Mihai Stepan Cazazian

Mesajul președintelui UAR,

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Varujan Vosganian, după convocarea Adunării Generale Ordinare de Dare de Seamă și Alegerea noului Consiliu Director al UAR ( prin e-mail) în ziua de 26 martie 2020

Așa cum a fost anunțat și pe site-ul ziarului Ararat Consiliul Director al Uniunii Armenilor din România a convocat Adunarea Generală Ordinară de Dare de Seamă și Alegeri la UAR în ziua de 26 martie 2020 orele 13:00.

Ținând cont de situația specială în care ne aflăm și având în vedere prevederile Decretului Prezidential privind instituirea Stării De Urgență pe întreg teritoriul României, Consiliul Director al UAR a decis organizarea acesteia prin email.

În final s-au aprobat toate punctele din Ordinea de zi iar Adunarea Generala a validat noul Consiliu Director în aceeași componență.

Domnul Varujan Vosganian, reales președinte al Uniunii Armenilor din România a transmis, la final,  un mesaj fiecărui delegate pe care-l redăm mai jos.

Dragi conaționali,

    Doresc, în primul
rând, să vă felicit și să vă mulțumesc pentru modul în care ați contribuit, în
situația dificilă pe care o parcurgem, la îndeplinirea condițiilor de a
desfășura în mod statutar Adunarea Generală  a UAR din 26 martie 2020.

    În urma
opțiunilor favorabile pe care le-ați exprimat, am putut să depunem la timp,
potrivit prevederilor legale, execuția financiară pe anul 2019.

    Vă mulțumesc, de asemenea, pentru faptul că ați acordat încredere echipei pe care am propus-o pentru a alcătui noul Consiliu Director al UAR.

    Vă rog să-mi
permiteți să mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea și
desfășurarea sutelor de evenimente de sorginte patriotică, evocatoare și
culturală pe care UAR le-a organizat în ultimii patru ani. Avem, deja, o tradiție
pe care, în strânsă colaborare cu Biserica Armeană și Ambasada Republicii
Armenia, trebuie s-o ducem mai departe.

    Ceea ce trebuie să adăugăm în acest nou mandat este o participare mai largă a tinerilor în activitățile UAR. Este pentru prima dată când  sucursalele au desemnat, din rândul tinerilor, membri supleanți care să participe la activitatea Consiliului Director. Ziua în care le vom încredința destinul comunității noastre nu e departe.

    Vă doresc sănătate, liniște sufletească și puterea de a trece cu bine peste această perioadă dificilă. Abia aștept să ne revedem și să vă reînnoiesc, prin viu grai, recunoștința pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o, prin votul vostru, mie, ca președinte al UAR și întregii echipe a Consiliului Director.

Sănătate, liniște sufletească și să ne revedem curând!

Aroghtchutiun, haghaghutiun iev șudov desnvink!

Varujan VOSGANIAN