MĂRTURII | Un ministru în Guvernul din 1919 al Azerbaidjanului – Abraham M. Dastakian
În primii ani ai deceniului 1920, după căderea Republicii Armene, un număr de miniștri și membri ai Guvernului Republicii Armene s-au refugiat în România. Activitatea lor pe tărâm național și politic în Armenia, în România sau țările unde au trăit ne este cunoscută, documentată prin scrieri. Mai puțin cunoscută este viața și activitatea unui Ministru armean care a făcut parte din Guvernul Republicii Azerbaidjan și care a trăit ultima parte a vieții în București – acesta a fost Abraham M. Dastakian.
* * *
Până la începutul secolului XX, armenii constituiau un procent însemnat din populația orașului Baku, a Azerbaidjanului, iar regiunea Arțakh-Nagorno Karabagh, pământ strămoșesc, cămin al culturii armene, era aproape în totalitate locuită de armeni. Arțakhul armenesc, era alipit pământului Mamă Armenia și cuprindea întreaga zonă din jurul așa numitei, în anii comunismului, Regiunea Autonomă Nagorno Karabagh. Ea includea mare parte din teritoriile celor 7 regiuni eliberate în 1991-1994 de armeni, regiuni pe care azerii le considerau ocupate, și care, acum, au devenit cu adevărat ocupate!.
Tot așa, Nakhicevanul (նախ իջեւան, primul popas), pământ armenesc din moși-strămoși, cu nume armenesc, cu istorie, cu cultură armeană străvechie, a fost depopulat de armeni, iar imaginile monumentelor și a pietrelor funerare khacikaruri distruse de azeri cu baroase, au indignat lumea civilizată. Pământul Arțakhian a fost ocupat cu 100 de ani în urmă, la 10 august 1920, de Armata a XI-a Roșie și oferit gratuit azerilor de dictatorul Stalin, pe vremea aceia Comisar al Naționalităților, drept răsplată pentru că Azerbaidjanul devenise Republică Sovietică Socialistă înaintea Armeniei (Azerbaidjanul pe 28 aprilie 1920, Armenia pe 29 noiembrie 1920).
Până acum un secol, armenii aveau o împortantă comunitate în Baku, aveau biserici, școli, ziare, organizații culturale, politice. Ei au fost intemeitorii industriei petroliere din Baku și jucat un rol major la dezvoltarea ei*, au pus bazele arhitecturii orașului și contribuit la dezvoltarea culturii Orașului Negru. Armenii au avut reprezentanță în conducerea țării, în Guvernul Republicii Azerbaidjan, au contribuit la bunăstarea Azerbaidjanului.
* * *
După declararea independenței la 28 mai 1918**, Republica Democrată Azerbaidjan a avut un Parlamentul multinațional compus din 80 turci musulmani***, 21 armeni, 10 ruși, 1 neamț, 1 evreu, 1 georgian și 1 polonez, așadar, după turci armenii erau majoritari în conducerea Azerbaidjanului.
Puțin mai târziu, Parlamentulul din anul 1919 al Republicii Azerbaidjene a avut în alcătuire o fracțiune armeană compusă din opt membrii. Aceștia au fost: Khoren Mihailovici Hamaspyur, Arșag Ioannesovici Malkhasyan (liderul partidului Tașnag din Baku), Boghos Khachaturovici Ciubaryan, Arșag Arutyunovici Baronyan, Yervant Fadeevici Taghianosyan, Abgar Ivanovici Babyan, Alexander Mihailovici Der Azaryan, Isaac Nikitici Hodjayan. Mai târziu numărul lor a fost completat cu încă patru parlamentari: Stepan Sergheevici Taghianosyan, George D. Shahnazarov, Bogdan Kahramanovici Balayanț și I. Babyan.
Din Cabinetul Guvernului Republicii Azerbaidjan din perioada 14 aprilie – 22 decembrie 1919, coaliție formată din mai multe partide și naționalități, majoritatea membrii ai partidului Musavat, au făcut parte și doi miniștrii armeni. Guvernul condus de Prim Ministrul Nasib Yusifbeyli a avut în componența sa pe Abraham Nikitici Dastakov, Ministru al Sănătății și pe Khoren Mihailovici Hamaspyur, Ministru fără Portofoliu, ambii afiliați la partidul ARF-Tașnagțutiun.
Având în vedere că Abraham Dastakian a fost o personalitate mai puțin studiată, poate neglijată de istorie, că traiectoria vieții a trecut prin România, și că a trăit o periodă în București, vom încerca să-i reconstituim biografia.
* * *
Abraham M. Dastakian (Dastakof)
Աբրահամ Մ. Դաստակյան (Դաստակօֆ)
(23 decembrie 1863-20 martie 1929)
Abraham Dastakian, în scrierile de limbă rusă Abraam Nikitici Dastakov Абрам/Авраам Никитич/Мкртычевич Дастаков, a fost unul din figurile proeminente ale politicii caucaziene la cumpăna secolelor XIX-XX. Revoluționar, activist național, unul din fondatorii partidului Federația Revoluționară Armeană – Tașnagțutiun, Ministru în Guvernul Republicii Azerbaidjan. Având în vedere că a avut un aport determinant în fondarea partidului Tașnagțutiun, vom include în biografia sa unele date legate de crearea Partidului.
Abraham Dastakian s-a născut la sfârșitul anul 1863 în Cetatea Suși, perla Arțakhului, leagănul civilizației Armene, în familia negustorului Mâgârdici Dastakian. Educația primară și secundară și-o însușește la școlile armenești din oraș, la școala Reală din Șuși și la școala Teologică Eparhială Eghișianț «Եղիշյանց ազգային հոգեւոր դպրոց», aflată în acea periodă sub directoratul distinșilor pedagogi Bedros Șanșian și Berdji Broșian. Studiile și le continuă în Georgia, la Institutul Pedagogic de limbă rusă, Alexandrian, din Tiflis unde îl are coleg pe viitorul lider al mișcării de eliberare națională, Kristapor Mikayelian. În anii de liceu, se apropie de mișcărea populistă Narodnaya Volya (Народная воля, Voința Poporului) și se dedică activității revoluționare. În anul 1880 Dastakian, împreună cu Kricor Der Kricorian, Tamara Adamian și trei colegi georgeni, înființează în capitala Georgei o filială a organizației Narodniciste ruse. Apropiat de ideologie, și de Dastakian, a fost Kristapor Mikayelian care, în vara anului 1881 venind din Veri Agulis la Tiflis, a avut întrevederi cu Abraham Dastakian și cu unul din membrii georgeni ai filialei Narodniciste.
La sfârșitul acelui an, 1881, fracțiunea armeană se separă de organizație, și formează un cerc propriu care, pe lângă activitatea narodnicistă avea în agendă lupta pentru drepturile poporului Armean. Despre această luptă, Dastakian îi scria, în 1882, lui Mikayelian: Grupul nostru își va dedica în totalitate activitatea apărării drepturilor nefericitului popor armean. Cercul era condus de Dastakian, funcționa în ilegalitate, și publica două ziare șapilografiate, prima Munetig (Մունետիկ, Vestitorul) redactat de Simon Zavarian, a doua Hayrenaser Țain (Հայրենասէր Ձայն, Vocea Patriotică) de frații Simeon and Srabion Ter Grigorian. Gruparea, cunoscută sub numele Cercul Dastakian, avea un Comitet Central compus din nouă membrii – David Nercessian, Hovhannes Manuciarian, Hovhannes Loru-Melikian, Simeon and Srapion Der Grigorian, Nerses Davtian, Tamara Adamian și Natalia Matinian, Dastakian fiind președintele ei.
* * *
În toamna anului 1883, cercul Dastakian se destramă, membrii ei părăsind Tiflisul pentru studii universitare unii la Moscova, alții la Sankt Petersburg. David Nercessian, Tamara Adamian, Simeon și Srapion Der Grigorian ajung la Moscova, iar Abraham Dastakian se înscrie la Universitatea din Sankt Petersburg, facultatea de Medicină.
Membrii cercului Dastakian Tiflisian, continuă să fie activi și în Rusia. În ziua de An Nou 1884 se întrunesc la Moscova și înființează o societate numită Hayrenaserneri Miutiun (Հայրենասերների Միութիւն, Uniunea Patrioților) care publica o foaie săptămânală șapilografiată clandestină, Azadutian Avedaper (Ազատութեան աւետաբեր, Vestitorul Libertății). Descoperiți de poliția moscovită în anul 1886, societatea se dizolvă, publicația își încetează apariția.
În Sankt Petersburg, în paralel cu preocupările naționaliste armene, Dastakian continuă activitatea Narodnicistă, întemeând și conducând secția de tineret a organizației (Союза молодежи, Uniunea Tineretului), care avea ca scop atragerea tineretul spre mișcarea bolșevică. Activitatea propagandistă din rândurile studențimii, afiliația cu partidele Nihiliste și Anarhiste ruse, cu cele armenești, asociația cu revoluționarul Mikhail Bakunin și cu organizația Narodnaya Volya, fac ca în anul 1884 Abraham Dastakian să fie arestat. Acuzat ca făcând pare din Grupul Muncitoresc Narodnaya Volya (Рабочей группе Народной воли) este osândit la temniță grea în Fortăreața Petre și Pavel de pe malul Nevei. În închisoarea deținuților politici, Dastakian rămâne timp de aproape un an: 16 nov. 1884 – 11 sept. 1885. După ieșirea din detenție își continuă pedeapsa, supus fiind, prin decretul Imperial din 22 ian. 1886, la trei ani domiciliu forțat în orașul Zakatala provincia Tiflis (regiune georgiană în prezent ocupată de Azerbaidjan!). Pedeapsa o absolvă la 22 ianuarie 1889, dar rămâne sub supravegherea poliției, fiindu-i interzis să locuiască în Sankt Petersburg.
* * *
În cele din urmă se stabilește în Tiflis unde îl găsim, pe la începutul anului 1890, lucrând la redacția ziarului de limbă rusă Tiflisskii Listok (Тифлисский Листок, Foaia Tiflisului), aflat sub directoratul lui Khaciadur Khaciadurian. Renunță la mișcarea Narodnicistă și se dedică în totalitate activității național-revoluționare armene.
În iarna anului 1889, la invitația lui Kristapor Mikayelian, foștii studenți ai grupului Iuzhniya din Moscova și Severnie din St. Petersburg, numite astfel după numele căminelor unde locuiseră în anii studențimii (Южния Номера и Северние Номера, căminul studențesc de Sud și căminul studențesc de Nord), se întrunesc la Moscova, în hotelul Iuzhniya Nomera, și înființează asociația politică Yeritasart Hayastan (Երիտասարդ Հայաստան, Armenia Jună). Printre membrii fondatori ai organizației, Kristapor Mikayelian, Simon Zavarian, Abraham Dastakian, Hovhannes Loru-Melikian.
În anul 1890 evenimentele se precipită, revolta din Erzerum din 20 iunie și demonstrația dela Kum Kapu Constantinopol din 27 iulie, crează necesitatea înființării unei organizații noi, mai mari, mai puternice. Membrii societății Yeritasart Hayastan, îngrijorați de situația din Armenia de vest și viitorul poporului armean, hotăresc crearea unui partid nou care să unifice toate partidele politice armene. Acest partid nou, național, socialist, a luat ființă în anul 1890 în Tiflis și a purtat numele de Hay Heghapokhagan Tașnagțutiun (Հայ Յեղափոխական Դաշնակցութիւն, Federația Revoluționară Armeană -ARF). El a fost unul dintre cele mai puternice și trainice partide politice armene.
Abraham Dastakian având experiență revoluționară bogată și fiind implicat în problemele naționale armene a fost unul din membri fondatori ai partidului. Ședința de constituire a partidului, avută loc la sfârșitul lunii august 1890, a ales un Consiliul de Conducere, Comitet Central, compus din cinci membrii. Aceștia au fost Kristapor Mikayelian, Simon Zavarian, Hovhanes Loru-Melikian, Abraham Dastakian și Levon Sarkisian. Deși acești cinci au fost întemeietorii grupării politice, membrii fondatori ai Partidului Tașnagțutiun sunt considerați – Kristapor Mikayelian, Simon Zavarian și Stepan Zorian-Rostom. Numele lui Rostom nu apare în prima conducere a partidului, nefiind de față la ședința de fondare, fiind plecat la studii, din toamna anului 1889, la Moscova.
Abraham Dastakian a fost și unul din autorii primului Statut al organizației. Colaborator apropiat al lui Kristapor Mikayelian și Simon Zavarian, Dastakian a fost legătura între Partidul Tașnag și organizațiile revoluționare Narodniciste, Ruse și Georgene.
* * *
După cum am arătat, din anul 1890 Dastakian locuia în Tiflis, lucra la redacția ziarului Tiflisskii Listok și era implicat în activitățile revoluționare ale partidului Tașnagțutiun. În această periodă se apropie de publicistul și scriitorul Kricor Ardzruni, redactorul ziarului Mșag din Tiflis, pe care îl consideră mentorul său. Acum traduce în limba rusă romanul lui Kricor Ardzruni Evelina–էվելին (1891). La înmormântarea lui Ardzruni, avută loc la 27 decembrie 1892, Dastakian ține o cuvântare politică înflăcărată, lucru ce a făcut să fie arestat, dar nu întemnițat.
* * *
Ajuns la maturitate, se căsătorește și se stabilește în Baku. În orașul portuar, supranumit Orașul Negru, întră în afaceri de petrol și din perioada 1894 îl găsim angajat la Compania Consiliul Uniunii Industriașilor Petrolieri (Совет съезда нефтепромышленников – Sovet syezda neftepromyshlennikov), întâi ca contabil apoi din anul 1896 în postul de manager. Acest post avea să-l ocupe pentru o perioadă destul de lungă, pînă în anul 1917. Tot în această periodă a fost redactorul periodicului industriei petroliere Apcor. Devenind o figură importantă a Baku-ului de început de secol, a fost amnistiat prin decretul din 12 martie 1903 de antecedentele penale, scos de sub supravegherea Poliției. În timpul conflictului armeano-tătar (azer) din anul 1905, părăsește Baku-ul și se mută cu familia în Sankt Petersburg. După restabilirea liniștii, revine la Baku și continuă munca de administrator și director General al Asociației Producătorilor de Petrol.
O notă din ziarul armenesc Arev care apărea la Baku indica că în martie 1917 A. Dastakian fusese numit de Primăria orașului Baku în funcția de Comisar al Secției Financiare a urbei. Iar colecția Actelor legislative a Republicii Azerbaidjan prezenta în documentul din 22 septembrie 1918 lista consilierilor Primăriei Baku, între ei era și Dastakov Abram Nikitich.
Abraham Dastakian a fost în permanență atașat de viața comunității armene. Implicat în problemele naționale din Baku, îl găsim organizând de Crăciunul Armenesc al anului 1917, împreună cu fratele său cu inițiala H. (frații H. și A. Dasdakian) colectă pentru ajutorarea orfanilor armeni din Turcia aduși la Baku și a refugiaților armeni din Sasun staționați în Alexandropol.
Profesia lui Dastakian nu o cunoaștem, nu știm dacă a fost medic sau economist, nu știm dacă în vâltoarea activității revoluționare din anii studenției, a reușit să absolve facultătea de medicină. Totuși, l-am întâlnit în unele scrieri purtând titlul de medic-chirurg, dar nu și în anunțurile de profesare a medicinei, care apăreau, conform uzanței, în ziarele armenești ale vremii.
* * *
Abraham Dastakian a jucat un anumit rol în apărarea drepturilor popuației armene din Arțakh. Legat sufletește de Arțakh și orașul natal Șuși, în acea vreme capitala regiunii, om influent în Baku, lider al partidului Tașnag a fost, în al doilea deceniu al secolului, reprezentantul comunității armene arțakhiene în negocierile cu comandamentul Britanic și liderii Azerbaidjeni.
La sfârșitul anului 1917, urmare a hotărârii Congresului General al Partidului Tașnagțutiun, avut loc la Tiflis în septembrie-octombrie 1917, se înființează la Baku Consiliul Național Armean, Abraham Ghiulkhandanian, care ulterior avea să trăiască un timp în România, fiind numit primul ei Președinte. Peste un an, în septembrie 1918, din comitetul de conducere al Consiliului Național faceau parte Abraham Dastakian și Arhimandritul (Vartabedul) Pakrad Tavakalian.
Din anul 1918 Azerbaidjanul s-a aflat sub ocupație britanică, comandanții forțelor de ocupație fiind Generalul Thomson Williams Montgomery (până în aprilie 1919) și Generalul Digby Inglis Shuttleworth. În această perioadă conflictul armeano-azer ia amploare, azerii revendicând teritoriul istoric armenesc Arțakh și orașul Șuși. Interesele Angliei în petrolul azer (British Petroleum-BP, există și în prezent), au făcut ca generalii britanici să dețină o poziție pro-azeră, neglijnd drepturile populației armene, pincipiile autodeterminării, considerentele cultural-istorice ale regiunii armene.
Astfel, Generalul Thomson i-a obligat pe armeni, sub amenințări, să accepte acordul decretat de el în ianuarie 1919 în favoarea azerilor, iar în luna iunie a acelui an dă mână liberă armatei azere și bandelor azero-kurde să ocupe capitala Șuși, să masacreze populația armeană, să jefuiască și să distrugă sate, biserici, monumente culturale, și toate acestea sub ochii comandamentului britanic și al ofițerilor englezi.
La începutul anului 1918, Dastakian este numit Președintele Consiliului Național Armean din Baku și în această calitate este implicat, și participă la tratativele de apărare a popularției armene din Arțakh. O scrisoare datată 21 februarie 1918, trimisă din Tiflis de Mikayel Babadjanian, membru în Consiliul Național Armean, Ministrului Afacerilor Externe al Republicii Armene Siragan Dicranian, arăta următoarele:
… între timp, Consiliul Național Armean a avut întruniri zilnice. S-a discutat problema presiunilor făcute de generalul Thomson asupra noastră și ce măsuri se pot lua pentru a schimba atitudinea britanicilor și tătarilor (azerilor) față de noi. S-a discutat și problema aderării Partidului (Tașnag) la Cabinetul Azerbaidjan. În aceste tratative, Consiliul Național a fost reprezentat de A. N. Dastakov (în prezent președintele Consiliului este Arșag A. Baronian). În cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că nu există altă cale decât să se accepte propunerea lui Thomson.
În negocieri, poziția lui Dastakian nu a fost suficient de fermă nici față de armeni, nici față de britanici, lucru ce a făcut să fie criticat și de unii și de alții. Atitudinea lui concesivă/îngăduitoare, față de azeri, se datora faptului că aparținea de bughezia Bakuană, avea intrese proprii și conecții cu proprietarii industriei petroliere, lucru ce nu corespundea vederilor majorității conaționalilor și intereselor nației.
Două rapoarte, unul al generalului Thomson, altul al Inteligenței Britanice exprimau opinia britanicilor, nu prea favorabilă, față de Dastakian. Generalul Thomson îl caracteriza: Dastakov este un Armean moderat, ușor de lucrat cu el. Este Președintele local al Consiliului Armenian și, la sugestia mea, a acceptat să facă parte din Cabinetul Guvernului Azerbaidjan, iar Raportul Inteligenței Britanice scria: Dastakov deși colaborează cu noi, nu este om de încredere, este ușor de manipulat și oricând ar putea fi înlocuit.
Tratativele duse de armeni, prin Dastakian, cu privire la Arțakh nu au dus la nici un rezultat. După negocieri lungi și dificile, Armenii din Karabagh au fost nevoiți să semneze acordul din 22 august 1919 prin care acceptau jurisdicția Azerbaidjanului asupra teritoriilor lor.
În aprilie 1919 la sugestia generalului Thomson și recomandația Consiliului Național Armean, Abraham Dastakian este numit membru în Guvernul Republicii Azerbaidjan, în Cabinetul Prim Ministrului Nasib Yusifbeyli. Mandatul Prim Ministrului Nasib Yusifbeyli s-a desfășurat pe perioada 14 aprilie – 22 decembrie 1919, Dastakian deținând funcția de Ministru al Sănătății și reprezentant al comunității armene.
* * *
În primăvara anului 1920, la 28 aprilie, Armata a XI-a a trupelor sovietice intră în Baku și ca urmare, familia Dastakian, ca multe altele, este nevoită să părăsească orașul Negru și Caucazul. Rămâne o periodă în Persia, ajunge la Tiflis, Erevan, iar de acolo trece în Constantinopol. Din Constantinopol familia Dastakian ajunge România și se stabilește în București. Toate aceste treceri din țară în țară, din oraș în oraș, aveau să se petreacă de alungul anului 1920, la sfârșitul anului familia Dastakian fiind deja așezată în București.
Ajuns în București, Abraham Dastakian este numit de în funcția de Ambasador al Republicii Armene în România, numele lui apărând în acest post, pe lista reprezentanților diplomatici din anul 1920 (Հայաստանի Դիվանագիտական Ներկայացուցիչների ցանկ). Cu siguranță „numirea” a fost doar o propunere, reprezentant al Armeniei în România, pe toată perioada existenței Ambasadei, fiind Harutiun Khintirian.
În luna aprilie a anului 1921 are loc în București Congresul General, secret, al Partidului Tașnagțutiun, cu participarea liderilor Alexander Khadisian, Avedis Aharonian, Vahan Papazian-Goms, Armen Garo, veniți din Paris. Dastakian care se afla în București și deținea rang important în conducerea partidului, participă și el la Congres.
La scurt timp după Congresul din București au loc la Paris, așa cum relata periodicul Arevelian Mamul din Izmir, tratative între reprezentanții partidelor Tașnagțitiun și Național Armean-AGBU. Convorbirile, ținute în perioada 15-21 iunie 1921, au fost duse de Dastakof și Asripekof reprezentanți ai fostului Guvern (Tașnagțagan) al Armeniei și E. Garighian delegat al AGBU-lui din Cairo. Negocierile nu au dus la nici un rezultat datorită poziției lui Dastakof-Asripekof care susțineau că numai fostul Guvern al Republicii Armene este reprezentantul legitim al întregii Armenii.
În perioada cât a locuit în România, Abraham Dastakian sa ocupat cu afacerile de petrol, lucrând pentru Societatea petrolieră Petrolmina, societate condusă de armeni. Un articolul, Armenia de ieri și de azi (Старая и новая Армения) publicat în numărul 233 din 29 nov. 1921 al ziarului Khorurtain Hayastan (Խորհրդային Հայաստան, Armenia Sovietică), semnat de liderul comunist Alexander Miasnikian, arăta că ministrul Dastakian se afla în România, și deținea sute de mii de franci obținuți din afacerile de petrol.
Abraham Dastakian a locuit în România pînă în anul 1926, iar familia lui a rămas în București pînă în anul 1931.
Ultimii ani din viață Abraham Dastakian i-a trăit în Franța. A murit la Paris în anul 1929, fiind înmormântat la Cimetière Parisiene din Bagneux, France.
* * *
Familia Dastakian a fost o familie numeroasă, unii din membrii ei trăind parte din viață în România. Dintre descendenții familiei se evidențează jurnalista-istoric Anne Dastakian din Franța, nepoata ministrului Dastakian. Editor și Redactor șef al revistei Parisiene Marianne, secția internatională, co-autoare, a volumului Le génocides des Arméniene (2005), Anne Dastakian este autoare a zeci de articole cu subiecte legate de Armenia și Armeni, mai recente fiind articolele cu privire la războiul din Arțakh și decesul ministrului Patrick Devedjian. Un interviu acordat în anul 2016 reporterei Ruzanna Khachatrian (Anne Dastakian – It would be very difficult to remain an independent journalist in Armenia), publicat în media.am, ne-a atras atenția, deoarece oferea informații despre familia Abraham Dastakian și prezenta două fotografii din perioada bucureșteană a familiei. Din acest interviu aflăm că pe soția lui Abraham o chema Așkhen (Baronian) și au avut, așa cum apare în fotografii, patru copii Karen (tatăl Annei), Nina, Anne și Lily. Interesant de semnalat într-una din imagini Zaruhi, mama lui Așkhen și soacra lui Abraham, poartă costum național armenesc din regiunea Șuși și care, conform spuselor lui Anna Dastakian, vorbea dialectul Arțakhian. Atașăm aceste fotografii, ele fiind parte din istoria comunității bucureștene de început de secol.
* * *
Despre familia Dastakian știm că Abraham a avut mai mulți frați. Unul cu inițiala H., altul mai mare cu numele de Sarkis, care a reușit să iasă din Baku înainte de intrarea Armatei Roșii și după ce s-a refugiat cu soția și copiii în regiunea Astrakhan, a ajuns în România.
Cel mai cunoscut membru al familiei a fost fiul cel mare al lui Abraham (probabil din prima căsătorie), Mâgârdici-Nikita Dastakian. Născut în anul 1897 la Baku, militar în armata Imperială Rusă, după ce servește pe frontul austriac, se refugiază în Persia, trece în Europa, iar în anul 1925 se alătură tatălui său în București. În România Nikita Dastakian a trăit peste 20 de ani, fiind contabilul afacerilor peroliere ale lui Dro Kanayan. Arestat în anul 1945, acuzat ca fiind spion britanic, este întemnițat în Siberia. După eliberare, reușește să treacă granița sovietică și să ajungă la Paris unde trăia familia sa.
* * *
Ziarul Bucureștean Nor Arșaluys obișnuia să publice cu ocazia sărbătorilor Anului Nou și Paștelui, răvașe la adresa personalităților comunității. Printre răvașele din ianuarie 1926, compuse de poetul Mihran Derderian din Silistra (tatăl actriței Luiza Derderian-Marcoci), două sunt adresate lui S. și M. Dastakian. Le redăm în original și traducere în limba română.
Ս. Դաստակեանին շնորհաւոր նոր տարի եւ ծնունդ:
Lui S.(Sarkis) Dastakian: An Nou și Crăciun fericit.
Մ. Դաստակեանին մի գիւժին հաւ պայմանաւ որ խորոզ չունենան:
Lui M.(Mâgârdici-Nikita) Dastakian o duzină de găini cu condiția să nu aibe cocoș.
Edvard JEAMGOCIAN
______________________
* Fondator al industriei petroliere din Baku a fost armeanul Ivan Mirzoev-Hovhannes Mirzoian, prima lui sondă a fost instalată în anul 1871.
** Ziua indepenenței Armeniei și a Azerbaijdanului coincid – 28 Mai 1918. Armenia și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman, Azerbaidjanul dela Imperiul Țarist.
*** În anul 1918, azerii nu existau ca popor și erau considerați turci (vezi Firdovsiya Ahmadova, Major achievements of the Azerbaidjan Democratic Republic, IRS History, nr. 2(17), Summer 2014, p. 42, Note 2 The azerbaidjani population was the republic was given as “Turks” in documents). În scrierile armene erau numiți tătari.
Tiflis. – Am păstrat în text denumirea de Tiflis pentru capitala Georgiei, denumire oficială folosită pînă în anul 1936 în numeroase limbi, inclusiv în limba armeană. Denumirea orașului în limba georgiană este Tpilisi, Tpili (თბილი) înseamnând cald.
REFERINȚE
A. Vaceanț Abraham Dasgakian, Le Foyer, Organe des Arméniens Réfugiés en France, An. II, nr. 15, I iunie 1929
Cavid Ağa A Dashnak in Azerbaidjani Parliament, Arshak Malkhazyan, posted on 07/12/2018 (https://cavidaga.com/a-dashnak-in-azerbaijani-parliament-arshak-malkhazyan/)
Firdovsiya Ahmadova Major achievements of the Azerbaidjan Democratic Republic, IRS History, nr. 2(17), Summer 2014, p. 39 (https://irs-az.com/new/pdf/201405/1401109971537605054.pdf)
Kevork S. Khutinian Analiza istoriei Partidului Federația Revoluționară Armeană-Tașnagțutiun, de la origini până la sfârșitul anului 1895 (Գեվորգ Սարգսի Խուդինյան, Հ. Յ. Դաշնակցության քննական պատմություն, ակունքներից մինչեւ 1895 թվականի վերջերը), Erevan 2006, pp. 102, 106, 178, 185-6, 192, 228
Murad Meneshian The Founding of the Armenian Revolutionary Federation, The Armenian Weekly Magazine, Dec. 2015, The ARF at 125 (https://armenianweekly.com/2016/02/05/founding-arf/)
* * * Formarea Partidelor Naționale Armene, Federația Revouționară Armeană (Հայ Ազգային Կուսակցությունների Կազմավորումը, Հայ Հեղափոխական Դաշնակցություն կուսակցություն: Ձեւավորումը. (http://www.historyofarmenia-am.armin.am/am/ Encyclopedia_of_armenian_history_HYD_Dzevavorumy)
* * * Date cu privire la mișcarea revoluționară din Rusia, Predecesorii decembriștilor înainte de căderea Țarismului, Dicționar, Vol. III; (Деятели революционного движения в России : Био-библиогр. Словарь, т 3, предшественников декабристов до падения царизма), Мoscova 1934, pp. 1225-1226.
Mâgârdici Danielian Armenii narodnici și organizațiile naționale-narodniciste în anii 1880-1890, partea II-a, Documenrte noi cu privire la activitatea revoluționară al lui Abraham Dastakian, Erevan VEM, Nr.1(65), 2019, pp. 240-263 (Դանիելյան Մկրտիչ, 1880-1890 ական թթ. հայ նարոդնիկներն ու ազգային-նարոդնիկական կազմակերպությունները, մաս II: Նորահայտ վավերագրեր Աբրահամ Դաստակյանի հեղափոխական գործունեության մասին).
* * * Șirvanzade, Culegere de opere (Շիրվանզադե, Երկերի Ժողովածու), Vol. VIII, Erevan, 1961, p. 162
* * * Arev-Soarele, ziar cotidian, literar, social și politic (Արեւ, Գրական, Հասարակական եւ Քաղաքական Օրաթերթ), Baku, Anul IV, nr. 20, 28 ian. 1917; nr. 53, 14 martie 1917.
Republica Democrată Azerbaidjan (1918-1920), Acte legislative (Colecție de documente), Baku 1998, Doc. No. 625, p. 677 (Азербайджанская Демократическая Республика (1918-1920), Законодательные акты, Сборник документов)
Simon Vrațian Republica Armeană la a 40-a Aniversare, Beirut 1958, Cap XV, Câmpul de luptă eroică dela Baku (Սիմոն Վրացյան, «Հայաստանի Հանրապետություն», Գլուխ ԺԵ Բաքվի hերոսամարտը).
Alvard Gaziyan Din relațiile armeano engleze din anii 1918-1919 (Газиян, Алвард, Из истории армяно-английских отношений в 1918–1919 гг), Patma Banasirakan Hantes, nr. 3 (211), 2007, pp. 211-219.
Artie H. Arslanian Britain and the Question of Mountainous Karabakh, Middle Eastern Studies / Vol. 16, January 1980, p. 98
A. F. Miasnikian Opere alese (Избранные Произведения) Editura Hayastan, Yerevan, 1965 (după Mehmet Perinçek – Dashnaksuthiun Realty (II), by L’Aacuel)
Louise Nalbandian The Armenian Revolutionary Movement, The Development of Armenian Political Parties through the Nineteenth Century. Berkley and Los Angeles, 1963, pp. 137-138, 142, 155
Jurnalul inginerului Robert Eduardovici Klasson, Baku, matrie 1900-sept. 1902 (Бакинский дневник Роберта Эдуардовича Классона, с марта 1900-го по сентябрь 1902-го), p. 227
Nikita Dastakian Il venait de la Ville Noire. Souvenirs d’un Arménien du Caucase (Venit din Orașul Negru. Memoriile unui armean din Caucaz), Anahide Ter Minassian, Edit L’inventaire, CRES, 1988
Nicole Zand Le Siècle de Nikita Dastakian, arménien de Bakou – Les tribulations d’un Arménien à travers le siècle, Histoire périodes (URSS). Revue N. 763 parue le 01-06-1999 Lundi 26 Avril 1999
Elena Pavel Confessions d’un enfant du siècle, Regard sur l’Est, 01/07/2003
M. Volhonskii, V. Muhanov Pe urmele Republicii Democratice Azerbaidjene (По следам Азербайджанской Демократической Республики), Moskova, 2007, p. 227.
Alexandr V. Ostrovski Cine l-a susținut pe Stalin? (Кто стоял за спиной Сталина?), Olma Media Group 2002, p. 520.
* * * Nor Arșaluys (Նոր Արշալույս, Zorile noi), București, Anul V, nr. 364, 3 ianuarie 1926.
Ruzanna Khachatrian Anne Dastakian – It would be very difficult to remain an independent journalist in Armenia, media.am, 18 ian. 2016
Gabriel Antonie Lazarovici: 
EUGENIA: 
Maria Erzian: 
Stefan IONESCU: 
alice: