Lanis Sahazizian

MĂRTURII | LANIS ANTON ȘAHAZIZIAN : Câteva amintiri personale despre unchiul ONNIG TOKATLIAN, comandantul  motonavei „Transilvania”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

      Povestea familiei Tokatlian începe la Ruse, acolo unde Ahavni Sayan (sora bunicii mele Eftique Sayan) s-a măritat cu Garabet Tokatlian, ce fugise de persecutiile armenilor din Imperiul Otoman și  ajunsese în Bulgaria. Familia Tokatlian a avut 3 copii, pe Levon cel mai mare, pe Onnig care era mijlociul și pe Sofi, care era cea mai mică.

     Onnig a urmat Școala de Ofițeri de Marină pe care a absolvit-o cu succes, după care, foarte curând, a ajuns comandantul motonavei „Transilvania” și odată cu aceasta a devenit o personalitate cunoscută în comunitatea armeană și în întreaga țară.

     În cazul familiei noastre, a mamei mele, verișoara lui, a bunicii mele Eftique, mătușa lui si a mea,  dacă el spunea despre mine că sunt nepotul său cel mai iubit, pentru noi, ceilalți, el era  cel mai reputat vizitator al nostru.

     Lucrurile erau mai speciale în cazul său, căci odată întors din curse la Constanța, comandantul Tokatlian trebuia să vină la București acolo unde erau părinții, noi, restul familiei  și prietenii apropiați. Când ajungea la noi acasă, după salutările și pupăturile de rigoare, urma o vizită în camera mea ca să-i arăt ce noutăți aveam în materie de jucării.  Trebuie să adaug că la masă, Onnik avea obiceiul să ne spună câteva povești din călătoriile sale cu motonava cu referire la unii dintre demnitarii vremii care-i cereau câte un favor. Așa am aflat că dr. Petru Groza, pe atunci prim ministru al României, îl rugase să-i aranjeze aducerea în țară, din Franța a unei limuzine decapotabile americane. Tot așa și  Ana  Pauker, ministru de externe al României îl rugase să-i aducă câteva perechi de ciorapi de nylon. Onnig mai povestea despre alte întâmplări hazlii petrecute cu demnitari care călătoreau destul de des cu motonava “Transilvania” și care, comform tradiției erau invitați la masa comandantului vasului.

    SALVAREA unor importante efective militare românești și germane din încercuirea sovietică

O acțiune pentru care Onnik Tokatlian trebuie lăudat este operațiunea prin care motonava „Transilvania”, ajunsă în Marea Azov, a participat la evacuarea unei părți din soldații Armatei române și germane care participaseră, împreună, la încercarea  de ocupare a Stalingradului.

Aceste  trupe  s-au  retras spre  zona Mării Azov, unde  motonava  „Transilvania” a ajuns până la orașul  port Kerci de unde a putut să îmbarce o parte din aceste trupe și să-i transporte spre țară sau într-o zonă departe de front.

Tot în zona orașului Kerci se  aflau și trupele germane care încercaseră să ajungă în Caucaz, la rezervele de petrol de la Marea Caspică. Operațiunea a eșuat și oportunitatea de a scăpa a fost, și pentru ei, motonava “Transilvania”. Pentru realizarea acestui plan de retragere din zonă, Generalul Guderian a zburat cu avionul său personal pentru a-l întâlni pe Comandantul Onnig Tokatlian, care a acceptat îmbarcarea trupelor germane pe   motonava sa cu condiția ca unitatea să lase echipamentul militar greu pe malul Mării Azov și doar militarii  germani să urce pe motonavă. Astfel, după acest eveniment, Armata română care s-a retras de la Stalingrad și grupul de soldați  germani care s-au retras din Caucaz au fost salvați de la prizonierat și, în plus, Comandantul Onnig Tokatlian a fost decorat atât de Conducerea Armatei Române cât și de Comandamentul Armatei Germane.

     ULTIMA întoarcere în țară a motonavei „Transilvania” cu comandantul Onnig Tokatlian la bord

    În această ultimă călătorie la Marsilia, în calitate de comandant al “Transilvaniei”, lui Onnik Tokatlian  a avut parte de o situație  neobișnuită pentru  un comandant de vas și anume aproximativ jumatate din personalul de la bord  și-au părăsit posturile lor și s-au angajat pe alte vase care erau atunci ancorate în portul francez.

Urmarea acestei “rebeliuni” a personalului vasului a fost că Onnig Tokatlian a cerut ajutor din România să i se trimită personal pentru completarea echipajului și a trebuit să verifice personalul care-i fusese trimis din România.

   În final, după toate verificările și completările necesare motonava  “Transilvania’  a ridicat ancora și sub conducerea comandantului ei,  a plecat înapoi  acasă. Am prezentat acest eveniment ca să se știe că Onnig Tokatlian era dedicate în totalitate meseriei lui și nu putea să aibă motive pentru a se sinucide după ce a ajuns la București.

     A MURIT ONNIG

Într-o după amiază, când  mă jucam în camera mea, am auzit dintr-o dată vocea  mamei mele care a țipat : „a murit Onnig” după care în câteva minute am auzit-o pe mama că a coborât scările în mare grabă și s-a oprit în fața casei unde s-a urcat într-o mașină, poate un taxi și a dispărut.

   Ulterior, când s-a întors acasă, am înțeles că fusese la Onnig acasă, că ușa apartamentului fusese lăsată deschisă și ea a intrat în dormitorul lui Onnig, unde l-a găsit culcat pe spate, pe pat, în uniforma lui de gală. Când l-a  văzut, ea  a strigat Onnig, Onnig. El, parcă, a deschis ochii pentru o clipă după care i-a închis pentru totdeauna. Așa am înțeles eu, la vârsta aceea, că unchiul Onnig  a murit și nimic mai mult.

Ulterior am aflat că membri comunității armene din București i-au organizat înmormântarea și cu asta s-a încheiat viața Comandantului motonavei “Transilvania”. Și astăzi  sunt surprins oare de ce s-a sinucis Onnig. Încă și astăzi îmi pun aceeași întrebare : DE CE? 

Lanis Anton Șahazizian

26 noiembrie,2022