Mihai Stepan Cazazian

MĂRTURII / „Armenii pe care i-a avut Iorga în jurul său”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Anul
aniversar SIRUNI-130, poate ar fi un bun prilej să i se publice și la noi
Autobiografia sa  apărută cu ceva timp în
urmă la Erevan, însă tradusă și editată in limba română. Exemplarul original se
odihnește pe rafturile Biblotecii Dudian și a fost recenzat în revista noastră
sub titlul „Viețile lui Siruni”.

          Aici însă  redăm un fragment din volumul lui Hagop Dj.Siruni  întitulat „Cu Nicolae Iorga” apărut la Beyrut în 1972 în limba armeană. Este vorba de cap. IX: „Iorga cu noi Armenii” partea a 3-a : „ Armenii pe care i-a avut Iorga în jurul său”.

          Iorga a avut rareori armeni în jurul
său. Mai întâi că intelectuali armeni erau puțini la București, în zilele în
care am ajuns noi acolo, iar ei ca mediu aveau deocamdată doar comunitatea
armeană. Pe de altă parte, Iorga însuși, cu preocupările sale multiple, nu era
accesibil tuturor, și trebuia să-i captezi în mod deosebit atenția pentru ca el
să permită să-i furi din orele sale.

          Printre generațiile care au urmărit
cursurile sale au fost desigur și armeni. La Facultatea de Literatură și
Filosofie, unde Iorga avea catedra sa de bază, numărul studenților armeni a
fost mereu mic; nici la Academia Comercială, unde de asemenea conferenția Iorga
numărul studentilor armeni nu era încă mare. Pe de altă parte numărul copiilor
armeni care alegeau aceste doua specialități era departe de a fi cel care ar fi
facilitat crearea unei legături sufletești între Iorga și aceștia. Cu toate acestea
au fost și unii care au păstrat cu căldură numele său în inima lor și au fost
mândrii de a fi fost elevii săi. Printre aceștia era actualul Catolicos al
Tuturor Armenilor. (Vazken I-ul, N.T.)

          Dintre elevii să doar unul va
îmbrătișa ramura lui preferată – studiile istorice. El era încă student în anul
în care ne-am stabilit la București. Era Grigore Avakian, din Akkerman.
Iorga își pusese mari speranțe în el și el le-a justificat ulterior. Era
student încă atunci când în urma cercetărilor sale a publicat unele materiale
din trecutul armenesc al Akkermanului, iar ulterior, împreună cu un tânăr
scriitor român, a tradus si editat fragmente din lirica armeană. După ce s-a
perfecționat la Roma a ales ca specialitate arheologia, însă cariera didactică
pe care a fost nevoit s-o îmbrățișeze nu i-a dat timp să se ocupe de specialitatea
sa preferată.  De aceea nu a putut să
avanseze în săpăturile sale, care pentru o perioadă au fost atât de
interesante, precum cele efectuate la Akkerman, Babadag și împrejurimile
Turnu-Severinului. Modestia sa, pe de altă parte l-a împiedicat să se ridice pe
drumul său, în timp ce alții mai îndrăzneți ca el și-au asigurat poziții
științifice pentru ei.

          Dintre intelectualii armeni doar
puțini au fost cei care au întreținut legătura cu el și acești puțini erau
tocmai cei care sprijineau pe cel care scrie aceste rânduri, în efortul de a
prezenta valorile armenești țării ospitaliere, creind legături cu lucrările
sale, și în acest fel aveau ocazia să-l întâlnească și pe Iorga, cum erau
festivitățile organizate de noi sau în timpul vizitelor noastre la Vălenii de
Munte. Kevork Hagi-Artinian și Ardașes Tomasian erau nelipsiți de
la aceste contacte.

          Printre intelectualii armeni care au
fost permanent legați de aceste ocazii, era unul față de care Iorga a păstrat o
deosebită simpatie. Acesta era Krikor Zambaccian. Branșa lui era om de
afaceri, și de asemenea era singurul din armenii avuți din București care dorea
să se bucure de averea sa într-un chip diferit. A început prin a colecționa
tablouri, înclinație care apoi treptat s-a transformat în pasiune, și dedicându-i-se
cu totul a creat impresionanta sa colecție. Însă el nu s-a oprit aici. A
început să scrie. Exercițiile condeiului său i-au deschis alte căi de
ascensiune. El a devenit repede celebru prin studiile sale dedicate artei și
artiștilor. Opiniile sale au devenit sentințe; aprecierile sale aduceau faimă
artiștilor, chiar și pentru cei mai obișnuiți. Expoziția organizată de noi în
anul 1930 dedicată Artei Armene, a fost o revelație și pentru el și l-a împins
să studieze și arta armeană. El a devenit un impuls prețios și pentru mine;
colabora la periodicele mele în limba română, și era alături în toate
inițiativele mele. Iorga ne vedea împreună de fiecare dată când mergeam la
Văleni și i-a adresat câteva cuvinte amabile și lui cu prilejul mesei festive
de la Văleni organizată în 1936 la Văleni în cinstea scriitorului acestor
rânduri.

          În partidul său practic nu au fost
armeni, dacă nu socotim pe Ariton Ianucovici, prietenul său din
copilărie, care a devenit membru al senatului, atunci când Iorga, în 1931 a fost
șeful guvernului.

          Dar nu. Mai era unul; citiorii îi rog
să permită să-l amintesc și pe el.

          Era din micul grup din  Silistra al partidului său. Era fratele cel
mic din patru frați, ceilalți fiecare făceau parte din câte un partid. Astfel
unul era mereu la putere în Silistra, indiferent ce partid venea la putere.
Unul era național-țărănist, și era în prima linie când Maniu venea prim
ministru, altul care era liberal aștepta venirea la putere a lui Brătianu, al
treilea era din partidul generalului Averescu, aștepta cu nerăbdare clipa lui
norocoasă. Cel de-al patrulea era a lui Iorga, bietul de el s-a bucurat un an și
o lună.

          Să notăm acestea ca un fapt distractiv
ca să mai înseninăm aceste rânduri.

Din
volumul „Cu Nicolae Iorga” apărut la Beyrut în 1972

Trad. din armeană ARPIAR S.