MERIDIANE / ÎNTÂLNIRE INEDITĂ LA EREVAN

            În toamna anului 2011, am realizat la Erevan, pentru revista „Istorie şi civilizaţie”, un amplu articol consacrat uneia dintre comorile lumii – Matenadaranul – Institutul de cercetare a manuscriselor rare şi muzeu. Redam atunci un interviu cu doctorul în ştiinţe filologice Hracia Tamrazian, dispărut în 2016.

            Matenadaranul din Erevan (Manuscriptorium, în arm.) poartă numele lui Mesrop Maştoţ (361 sau 362-440), cel care a creat alfabetul armean în anul 405, inaugurând astfel „secolul de aur” al culturii armene. Este vorba despre cel mai mare centru de studiere şi conservare a manuscriselor armene din lume, printre care se numără şi cele de la Ierusalim, Veneţia, Viena, Londra.

            Adevărat tezaur al culturii scrise, Matendaranul posedă circa 22.000 de manuscrise, dintre care peste 17.000 sunt manuscrise armene şi circa 300.000 de documente de arhivă nu numai în armeană, ci şi în persană, latină, greacă, siriacă, aramaică, ebraică, arabă, etiopiană, hindi, japoneză, slavonă veche, română şi în alte limbi, precum şi peste 3.000 de cărţi rare.

            Vizitând atunci noua şi ultramoderna clădire a Matenadaranului, regretatul dr.H. Tamrazian mi-l prezentase pe tânărul cercetător Borbely Laszlo, de etnie armeană, născut la Tg. Mureş, cu familia stabilită la Gherla, mama sa provenind dintr-o veche familie de armeni – Dajbukat – din localitate (Armenopolis), întemeiată la începutul secolului al XVIII-lea.

            Cu prilejul unei recente prezenţe a mea în capitala armeană, am ţinut să-l cunosc mai bine pe cercetătorul Borbely Laszlo. Fireşte, l-am întrebat ce l-a îndemnat să plece la Erevan?

              – Mereu am visat să văd Masisul (Araratul) şi să învăţ limba strămoşilor mei materni. Încercasem în Transilvania să învăţ după un manual în maghiară, dar nu reuşisem. Astfel că pe 15 septembrie 2009, am ajuns la Erevan. Iniţial venisem pentru un an, dar ulterior m-am răzgândit, intrând în anul I la Institutul de Pedagogie, unde am studiat vreme de cinci ani. Acum, sunt în anul II de masterat, urmând ca la începutul lui ianuarie 2017, să-mi susţin teza consacrată lui „Costandin Erzâmcaţi – novatorul”, fiind vorba despre una dintre cele mai marcante figuri ale liricii armene medievale.

            – Cum aţi ajuns la Matenadaran?

            – Încă din primul an am intrat aici, la secţia „Arhivă”, unde lucrez şi în prezent ca cercetător ştiinţific. Partea cea mai interesantă este că, în 2012, Matenadaranul a primit de la Los Angeles arhiva – conţinând circa 30 de cutii –  celui ce a fost istoricul Suren Kolangian (1923-2006), considerat un continuator al savantului H. Dj. Siruni (1890-1973), membru post-mortem al Academiei Române.

            – Eu l-am cunoscut foarte bine pe doctorul în ştiinţe istorice Suren Kolangian. Urnase cursurile elementare la Şcoala „Misakian-Kesimian” din Bucureşti, în 1948 stabilindu-se în Armenia, dar revenea cu regularitate în ţară şi pot spune că cea mai frumoasă amintire a mea, legată de colaborările la Radio România, este că, în 1974, am difuzat primul meu interviu radiofonic chiar cu Suren, având ca temă tocmai Matenadaranul, unde lucraţi dvs. acum. Bun cunoscător al limbii române, el îi însoţea adeseori  cu competenţă pe vizitatorii veniţi din România, mai ales pe intelectualii români. Poate ar fi util să amintiţi pentru cititorii revistei „România literară” câteva repere biografice ale acestui eminent cercetător, care şi-a dedicat întreaga activitate relaţiilor dintre armeni şi români.

            -Se născuse la Constantinopol în familia unui intelectual armean, care se stabilise întâi la Constanţa şi apoi la Bucureşti. Încă din anii tinereţii, Suren Kolangian colaborase cu H. Dj. Siruni şi cu fostul său profesor Levon Balgian, devenit ulterior Vasken I, Catolicos şi Patriarh Suprem al tuturor armenilor.

            – De care l-a legat apoi o trainică prietenie şi căruia i-a dedicat o frumoasă monografie, pe care am avut privilegiul s-o traduc în limba română în 1998.

            – Aşa cum ştiţi, în 1948, se stabilise în Armenia, unde a studiat istoria la Institutul de Ştiinţe Pedagogice „Kh. Abovian” din Erevan. Apoi, a lucrat vreme îndelungată la Matenadaran şi la Institutul de Istorie al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Armeniei, în secţia consacrată comunităţilor armene din Diaspora.

            Aflând de interesul său deosebit, manifestat faţă de interferenţele româno-armene, cunoscutul savant Viktor Hambarţumian, preşedintele de atunci al Academiei, l-a invitat să colaboreze la alcătuirea „Istoriei poporului armean” şi la „Enciclopedia Armeană”. În afara sutelor de articole apărute în cele două lucrări monumentale, S. Kolangian a fost autorul  altor peste 300 de articole şi studii, publicate în aprope zece limbi în Armenia, România şi în străinătate. El a fost mebru-corespondent de onoare al Asociaţiei Orientaliştilor din România şi vice-preşedinte al Asociaţiei de Prietenie Armenia-România, până la plecarea sa din 1989 la Los Angeles, unde emigrase restul familiei sale. Activitatea lui Suren Kolangian a fost consacrată istoriei comunităţii armene, şcolilor, bisericilor şi mănăstirilor din Moldova şi Transilvania, unor personalităţi precum Garabet Ibrăileanu, Nicolae Iorga, profesorul Vlad Bănăţeanu, cunoscut orientalist şi armenolog, H. Dj. Siruni etc. Pentru contribuţia sa la sporirea prestigiului comunităţii armene din România, în vara lui 2001, Uniunea Armenilor i-a acordat un binemeritat  Premiu de excelenţă .

            – În ce stadiu sunteţi la ora actuală cu studiul arhivei sale?

            – Până în prezent, am studiat doar10% din arhiva sa, parcurgând 1.500 materiale în limbile română, armeană, maghiară ş.a. Sunt şi lucrări ale altora, corespondenţe, tăieturi de presă şi multe altele. Sunt şi materiale inedite, majoritatea dactilografiate (din fericire!), căci manuscrisele sale sunt dificil de descifrat.

             Aş dori să amintesc că ultimul volum, publicat la Erevan, Suren Kolangian îl consacrase istoriei amănunţite a armenilor din Suceava. Lucrarea se intitulează „Aniul României”, desigur autorul scoţând în evidenţă că armenii din Suceava au păstrat nu numai amintirea şi conştiinţa faptului că provin din vechea capitala a Armeniei, ci şi spiritul construirii de biserici şi mănăstiri, adevărate focare ale credinţei care dăinuie până astăzi.

            – Domnule Borbely, vă aşteaptă aşadar o asiduă muncă în studierea arhivei acestui istoric, atât de strâns legat de România. Cum vă simţiţi acum, când sunteţi deopotrivă cetăţean român şi armean?

            – Acum, când m-am familiarizat cu limba strămoşilor mei, mi-am redobândit armenitatea, având conştiinţa identităţii mele etnice.

            – Sunt convinsă că veţi fi un împătimit cercetător al arhivei lui Suren Kolangian,  devenind un demn continuator al studierii relaţiilor româno-armene. Vă doresc succes!

  Madeleine Karacaşian

 „România literară” nr.4-5 (3 februarie)”

by Mihai Stepan Cazazian