MĂRTURII / Colaborarea dintre prof. Nicolae Iorga și tatăl meu Levon Lanis

Numărul 5-6/2020 (martie) al revistei Ararat a tratat relațiile pe care marele istoric, scriitor și om politic român, Nicolae Iorga le-a avut cu câțiva oameni de cultură armeni din România. Am citit paginile Araratului și aș vrea să adaug la cele evocate și despre relațiile tatălui meu, Levon Lanis cu marele om de cultură, Nicolae Iorga.

Întâi aș vea să menționez modul în care tatăl meu a ajuns apropiat al marelui istoric. În 1913, tata a editat ziarul ȘEPOR, primul ziar armenesc publicat în România care, aproape în întregime era scris de el, iar primele matrițe ale alfabetului armean au fost aduse tot de el de la Constantinopol, matrițe care au fost folosite prima oară în tipografia SOCEK din București.

Cu ziarul său în mână, Levon Lanis l-a contactat pe Grigore Buiucliu la Iași. Acesta era un mare juris român, un om de cultură și de litere, un permanent participant la ședințele Junimii. Levon Lanis nu știa pe atunci că Grigore Buiucliu era un armean deosebit, cunoscător al limbii armene, al culturii și istoriei poporului armean. Nu pot trece cu vederea că Grigore Buiucliu provenea dintr-o familie armeană înrudită cu o altă mare personalitate armenească din România, cu Manuc Bey și că el ca și frații săi urmaseră cursurile renumitei școli „Murat Rafaelian” din Paris.

Datorită relațiilor pe care le-a stabilit cu Grigore Buiucliu, la moartea acestuia, familia sa l-a rugat pe Levon Lanis să-i inventarieze biblioteca și operele de artă pe care le agonisise în cursul vieții sale.

Cine răsfoiește catalogul cărților armenești din biblioteca lui Grigore Buiucliu poate fi impresionat și astăzi de numărul și valoarea cărților pe care le conține.

Nu pot să nu menționez că în acest catalog au fost incluse și 7 numere ale ziarului ȘEPOR și câteva broșuri care conțin povestiri semnate de Levon Lanis. În plus în catalogul menționat este inclus și un tablou de Ivan Aivazovski.

Tot după moartea lui Grigore Buiucliu, familia sa a descoperit că el lăsase prin testament o sumă mare ( 1000 de monezi de aur – cocoșei) Academiei Române cu o singură condiție și anume aceea ca Academia să găsească pe cineva care să scrie o istorie a armenilor din Moldova, istorie care să fie tipărită sub îngrijirea Academiei Române.

Această lucrare de mari proporții și de mare dificultate i-a fost încredințată lui Nicolae Iorga care, pe atunci era proaspăt absolvent al Facultății de Istorie. 

Cu această ocazie și prin intermediul relației tatălui meu cu membrii familiei Buiucliu ei i-au recomandat lui Iorga să-l folosească, să-l consulte pe Levon Lanis care putea să traducă documente vechi scrise în limba armeană sau turcă, documente referitoare la armenii din Moldova.

Așa s-a stabilit relația dintre cei doi și profesorul îi spunea lui tata  Levonică iar el i-a rămas apropiat lui Iorga până la moarte. Tot aici mai amintesc că Iorga a fost primul istoric care a scris o istorie a Imperiului Otoman, în 4 volume, istorie care i-a adus o recunoaștere internațională și numirea sa ca membru corespondent al Academiei Britanice.

Aș vrea să mai amintesc că de multe ori el a fost solicitat să traducă documente și în limba engleză, limbă pe care o stăpânea chiar mai bine decât româna.

La izbucnirea Primului Război mondial și la începutul luptelor dintre ruși și turci, tatăl meu a plecat în Caucaz ca să se înroleze în Grupul Expedițional al Voluntarilor Armeni care, sub comanda Generalului Andranik au luptat alături de ruși pentru salvarea armenilor care mai rămăseseră în Turcia.

La încheierea Războiului, ca urmare a înlăturării generalului Andranik de la conducerea Grupului Expedițional, fiind și rănit a hotărât să se întoarcă în România.

Ca să închei aceste amintiri aș vrea să menționez că în 1999, Editura Ararat a publicat lucrarea Nicolae Iorga – Scrieri istorice despre armeni ediție îngrijită de Emanuel Actarian și cu o prefață de Andrei Pippidi, carte care, după părerea mea este o mărturie că Iorga era un profund cunoscător al culturii armene, avea o stimă deosebită pentru cultura poporului armean care supraviețuise genocidului din 1915 și în special față de armenii ce trăiau de secole în România.

Lanis Anton Șahazizian

by Lanis Sahazizian