Mihai Stepan Cazazian

Mergeţi Acasă!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

ARI DUN (Vino acasă) este un program lansat, anul trecut, de Ministerul Diasporei de la Erevan care are ca scop apropierea tinerilor din Diaspora de ţara mamă. Concret, tinerii din Diaspora care se înscriu în acest program vor locui, timp de două săptămîni, la o familie din Armenia care va avea grijă de ei dar, în acelaşi timp ei vor participa şi la programele organizate de ministerul menţionat. Ideea este, să recunoaştem, foarte bună şi astfel zeci de tineri au posibilitatea nu doar să viziteze Armenia dar  să intre şi în contact cu oamenii. Poate fi o experienţă pe care nu o vei uita prea curînd. Personal am participat, prin anul 1993 la un proiect care viza refacerea unei biserici distruse la cutremurul din 1988 şi, dincolo de munca de zi cu zi, pe şantier, lucrul cel mai extraordinar a fost să ne vedem, în fiecare seară, cu oamenii din acel sat de munte. Nişte armeni extraordinari care se bucurau că alţi armeni, veniţi din colţurile lumii se gîndesc la ei şi vor să-i ajute. Simbolic, dacă vreţi, refacerea acelei biserici a însemnat regăsirea noastră şi a lor în jurul credinţei. Dar revenind la programul Ari Dun anul acesta vor merge în Armenia şi cinci tineri armeni din România. Sper că această experienţă pe care o vor trăi să-i apropie de naţia armeană şi să nu fie doar o excursie de două săptămîni într-o regiune exotică! Aştept impresiile lor pentru a fi publicate în paginile revistei. Pînă atunci, tineri armeni mergeţi acasă!

4 Responses to Mergeţi Acasă!

  1. Tivadar Mircea June 23, 2010 at 10:14 am

    Pacat ca nu mai sunt tanar !

  2. Krikor Krikorian June 30, 2010 at 5:06 am

    O mica corectare. ARI TUN inseman vino acasa (nu dute acasa)
    Este o minunats initiativa minunata a Ministerului Diasporei care aduna sute de tineri din toatal lumea s ii insufleteste cu spiritul national

  3. Ararat June 30, 2010 at 3:14 pm

    Am precizat chiar din primul paragraf ca Ari Dun inseamna vino acasa doar ca eu, ca armean din Diaspora cred ca noi, cei ce traim departe de tara mama, trebuie sa mergem acasa!
    Oricum va multumesc.

  4. Krikor Krikorian June 30, 2010 at 11:07 pm

    Dle Tivadar
    Va impartasesc durerea de a nu mai fi tanar (fizic) cai nici eu nu sunt,dar suftetse trbuie sa ramanem tineri si sa vizitam minata tara a stamisilor nostri
    Cu Respect
    Krikor Krikorian