MASACRELE ARMENILOR NU POT FI UITATE

Deşi puţini la număr, există şi armeni care sînt de părere că ar fi mai bine să uităm de masacrele armenilor din Imperiul Otoman şi că noi, armenii, ar trebui să ne concentrăm asupra făuririi unui viitor mai prosper pentru naţiunea noastră.

Eu cred că aceasta poziţie este greşită. Istoria este cartea de capătîi a oricărui popor şi fără învăţarea şi înţelegerea ei nici o naţiune nu-şi poate crea un drum drept şi corect spre viitor.

Pentru noi, armenii, masacrele din timpul primului război mondial reprezintă o parte din trecutul naţional, o pagină de istorie şi este imposibil să uităm că circa1.5 milioane de conaţionali – copii, tineri, bătrîni, bărbaţi şi femei –  au fost omorîţi prin cele mai barbare metode, că pamînturile Armeniei occidentale (astăzi turcească) au fost cotropite, că mii de şcolii şi biserici au fost arse, distruse sau transformate de turci, că mare parte din elita intelectualităţii armeneşti a fost lichidată, că masacrele au distrus 3 sau 4 generaţii de armeni, că Armenia, dacă nu ar fi suferit aceste cumplite masacre, ar fi fost astăzi o naţiune de circa 30 şi nu 11 milioane, cît sînt astăzi armenii în lume.

Este îndreptăţit ca armenii să se concentreze astăzi asupra viitorului naţiunii, dar acest lucru trebuie făcut fără a uita masacrele, fără a uita că Turcia trebuie sa recunoască cele întamplate acum aproape 100 de ani, fără a uita că Armenia şi poporul armean au dreptul la reparaţii, la restituiri de biserici şi şcoli (Congresul american a dezbătut această problemă şi, în luna iulie a acestui an, a recunoscut acest drept, atît pentru armeni, cît şi pentru greci şi asirieni).

Se ştie că fiecare familie armenească ce îşi are originile în Armenia occidentală a pierdut în timpul masacrelor bunici, străbunici, rude apropiate, iar amintirea acestora nu poate fi ştearsă.

Armeniade astăzi nu poate să dea uitării masacrele de dragul deschiderii graniţei cu Turcia, deschidere care, de fapt, este un drept legitim recunoscut de toate statele democratice din lume.

Armenianu poate să caute o apropiere cu Turcia uitînd sau pîngărind memoria celor 1.5 milioane de armeni pieriţi în masacre, uitînd de generaţiile care s-au pierdut în urma acestor masacre.

Concluzia mea este că fiecare armean, după propriile sale puteri, trebuie să facă tot posibilul ca viitorul să nu şteargă memoria masacrelor armenilor, să facă tot posibilul ca Turcia să recunoască acest fapt istoric şi să acorde reparaţii naţiunii armene.

Uitarea sau nerecunoaşterea masacrelor armenilor a dus la alte masacre (vezi Holocaustul evreilor din cel de-al doila război mondial) sau la noile masacre din zilele noastre.

Nu numai armenii, dar nici întreaga lume civilizată nu trebuie să uite masacrele din trecut şi nici să tolereze comiterea altor crime în masă.

Lanis

Iulie 2011

by Mihai Stepan Cazazian