MĂRTURII | Este oare măcelul un laitmotiv al contemporaneității ?

                        Nu m-am simțit în stare să scriu nimic despre 24 aprilie.

                        Anul acesta, creștinii de confesiuni orientale au celebrat Învierea Domnului și renașterea naturii, alături de această sărbătoare, aduce un dram de speranță în inimile multora.

                        Doar că nu toți pot sărbători pe deplin. Aici, în Bucovina României, prioritățile s-au schimbat, tot dintr-o zi de 24, doar că februarie. În locul Dragobetelor, frica și neputința ne cuprinseseră. Când te trezești în fața unui val de oameni, care fug din calea unui război declanșat de un dictator nebun, care au nevoie de un pic de siguranță, ești complet luat pe nepregătite. Dar te aduni. Bei un pahar cu apă, te îmbraci gros – aici era frig de-a binelea, iar vântulețul de la răsărit ne amintea, fără plăcere, de ”neprietenii” din vasta taiga -, îți faci o cruce și te îndrepți către locurile în care oamenii aceia refugiați pierduseră tot.

                        Mulți consideră cuvântul ”refugiat” ca un termen interesant, care apare în cărți. În realitate, devine înfricoșător. Refugiații vin cu hainele de pe ei – am văzut copii în pijama, vârstnici în cărucioare cu rotile, persoane cu dizabilități fizice și mentale, animale cărora nu le era necesară decât o picătură de apă și un loc în care să-și încălzească oasele. Nu contează de unde vin. Important e să-i ajuți puțin, să le spui o vorbă bună, să le zâmbești. Deși nu-ți arde să zâmbești, căci patria ta e la 40 de km de granița cu Ucraina și niciodată nu poți ghici ceea ce trece prin țeasta unui criminal aflat la putere.

                        Știu că oameni necăjiți s-au refugiat de-a lungul timpului din calea conflictelor. Dar parcă niciodată ca acum! Nu înțeleg plăcerea unora de a provoca și de a vedea suferință în jurul lor.

                        Au fost și armeni printre refugiați. Speriați, cu lacrimi în ochi, cu rucsacul în spinare, plecau. Unii nu știau încotro se îndreaptă, dar măcar nu auzeau bombe zilnic.

                        În spiritul acestor gânduri, alătur traducerea unui articol din cotidianul ”Allgemeine Zeitung”, publicat la Cernăuți în anul 1905. Nu era prima oară când armenii cădeau victime ”fraților creștini pravoslavnici” de la răsărit. Se pare că popoarele cu superioritate culturală și tehnologică au stârnit mereu invidia brutelor. Iar brutele se foloseau de oricine pentru a-și atinge scopurile lor josnice. Ca azi.

Corina Derla, mai 2022

Allgemeine Zeitung

Nr. 451                                                          Cernăuți, marți, 4 iulie 1905

__________________________________________________________________________________________________________________________

Evreii și armenii în Rusia

                                    Cernăuți, 3 iulie 1905

            Din vestul Rusiei Europene și din Caucazul îndepărtat străbate un strigăt de durere înfricoșător în lumea civilizată, strigătul a două popoare pe care guvernul țarist le-a ținut înafara  legii și le-a lăsat pradă furiei poliției, a soldaților brutali și a gloatei.

            În vest sunt evreii, cărora țarismul le-a declarat război de anihilare, în Caucaz sunt armenii, care sângerează de moarte într-un război inegal.

            După masacrul evreiesc din Jitomir, au avut loc masacre similare în Brest-Litovsk, Minsk și alte localități. În cazul acestor masacre, sute au fost uciși, răniți și anihilați, cu concursul și ajutorul poliției, în timp ce populația evreiască mai săracă a părăsit posesiile sale. Acum primim vestea alarmantă că guvernatorul din Kowno, Verevkin, pregătește un masacru evreiesc general în Kowno și în restul orașelor, printr-o circulară directă către autorități.

            Dar evenimente înfricoșătoare se desfășoară și în Armenia. După ”noaptea lui Bartolomeu” din Baku, o baie de sânge a fost provocată în Nachitschwan și Erevan. Acum kurzii și tătarii, înarmați și conduși de poliția țaristă, se deplasează în satele armenești, ucid bărbații, violează femeile, convertesc cu violență la islam, ard bisericile, jefuiesc populația nefericită. Guvernul țarist vrea să se răzbune pe aceste două populații nefericite ale imperiului și să înece în sânge ultimele zile ale vieții lor întunecate, să extermine toate elementele slabe și lipsite de apărare ale țării.

            A fost o manevră a guvernului, pentru a stigmatiza opoziția ca nejustificată, ”nerusească”, care reiese din națiuni străine, pe care încerca să o compromită. Ideile de libertate proveneau de la ”vesticii leneși”, a fost versiunea permanentă a slavofililor anilor timpurii, în timp ce reacționarii actuali declară popoare străine interne pe polonezi, finlandezi, evrei, armeni, ca o cauză a noilor tendințe politice generale. Într-o oarecare măsură, este adevărat ca popoarele oprimate să fie străine, situate pe o treaptă culturală superioară, cu alte tradiții naționale, care s-au opus țarismului și curentului moscovit din cele mai vechi timpuri.

            În timp ce polonezii și finlandezii pot să ducă mai ușor lupta împotriva guvernului, căci sunt compacți pe un teritoriu unitar, lupta revoluționară împotriva autocrației în cazul evreilor și armenilor se intensifică și ajunge la rang de tragedie îngrozitoare. Deoarece evreii și armenii alcătuiesc doar o fracție a restului populației, guvernul alimentează ura națională și confesională, ațâță prejudecățile tradiționale împotriva acestor populații diferite și ridică populația creștină împotriva celei evreiești, pe cea mahomedană împotriva celei armenești, pentru ca ura, discordia, exacerbarea, groaza, crima și jaful să cuprindă țara și ziua scadenței pentru criminali să ajungă târziu pe masa guvernului.

            Dacă aruncăm o privire la numărul populațiilor evreiești și armenești din împrejurimi, pricepem ce catastrofă afectează aceste popoare slăbite. În Rusia sunt 5,2 milioane evrei, dintre care 94% în vest, sud-vest și Polonia, und reprezintă 9-14% din restul populației. Înafara așa-numitului raion de colonizare pot locui doar meșteșugarii, marii comercianți și persoanele cu pregătire academică, în timp ce în interiorul raionului de colonizare este garantată doar șederea în orașele în care evreii reprezintă 26-58% din populația creștină. Din aceste 5,2 milioane de suflete, peste un milion sunt meșteșugari, agricultori, lucrători în fabrici, hamali etc., restul se ocupă preponderent cu comerțul și industria. Evreii nu aveau drepturi cetățenești; totuși, puteau să se înscrie în școli publice, într-un anumit procent. Evreii se deosebesc profund de populația creștină din împrejurimi, prin religie, limbă, obiceiuri și meserii.

            Sunt un milion de armeni în Transcaucazia, unde locuiesc peste 5 milioane de cetățeni, preponderent turci mahomedani, tătari, kurzi, gruzini, populații montane etc. Armenii au toate drepturile cetățenești și se ocupă preponderent cu comerțul și industria. Precum evreii din vest, armenii constituie un element cultural și politic superior în Caucaz, comparativ cu populația din împrejurimi.

            Planul mefistofelic al guvernului constă în terorizarea acestor două popoare prin masacre, devierea nemulțumirii populației ruse și degradarea revoluției într-un război al naționalităților. În cazul evreilor, această metodă a fost utilizată încă din deceniul opt al secolului trecut* (sec.XIX), iar în cazul armenilor, autocrația trebuie să pună în practică doar metoda turcească. Un Chișinău universal este planul groaznic al autocrației. Iar acest plan pleacă din cele mai înalte instanțe ale birocrației.

            Comportamentul violent al guvernului față de evrei s-a intensificat, căci, conform proiectului constituțional al lui Bulygin, evreii, adică criminalii, nu aveau drept de vot. Dacă ura împotriva oricărui regret și oricărei aspirații este la cote foarte ridicate, aceasta crește până la dorința de crucificare a evreilor, armenilor, polonezilor.

            Acum, spiritul timpului  nu a trecut fără urme pentru paria imperiului țarist. Nu doar armenii, care erau obișnuiți dintotdeauna să lupte, ci și locuitorii uliței evreiești s-au trezit din punct de vedere politic demult și au curaj deplin. De mulți ani se desăvârșește un profund proces de regenerare în ghetoul din Rusia și a crescut o nouă rasă, care ține capul sus cu mândrie și este pregătită să lupte împotriva tiraniei. Aici, rolul principal îl joacă partidul muncitoresc social-democrat evreiesc, denumit ”Asociația”, care numără zece mii de lucrători în organizația sa și se bucură de o puternică simpatie în rândul ”intelighenției”. În ultima vreme, a apărut un partid sionist revoluționar și socialist în rândurile proletariatului și ale intelectualității, care și-a propus, printre misiunile sale, să lupte împotriva țarismului. Sub influența acestor curente ale libertății, s-au organizat în interiorul uliței evreiești din întregul raion de colonizare comitete de autoapărare, care erau înarmate, pentru a ține piept celor ”o sută de negri” în cazul declanșării masacrului.  Ar fi o facilitate pentru evrei de a respinge atacatorii, dacă poliția și militarii nu împiedică cu nimic acest lucru. O luptă a evreilor împotriva gloatei conduse de poliție se transformă însă rapid într-un măcel sângeros al evreilor, pe o parte, și al gloatei și militarilor, pe de altă parte. În pofida luptei eroice, evreii luptă inegal.

            În Armenia, această luptă datorată unei structuri deosebite a populației este și mai groaznică. Acolo, întreaga populație armenească rezistă cu disperare în fața atacatorilor sălbatici, pe care autoritățile le-a concentrat sub forma kurzilor din Turcia. Măceluri veritabile, conduse de partide revoluționare și de mahomedani înarmați de poliție, au loc constant printre armeni. Generalul guvernator Voronțov Dașcov, guvernatorul Golițin, prințul ucis Nakashidze joacă și au jucat perfid în Armenia, după modelul guvernatorilor din raionul de colonizare.

            Comitetele de autoapărare ale evreilor și armenilor sunt, totuși, neputincioase în fața soldaților brutali, a poliției și a gloatei. Sângele curge constant în aceste ținuturi și războiul cetățenesc este declanșat cu toate ororile sale. Atrocitățile, pe care țarismul le orchestrează în toată țara, s-au intensificat în aceste ținuturi colorate etnografic ale imperiului. Toate legile dumnezeiești și omenești sunt abrogate, crima și sângele sunt la ordinea zilei. Omenirea civilizată nu poate privi la nesfârșit aceste atrocități, conștiința publică trebuie să se revolte și strigătul indignării împotriva acestor crime ale guvernului trebuie să răsune în toată lumea culturală, care a devenit o nefericire pentru oameni și o rușine pentru vremuri.

(Sublinierile aparțin traducătorului)

by Redactor