Edvard Jeamgocian

MĂRTURII / Zabel Esaian și H. Dj. Siruni, două destine comune

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          4 februarie, a marcat ziua de naștere a scriitoarei Zabel Esaian-Hovhannesian, lucru ce ne-a determinat să scriem aceste rânduri care evidențiează prietenia dintre ea și istoricul Hagop Dj. Siruni.

          Zabel Esaian și Hagop Siruni, personaliți marcante ale culturii armene constantinopolitane de la începutul secolului trecut, au făcut parte din pilonii literarurii armene clasice, anterioare Genocidului.

          Deși Zabel Esaian și H. Dj. Siruni au aparținut de generații diferite, s-au apreciat, s-au respectat, au colaborat, au fost apropiați prin gândire și activități naționale și au avut, în numerose împrejurări, o soartă comună.

          S-au cunoscut în primul deceniu al secolului XX în cercurile literare armene din Constantinopol, s-au apropiat, s-au împrietenit. În acea periodă Zabel Esaian era scriitoare binecunoscută atât în capital Imperiului Otoman cât și la Paris, fiind profesoară și traducătoare consacrată. H. Dj. Siruni, la rândul său, era poet, prozator și dramaturg tânăr, talentat, cu viitor promițător, cu scrieri și vederi naționaliste, iar colaborarea la cotidianul Azadamard (1909-1914) și redactarea ziarului Navasart (1914) făceau să fie apreciat de intelectualitatea armeană a vremii.

          În anul 1910, Hagop Siruni alături de Zabel Esaian și alți intelectuali armeni, Șavarș Misakian, Kegham Parseghian, Hrant Nazarianț, fondează în Constantinopol Societatea Publicistică Armeană – Հայոց Հրատարակչական Ընկերութիւն în care, și el și Zabel Esaian, aveau să publice volume de literatură armeană. Aceasta a fost, probabil, perioada când cei doi intelectuali s-au cunoscut și împrietenit.

          Aprecierea lui Siruni pentru Zabel Esaian și scrierile ei se poate vedea din interviul pe care Siruni i l-a luat în anul 1913, interviu publicat în paginile ziarului Azadamard.

          Despre apropierea celor doi aflăm și din scrierile memorialistice ale lui Siruni. După cum se știe Siruni a fost arestat de Guvernul Otoman de două ori, prima dată în anul 1908, iar a doua oară în perioada 14 decembrie 1913 – 23 februarie 1914. În timpul celei de-a doua detenții, în închisoarea militară din Constantinopol, el a ținut un riguros jurnal de zi.

În intrarea din 7 februarie 1914, Siruni scria:

Astăzi am fost vizitat de Doamna Zabel Esaian, a venit cu un buchet de flori și un borcan cu dulceață de trandafiri. Subiectul discuției de azi a fost literatura. Era nemulțumită că au trecut fără roade șase ani de libertate [șase ani de la revoluția Junilor Turci din 1908]. Ea spunea, mulțimea l-a înghițit pe artist, iar discursurile au sufocat creația. Ea și-a exprimat speranța în viitor ai cărei pași au început deja să se audă.

Iar în intrarea din 12 februarie 1914, găsim următoarea notă:

… astăzi am fost vizitat de mai mulți prieteni, printre ei și Zabel Esaian.

          După cum am spus și Zabel Esaian și Siruni au avut, de-al lungul vieții lor, un destin comune.

          Amândoi au fost patrioți până în măduva oaselor, amândoi s-au dăruit nației armene, amândoi au luptat pentru binele poporului armean și, amândoi au fost persecutați pentru vederile lor naționaliste, la început de turci apoi de comuniștii armeni.

          Prigoniți de regimul Otoman, au fost înscriși pe listelele de arest și deportare din anul 1915, Esaian fiind singura femeie de pe acele liste infame. Amândoi s-au ascuns, Esaian timp de 3 luni într-un spital din cartierul Scutari (Üsküdar), Siruni, o periodă mai lungă, tot în Constantinopol, într-o mansardă de pe strada Djedidié, și astfel amândoi au scăpat de drumul Der Zor-ului, de drumul morții. Amândoi s-au refugiat în Balcani, Esaian în Bulgaria în anul 1915, Siruni mai târziu, în anul 1922 în România.

          Zabel Esaian s-a repatriat în Armenia Sovietică în anul 1934 și a căzut victimă a terorii comuniștilor armeni. Arestată în timpul Marii Epurări din 1937 a fost exilată în Siberia unde și-a găsit, în anul 1943, sfârșitul. H. Dj. Siruni tot așa, a fost arestat în decembrie 1944, ca urmare a turnătoriei comuniștilor armeni,  întemnițat și exilat în Siberia. Siruni a avut zile și s-a reîntors în anul 1955 în România, unde a putut să-și continue pînă la sfârșitul vieții, activitatea științifică.

          Așadar, ambii au scăpat cu viață de persecuțiile turcești, dar de ale comuniștilor armeni NU. Au plătit fie cu viața, fie cu ani grei de temniță siberiană.

          Două vieți de armeni mari, scriitori și patrioți, distruse, mulți ani de creație furați!

Iar în zilele noastre, unii comuniști armeni din România sunt încă considerați, prin dicționare, personalități…

Edvard JEAMGOCIAN

  •  
  •