotel ultra modern plus că toata lumea în jurul nostru vorbea armeneşte, un punct pozitiv în aprecierea mea pentru hotel.

În ziua următoare am petrecut mare parte a dimineţii la Matenadaran, unde există una dintre cele mai importante colecţii de manuscrise din lume (peste 25,000). Expoziţia de la intrare în  Matenadaran este plină de manuscrise extrem de vechi şi valoroase atât din Vestul cât şi din Estul Armeniei, care dovedesc prezenţa milenară a poporului armean pe tot podişul Asiei Mici.

Dupa vizitarea muzeului, am fost primiţi de Directorul Matenadaranului, Dl. Hrachya Tamrazyan cu care am discutat printre altele, şi posibilitatea retipăririi unor cărţi publicate de tatăl meu înainte şi după cel de al Doilea Razboi Mondial.

Am plecat puternic impresionat de la această bibliotecă, tezaur national şi internaţional, în care zeci de specialişti studiază şi recondiţionează multe din carţile vechi ce există dar şi un locaş în care mulţi specialişti străini, de la marile biblioteci din lume, vin sa culeagă noi date şi să-şi lărgească cunoştinţele.

Printre alte obiective de interes din Erevan am vizitat statuia “Mair Haiastan” (Mama Armenia) construită în memoria celor peste 250,000 de soldaţi şi ofiţeri armeni care şi-au dat viaţa pentru înlăturarea fascismului din lume. Acest monument pe care-l mai vazusem şi în trecut, are la baza sa un muzeu care include personalităţi armeneşti care au contribuit la această victorie.. Astăzi muzeul prezintă pe lângă personalităţile comuniste din trecut si alte personalităţi armene care au adus o mare contributie la dezvoltarea Armeniei de astăzi  (vezi Kirk Kirkorian).

Am mai vizitat fabrica de brandy “Ararat” din Erevan care, din păcate, a fost vândută firmei franceze Pernod Richard Group pentru o sumă care nu reprezenta atunci nici băutura ce exista în butoaiele fabricii.

Această fabrică a început sa producă coniac înca din 1887 şi în toată istoria sa, a fost o mândrie a produselor fabricate în Armenia şi exportate în toată lumea.

Prin bunăvoinţa gazdelor noastre am mai vizitat o parte din provincia Ararat în care am văzut mari intinderi de pământ acoperite de vii, de livezi şi alte culturi agricole.Pe lângă acestea, punctul cel mai important al vizitei l-a constituit mânăstirea Khor-Virap (puţ adânc) în care a fost ţinut 12 ani arestat , Surp Kricor Lusavorici (Sf. Grigore Luminătorul). În anul 297, el a fost eliberat şi cu consimţământul Regelui Armeniei Trdat lll a început creştinarea armenilor, eveniment deosebit de important pentru Armeni făcându-i sa fie  socotiţi primul popor care a acceptat creştinismul ca religie de stat.

În aceiaşi zi, am mai vizitat orasul Jermuk cu apele sale tămăduitoare folosite din vremea puterii sovietice, oraş în care am poposit într-un hotel care poate fi considerat  de 5 stele în America de Nord.

În Jermuk apele minerale sunt băute la fel ca şi acum zeci de ani. Aici, în pădure, foarte aproape de hotelul nou de care am amintit şi de un hotel vechi de zeci de ani, există un pavilion în care apele tămăduitoare sunt aduse prin mai multe conducte. Aceste ape minerale au temperaturi de la + 30 la cca. 60 grade C. Cei care le consumă încep cu apa la temperature mai joase şi apoi zilnic trec la temperaturi mai ridicate.

În continuarea vizitei noastre în Armenia am ajuns în provincia Syunik în care am fost impresionaţi de “Tatever”, telefericul cu cabine , de o lungime de 5752m, ce uneste doi munţi, teleferic ce oferă nişte privelişti pitoreşti şi este situat în apropriere de graniţa cu Turcia.

La unul din capetele telefericului este situată mânăstirea Tatev care a dat numele acestei construcţii moderne, şi care , în prezent primeşte o parte din banii obţinuţi din vânzarea biletelor pentru teleferic, ca să fie utilizaţi pentru repararea şi refacerea acestui monument religios.

Aşezarea telefericului permite ca în zilele senine, din aceasta zonă să se poată vedea vârful muntelui Ararat acoperit de zăpadă.

Placa ce acopera mormantul Catoligosului Vasken din fata Catedralei din Etchmiadzin

Etchmiadzinul a fost şi el pe intinerariul nostru. Etchmiadzinul se situează destul de aproape de Erevan, este un oraş curat, destul de modern care are, în centrul său  reşedinţa Catolicosului Armeniei. Cetatea Sfântă, cum aş putea-o numi, conţine biserica în care se află scaunul Catolicosului şi în jurul ei mormintele Catolicosilor care au trecut în veşnicie. În rândul acestora l-am regăsit pe Catolicosul Vasken., prieten cu tatăl meu. Trebuie să menţionez că pe mormântul Catolicosului Vasken erau asezate flori la care am adăugat şi  eu un buchet – era singurul mormânt pe care erau puse flori. Mai târziu vorbind cu oameni din Erevan, am înteles că Vasken, Catolicosul ce venise din România, fusese  foarte iubit şi apreciat de poporul armean.

Un moment emoţionant şi fascinant l-a constituit şi vizita noastră la Stepanakert, capitala Republicii Arţahk.

De la început trebuia să menţionez că în timpul războiului cu Azerbaidjanul, oraşul a fost distrus în mare măsură, utilităţile sale sunt grav afectate dar astăzi am putut admira un oraş înfloritor, cu cladiri noi şi moderne, oraş de o curăţenie remarcabilă, cu magazine moderne şi bine aprovizionate, cu o populaţie în majoritate tânără, cu mulţi copii şi cu zone verzi destul de largi, un oraş care este în plină dezvoltare.

Am fost cazaţi într-un hotel nou construit modern, care poate fi comparat cu orice hotel modern din America de Nord.

În seara în care am ajuns la Stepanakert, oraşul sărbatorea o seară culturală franceză, o formaţie muzicală venită din Franţa cânta în centrul oraşului şi o mulţime de spectatori, în mare majoritate tineri (cca. 6,000-7,000), urmăreau programul.

Statuia “Mair Haiastan” (“Mama Armenia”), cu o sabie, care vazuta de la distant da impresia unei cruci

Impresia generală pe care mi-a lăsat-o oraşul a fost ca populaţia nu este afectată sau speriată de violările frecvente de incetare a focului de catre Azerii şi mai mult, populaţia  Stepanakertului ca şi cea a întregului Arţahk este optimistă si merge continuu pe linia dezvoltării acestei ţărişoare, pe drumul construiri unei vieţi moderne pentru cei ce locuiesc astăzi în această regiune cât şi pentru cei ce vor urma în vitor. Trebuie să mai adaug că şoferul si ghidul care ne însoţeau au insistat ca în seara sosirii noastre în Stepanakert să mergem pe şoseaua care pleca din oras spre est, înspre zona frontului. Noi am acceptat cu ceva reticenţă invitaţia lor dar mergând în aceasta direcţie si ajungând la câţiva km de zona frontului, ne-am convins că majoritatea populatiei din Arţahk sau Armenia este convinsă de puterea forţelor armeneşti şi încearcă să prezinte convingerea lor şi celor care vin să viziteze aceasta palmă de pământ armenesc.

O zi petrecuta în Dilijan a reprezentat un punct de special interes prin faptul că în acest oraş am vizitat o şcoală specială si anume U.W.C.(United World College) Dilijan College, o şcoală internaţională independentă (nu pentru profit), care este “brain child”-ul unui antreprenor armean,  Ruben Vardanian, si  a soţiei sale Veronica Zonabend, care cu ajutorul multor donatori, au construit aceasta şcoala care oferă celor ce o termină o diplomă de bacalaureat recunoscută de toate universităţile din lume. Curiculum este predat în engleză dar elevii termină şcoala fiind şi vorbitori de limba armeană. Anul trecut şcoala a avut elevi din 63 de ţări şi admiterea lor a fost organizată de Comitetele Nationale ale U.W.C. din ţările de origine.

Şcoala are facilităţi suberbe, atât pentru învăţământ cât şi pentru activităţi sportive dispunând totodata de dormitoare moderne.

Şcoala mizează pe lărgirea cunoştinţelor în limba si cultura armeană  în lume, precum şi pe crearea unor relaţii de prietenie între tinerii din toate ţările.

Tot în Dilijan am putut remarca faptul că foarte multe familii şi-au amenajat casele pentru a găzdui turişti care vin din Armenia sau de peste hotare, initiativă valoroasă care poate să dezvolte economia locală.

Am avut prilejul să vizitam şi Shushiul, un oraş care, în trecut, era dedicat culturii şi artei armene şi care astăzi, încearcă să-şi regăseasca poziţia de frunte pe care o avusese.

Am vazut Shushiul de pe şoseaua care ne ducea spre oraş şi am putut observa un perete aproape vertical ce il apără dintr-o parte. În timpul războiului cu Azerii, aceştia au mizat că armenii nu pot ataca oraşul urcând pe aceasta coastă aproape vertical. Armenii au folosit acest drum şi au ocupat oraşul care era folosit de Azerii ca o bază de unde bombardau zilnic Stepanakertul. Interesant că Azerii au folosit biserica din centrul oraşului ca depozit de muniţii, mizând pe faptul ca armenii nu vor distruge biserica.

Fiul meu intr-un colt al Pietii Independentei lângă Fântânile muzicale

Astăzi, Shushiul este în plină reconstructie  pe care am putut să o vedem, în oraş,unde ne-am oprit pentru foarte puţin timp la o şcoală de muzică în care am văzut rezultatele reconstrucţiei şcolii condusă cu mare pricepere de un profesor armean de muzică din Los Angeles (stabilit aici de câţiva ani) care cu ajutorul primit din străinatate şi cu munca devotată a părinţilor elevilor ce frecventează şcoala a realizat rezultate uimitoare. Şcoala dispune astăzi de o sala de cocerte, de clase îngrijit mobilate, şcoala fiind capabilă să servească masa de prânz la toţi elevii.

În seara dinaintea plecării mele din Erevan, l-am întâlnit în holul hotelului pe Dl. Varujan Vosganian cu care am avut o scurtă convorbire. După convorbire am concluzionat că noi armenii deşi despărţiti între noi de sute şi mii de km avem în noi o chemare sau un punct de convergenţă pentru Armenia care este astăzi doar o bucăţică din pământul ce a aparţinut strămoşilor noştri.

Reintâlnirea mea cu Armenia a fost un cadou extraordinar din partea fiului meu şi, totodată,o experienţă unică pentru mine. Am părăsit Armenia cu sufletul îmbogăţit de noile transformări pozitive pe care le-am văzut, am părasit Armenia cu o mare îngrijorare în suflet provocată de atacurile permanente ale Azeriilor la linia de contact a celor doua părti dar am părasit Armenia şi cu convingerea că poporul armean este capabil să treacă peste toate greutăţile şi să impingă Armenia pe calea unei păci durabile.

Lanis A. Sahazizian

Toronto

by Mihai Stepan Cazazian