NAGORNO-KARABAKH / Arhiepiscopul Pargev Martirosyan a celebrat o nuntă armenească la Dadivank, în prezența a o sută de credincioși

Duminică s-a celebrat o nuntă armenească la complexul monahal Dadivank din regiunea Karvachar (Kelbadjar) din Nagorno-Karabakh, acum situat în Azerbaidjan, transferat în urma acordului din 9 noiembrie. Dativank este monitorizată și păzită de soldații ruși responsabili cu menținerea păcii în Nagorno-Karabakh.

Arhiepiscopul Arțakhului, Pargev Martirosyan, a celebrat această căsătorie în ritul Bisericii Armene. El i-a binecuvântat și le-a mulțumit soldaților ruși responsabili de menținerea securității acestor locuri sfinte armene de la Dadivank, o bijuterie a creștinismului armean în Arțakh.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele Housik Smbatyan apoi ceremonia de cununie religioasă de către episcopul Pargev Martirosyan care, de asemenea, după nuntă, a urat Anu Nou fericit și Crăciun fericit celor peste 100 de credincioși care s-au adunat la mănăstirea Dadivank.

După ceremonie, însoțită de forțele rusești, arhiepiscopul Pargev Martirosyan s*a îndreptat spre mănăstirea Gandzasar, un alt loc sfânt al creștinismului armean în Arțakh.