MANIFESTAȚIE LA BUCUREȘTI ÎMPOTRIVA ACȚIUNILOR TURCIEI ÎN KESAB
ARMENPRESS, BUCUREȘTI, 9 APRILIE 1014. La 9 aprilie, un grup de armeni din România a organizat o manifestație în fața ambasadei turce din București, pentru a protesta împotriva implicării active a Turciei în atacul lansat recent asupra orașului Kesab (din nord-estul Siriei), locuit de armeni. Manifestația de protest a fost organizată de șeful Bisericii Armene din România, arhiepiscopul Datev Hagopian. La manifestație au participat preot Ezras Bogdan din București, păstorul spiritual al comunității din Pitești, preot Hetum Tarverdian, reprezentantul Comitetului Național Armean din România, Paul Bogdan, precum și un reprezentant al bisericii ortodoxe copte. Printre participanți s-au aflat și un număr de sirieni care și-au exprimat protestul alături de armeni.
După cum transmite corespondentul Armenpress, participanții purtau drapelele Armeniei și Siriei. Protestatarii au expus pancarte pe care scria „Salvați Kesab-ul”, „Puneți capăt genocidului”, „Turcia, pune capăt uciderii cetățenilor nevinovați în Siria” și alte apeluri similare.
Pe toată durata acțiunii, poliția a asigurat protecția celor prezenți. În cuvîntul său, șeful Bisericii Armene din România a menționat faptul că armenii din România sînt alături de conaționalii noștri din Kesab și vor face tot posibilul ca violențele să înceteze. […]
*
Pe pagina sa de facebook, Comitetul național Armean din România informează că doar 12 persoane au fost autorizate să participe la manifestația de susținere a armenilor din Kesab, iar ambasada Turciei a refuzat să primească scrisoarea de protest redactată în comun de Eparhia Armeană din România și Comitetul Național Armean din România.
Prezentăm în continuare scrisoarea în facsimil.