Mihai Stepan Cazazian

Mesajul senatorului VARUJAN VOSGANIAN, președinte al U.A.R. cu ocazia centenarului Catedralei armene din București

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

catedrala invitatie 2

Istoria armenilor este o istorie a credinței și a culturii.  De altfel, un popor aflat la întretăierea mai tuturor marilor imperii ale omenirii nu putea rezista decât contruindu-și citadele spirituale.

Comunitatea armeană din Români a dăinuit în același mod. De la bun început, armenii care au ajuns pe teritoriul românesc au construit biserici și au răspândit valorile creștine. Ne mândrim cu faptul că primele biserici armenești au fost contruite chiar înaintea făuririi principatelor române, confirmând ceea ce spunea Nicolae Iorga, cum că noi, armenii, ne numărăm printre fondatorii Moldovei.

Patrimoniul religios armenesc de pe teritoriul românesc este impresionant și de îndelungată tradiție. Odată cu omagierea, în anul 2001, de către armenii de pretutindeni, a 1700 de ani de creștinism statal, comunitatea armeană dn România a sărbătorit 600 de ani de la înființarea Scaunului episcopal armean la Suceava. Iar bisericile armenești fac parte, și astăzi, din zestrea culturală și religioasă a multor așezări românești.

Catedrala armeană din București este o expresie a tradițiilor, valorilor noastre creștine și tragediilor cărora am avut puterea să le supraviețuim. Din punct de vedere arhitectonic, ea urmează linia zveltă a Catedralei Sf. Scaun de la Ecimiadzin. A fost construită pe locul pe care odinioară, acum aproape patru secole, armenii și-au ridicat prima biserică. Anul sfințirii ei a fost chiar 1915 -probabil singura catedrală armeană din lume ridicată în acel an – fiind, astfel, primul altar închinat martirilor noștri. Catedrala se află în mijlocul unui centru cultural, unic în Europa. Ea a fost, timp de un secol, martora tuturor evenimentelor importante prin care a trecut comunitatea noastră. La altarul ei au slujit prelați de mare har, în frunte cu Vazken Balgian, Catolicos al tuturor armenilor, iar sub arcadele  ei s-au rugat personalități de primă mărime ale diasporei armene.

Pentru noi, în toți acești ani, Catedrala armeană a fost loc de reunire, de îmbărbătare și de reîmprospătare a identității naționale. Suntem, cu toții, pelerini către acest sfânt altar de unde atâtea generații au primit Cuvântul Domnului și Sfintele Taine ale botezului, ale căsătoriei ori ale spovedaniei. Suntem fericiți că putem fi astăzi împreună, să ne bucurăm de toate aceste daruri.