Necropole armenești : Baritonul MIKHAIL KARAKASCH (1887-1937)

Într-un colț al Cimitirului Armenesc din București încă se mai poate zări mormântul uitat al unei personalități de talie mondială de la dispariția căreia, în această vară, se vor împlini 85 de ani. Crucea din piatră, roasă de ploi și de vreme, ne lasă totuși să descifrăm un mic crâmpei din ceea ce a însemnat, în perioada interbelică, baritonul Mikhail Karakasch – „Artist d’Opera Imperiale a Petersbourg“.

Despre marele bariton al Operei Imperiale din Sankt Petersburg presa din România nu a pomenit nimic astfel că informațiile pe care vi le vom prezenta în acest articol am fost nevoiți să le obținem consultând arhivele rusești.

Mihail Nikolaievici Karakaș a văzut lumina zilei în anul 1887, venind pe lume într-o veche familie nobiliară armeană. Tatăl său, Nikolai Ivanovici Karakaș (1862 – 1916), s-a născut la Simferopol și, după ce a absolvit, în 1887, Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Sankt Petersburg, dându-și doctoratul în mineralogie și geognozie, a profesat ca geolog în Crimeea și Caucaz. Studiile sale în domeniu l-au făcut repede remarcat, fiind numit profesor universitar la Universitatea din Sankt Petersburg, la Institutul de Mine, Institutul Pedagogic de Fete și Institutul Psihoneurologic și, în ultima parte a vieții, rector al Institutului Agricol din Petrograd. Mare meloman, Nikolai Ivanovici Karakaș a dorit să-și aprofundeze cunoștințele muzicale, absolvind în cele din urmă și studiile Conservatorului din Sankt Petersburg (clasa de vioară).

Soția sa, Nadejda Ivanovna Karakaș (aprox. 1860 – 1940), era nepoata marelui pictor Alexandru Grigorevici Varnek și fiica arhitectului Ivan Alexandrovici Varnek.

Documentele o menționează ca fiind o renumită cântăreaţă de operă, absolvind Institutul Pedagogic de Fete și Conservatorul din Sankt Petersburg (secția canto – contralto, la clasa celebrei Natalia Ivanovna Irețkaia), și o foarte apreciată scriitoare pentru copii.

Nikolai și Nadejda Karakaș au avut doi copii.

Întâiul născut, viitorul mare bariton Mihail Karakaș, s-a născut pe moșia tatălui său, într-un mic sat de lângă Simferopol.

În 1910 Mihail va absolvi Facultatea de Istorie și filologie a Universității din Sankt Petersburg, urmând în paralel și cursurile Conservatorului din Sankt Petersburg la clasa profesorului S. Gabel.

Debutul ca bariton se va petrece în aprilie 1911 când va câştiga locul întâi în cadrul concursului organizat de Teatrul Mariinsky, concurs ce dădea dreptul primilor clasați de a cânta pe prima scenă a Rusiei. Cu această ocazie Mihail Karakaș a interpretat rolul principal din „Eugene Onegin“ de P. Ceaikovski, succesul obținut fiind fulminant.

După interpretarea din „Mireasa țarului” de N. Rimsky-Korsakov, Karakaș va fi angajat imediat ca bariton în trupa Teatrului Mariinsky, în stagiunea 1911–1912 fiind aclamat la scenă deschisă în rolul prințului Elețki din „Dama de pică“ de Ceaikovski, iar în noiembrie 1911 având onoarea de a fi ales pentru a cânta pe aceeași scenă cu marele Feodor Chaliapin.

Repertoriul său se va extinde fulgerător, reușind astfel să se impună în rolul Onegin și, mai ales, în cel al lui Figaro („Cel mai bun Figaro care a existat vreodată pe scena rusă“ – titra presa vremii).

Datorită prieteniei pe care o leagă cu partenerul său, Feodor Chaliapin, alături de care va interpreta până în 1917 – Mihail Karakaș reușește să pornească o serie de turnee mondiale ce-l vor impune ca unul din cei mai importanți baritoni ai Rusiei.

Astfel, începând din 1912, Karakaș va susține concerte în Viena, Berlin, Praga și Budapesta, în vara anului 1913 sosind la Milano pentru a se perfecționa în arta vocală.

În același an, Mihail Karakaș se va căsători cu soprana Elizaveta Ivanovna Popova, ce-i va dărui un fiu, Andrei.

Intuind marele succes pe care îl puteau obține cei doi tineri căsătoriți, Teatrul Mariinsky le-a propus ca, din acea clipă, să apară pe scenă ca duet, sub numele „Popova – Karakaș“. Se vor impune astfel în opera „Eugene Onegin“, interpretările lor fiind considerate „un eveniment excepțional în istoria muzicii“.

Între 1915–1917 Mihail Karakaș va accepta să cânte și pe scena Teatrului Dramatic Muzical din Sankt Petersburg, un an mai târziu plecând, împreună cu soția sa, la Moscova, ca angajați ai Teatrului Balșoi.

Revoluția rusă din 1917 și preluarea puterii de către bolșevici va obliga familia Karakaș să se retragă pentru o perioadă din luminile rampei, preferând să se dedice în totalitate creșterii copilului lor, la moșia de lângă Simferopol.

Amenințările la care erau supuși din partea noului regim instalat la putere vor continua însă astfel că, în toamna anului 1921, Mihail Karakaș și familia sa vor părăsi definitiv Rusia, instalându-se pentru un timp în Italia, la Roma și, de acolo, doi ani mai târziu, la Paris.

În capitala Franței tânărul cuplu va intra sub protecția sopranei Maria Kuznețova-Benois care îi va sprijini financiar și le va finanța turneele din Barcelona, Zagreb și Budapesta. De altfel, la Paris, Mihail Karakaș va debuta și ca regizor, montând, cu un mulțumitor succes de public, opera „Sadko“ de Rimski-Korsakov.

Cinci ani mai târziu, în primăvara lui 1931, va fi numit profesor la Conservatorul Rus din Paris, post din care va demisiona însă după numai câteva luni, mutându-se cu familia în Belgrad, unde soția sa, Elizaveta Popova, va primi un contract extrem de important.

La Belgrad Mihail Karakaș va conduce Teatrul de operă, și se va impune în lumea muzicală prin montările faimoase pe care le va semna pentru „Bărbierul din Sevilla“ (1934) și „Prințul Igor“ (1935).

Viața marelui bariton se va încheia prematur, într-un accident de mașină petrecut la 15 august 1937, pe când se afla la București.

Soția sa îi va supraviețui încă 30 de ani și va deceda la 17 noiembrie 1967, tot într-un accident de mașină petrecut la Lazarevski, Krasnodar. Fiul lor, Andrei, va părăsi Iugoslavia preferând să trăiască ultima parte a vieții sale la Moscova.

George Anton Dumitrescu

by Redactor