Redactor

Moștenirea și poveștile armenilor…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

din Dobrogea, prezentate într-o expoziție permanentă în Constanța

de AURIS LUCA

În timp ce savurezi o cafea armenească, poți afla detalii despre poveștile armenilor din Dobrogea, în sediul frumos renovat al Uniunii Armenilor din România filiala Constanța. Aici, cei interesați, pot vedea o expoziție inedită, în care sunt prezentate lucrurile de preț ale armenilor remarcabili, care vor rămâne în istoria Dobrogei, ”valori-călăuză”cum le spune d-na Anaid Tavitian.

Poveștile armenilor din Dobrogea, într-o expoziție care trezește amintiri

Comunitatea armenilor din Dobrogea are oameni valoroși, care au avut rezultate remarcabile și au lăsat multe lucruri în urmă. În memoria lor, a fost amenajată în Constanța o expoziție care trezește amintiri, atât pentru armeni, cât și pentru toate celelalte etnii din Dobrogea.

mostenirea-si-povestile-armenilor-din-dobrogea

”Scopul nostru este să redeschidem o sticluță cu parfum armenesc, care, în principiu, miroase a cafea. Noi am renovat sediul, iar redeschiderea aceasta este o chestiune simbolică, în sensul că nu erau foarte multe obiecte vechi armenești. Am vrut să avem aici, obiecte ale armenilor care au trecut prin comunitatea aceasta și au lăsat ceva în urmă, lucruri care să ne trezească amintiri.

Vitrinele în care am expus obiectele din patrimoniul armenesc dobrogean, sunt făcute la un atelier din Constanța. Am ținut să fie lucruri care țin de comunitate, pentru că armenii nu au avut o interacțiune restrânsă doar cu comunitatea lor, ei au interacționat cu toată comunitatea românească, iar ideea acestui sediu este de recunoștință.

Dorim să menținem interesul viu pentru moștenirea noastră armenească și am adunat cât am putut și încă mai avem de expus câteva elemente.

Expoziția este deschisă pentru toată lumea, la sediul Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, de pe str. Mercur nr.2. Secretarul nostru este aici de dimineață până după-amiază. O cafea armenească avem întotdeauna pentru cineva, iar cei interesați sunt așteptați cu povești armenești”, spune președintele Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, Liviu Merdinian.

Poveștile cu parfum armenesc ale valorilor-călăuză din Dobrogea

Un vechi apartament din centrul Constanței, situat în zona în care mulți armeni au avut și încă mai au locuințe ne amintește de casa de odinioară a bunicilor. Scaune simple, vechi, dar totuși frumoase, așezate în jurul unei mese care domină spațiul sufrageriei, obiecte și fotografii de peste un secol, așezate în vitrine generoase, o pianină veche de peste 70 de ani, pe care se observă trecerea timpului, dar care este păstrată așa cum a fost donată, toate sunt expuse într-un spațiu care emană multă căldură și cultură.

pianina-uniunea-armenilor-filiala-constanta

”Această pianină a aparținut răposatului doctor Calpaccian. Avem și o carte sculptată manual în piatră naturală, tot la un atelier din Constanța, iar pe ea vom grava o scurtă istorie a lui Manisalian. Ea va fi montată ulterior pe actuala locație a fostului Palat Manisalian de pe bulevardul Regina Elisabeta, unde, în prezent, este blocul SNC.

povestile-armenilor-din-dobrogea

Avem în expoziție fotografii vechi și o copertă a Araratului, o poză cu orfanii veniți în Constanța, care este stilizată și într-un tablou expus în sediu. De asemenea, există și anuarul, în original, cu pozele celor aproape 200 de copii orfani veniți în Portul Constanța în anul 1923, pe care i-a luat în grijă Manisalian, un armean de seamă al comunității.

povestile-armenilor-din-dobrogea

Scaunele din sediul Uniunii Armenilor Constanța au aparținut familiei Kumbetlian. Pe ele vor fi montate niște plăcuțe pe care va scrie că reprezintă o donație, tocmai pentru a ne aminti structura unui scaun simplu, de foarte multe zeci de ani.

papusa-anaid-sediul-uniunii-armenilor-din-romania-filiala-constanta

Pe hol avem păpușa Anaid, donată de Eli Orbocea, care este un artist desăvârșit și a făcut acest gest frumos și în virtutea relației foarte apropiate cu doamna Anaid Tavitian, iar, acum, această păpușă armeană aparține comunității.

Tot pe hol este și un autograf al regretatului Virgil Coman, fostul director al Direcției Arhivele Naționale Constanța, un om extraordinar din punct de vedere al căldurii pe care a arătat-o nu numai armenilor și etniilor, ci, Constanței și Dobrogei, de aceea îl menținem aici, alături de noi.

În vitrine avem toate cărțile cu autograf care au fost publicate de-a lungul anilor, de armenii din Constanța. Avem o întreagă infrastructură de expus, dar durează puțin până ne organizăm, deoarece dorim ca fiecare lucru prezentat, să spună și povestea lui”, afirmă președintele Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, Liviu Merdinian.

citește integral articolul pe discoverdobrogea.ro