Manifestare culturală la filiala Bacău a UAR

Într-o zi din febrila lună a lui cuptor când “Doamna Caniculă” scotea flăcări pe nări şi pe gură, la Muzeul de istorie din Bacău, se adunară de pe meleagurile acestea dospind de  tradiţie şi istorie, armeni şi români, la un loc, avându-l ca amfitrion pe preşedintele Uniunii Armenilor din România-Filiala Bacău, domnul Agop Vasile care îşi propusese deliberat, de cu multă vreme înainte, de a ne înainta la rangul de privilegiaţi. Domnia Sa ne-a prilejuit o întâlnire de neuitat cu reputatul publicist, scenarist, jurnalist, regizor şi scriitor Vartan Arachelian.care şi-a lansat ultima aparaţie editorială “Siruni, odiseea unui proscris”.

Despre Vartan Arachelian, cel care într-o vreme ne “vorbise de dragoste”, despre “cum să învăţăm să trăim”, cunoşteam, dar mai aveam a cunoaşte despre tinereţele sale când fredona cântece monarhiste şi nu în ultimul rând vestita melodie “Lili Marlen”, vreme în care i s-a ridicat dreptul de semnătură şi a fost admonestat că nu şi-a pălmuit colegii de breaslă. După o prezentare documentată şi “plăcută urechilor”  despre “odiseea proscrisului” , înnobilată de harul oratoric al cunoscutului scriitor Victor Mitocaru, autorul ne-a livrat o autentică lecţie de istoria din neamul armenilor, acest neam osândit, dar puternic şi vertical, care a avut capacitatea renaşterii din propria-i cenuşă, dezvelindu-se de ură şi patimă, trasându-şi coordonatele viitorimii în muncă, pragmatism, seriozitate, toleranţă, iubire de neam şi patriotism.

Această carte, construită cu ajutorul tehnicii de “intarsie a literelor”, dezvăluie  în paginile sale viaţa unui secol zbuciumat al omenirii şi cu atât mai agitat pentru naţia armeană. Ni se vorbeşte în paginile acestei cărţi despre drama naţională şi genocidul armean din 1915, despre ocuparea României de către Armata Roşie, despre umilinţa trăită în procesul bolşevizării, despre lupta cu duşmanul de clasă a  dictaturii proletariatului, despre executarea fără şovăiere a intelectualilor rebeli şi anticomunişti, despre viaţă şi moarte şi despre “odiseea” unuia dintre cei mai prestigioşi umanişti ai secolului  XX, Siruni-Hagop Djololian, cel care l-a avut ca model intelectual pe Nicolae Iorga şi pe care acesta din urmă la preţuit la cote înalte ca pe un mare erudit ce era şi pe care, mare lucru, Iorga îl recunoştea. Născut la Adabazar, în Turcia, în 6 aprilie 1890, Siruni trăieşte o viaţă de coşmar pentru simpla vină de a fi armean.Arestat, încarcerat, deportat, stând ascuns ani de zile de teama represaliilor, membru al Partidului naţionalist armean-Daşnak- ajunge în 1922 în România, pe care o consideră, până la sfârşitul zilelor sale, a doua patrie. Urmărit,  într-un triunghi de groază, de serviciile secrete turce, sovietice şi române pentru diferite vini, de la cea de a fi armean, de a fi scris calomnios la adresa lui Beria şi până la simplul fapt că avea un frate în Franţa, Siruni reuşeşte printr-o terapie interioară să se debaraseze de ură şi planuri de răzbunare şi se dedică studiului şi scrisului  întru deschiderea minţii urmaşilor săi.Scrie în peste 600 de articole şi studii dintre care 60 inedite, despre istoria românilor şi armenilor, de la Aron Vodă până Ştefan cel Mare şi despre alţi domnitori la porţi străine, despre Eminescu şi despre mulţi alţi domnitori şi oameni de seamă ai acestui pământ.  Înfiinţează Societatea de Orientalistică din România,  publică reviste de specialitate şi pentru armeni, iar atunci când este întrebat de ce se dedică cu atâta ardoare muncii, declară cu nonşalanţă că: “vrea să recâştige cei zece ani pierduţi în Siberia”.

Turnat uneori chiar de conaţionalii săi, Surini nu face niciun “humzet” ( plocon ) răzbunării, el se apleacă asupra paginii şi trudeşte cu râvnă până la producerea fenomenului de ” entropion cultural”, adică până la întoarcerea înăuntru a  ” ploape ştiinţei”, dar fără iritarea argumentelor.

Aşa mi-am petrecut o după-amiază fierbinte şi la propriu şi la figurat într-o comunitate amabilă, deschisă, elevată şi foarte primitoare, comunitatea armenilor din Bacău.

Şi …uite aşa,  cultura a învins căldura!

Cu deosebită stimă şi admiraţie,

Mircea Bostan, scriitor

by Mihai Stepan Cazazian