Mai mult decât un conflict îngheţat: Karabahul de Munte (I)

Conflictul din Nagorno-Karabah se deosebeşte de celelalte „puncte fierbinţi“ în stare latentă din spaţiul ex-sovietic prin câteva trăsături de bază, care trebuie luate în calcul atunci când se încearcă formularea de concluzii cu privire la evoluţia potenţială a ostilităţilor şi identificarea unei soluţii definitive şi permanente.

În primul rând, avem de a face cu o zonă izolată geografic de frontiera Federaţiei Ruse sau a populaţiei vorbitoare de rusă ca limbă maternă. În al doilea rând, lupta dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul regiunii antedatează apariţia Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi marchează evoluţia acestor state chiar de la instituirea lor în formă modernă ca o consecinţă a primului război mondial.

Este important să facem un scurt excurs în istorie pentru a ne putea lămuri asupra aspectelor definitorii ale evenimentelor din perioada actuală şi ca să înţelegem motivele pentru care rivalitatea armeano-azeră nu lasă astăzi loc pentru compromisuri, iar dosarul conflictual dintre cele două naţiuni caucaziene este în afara controlului Rusiei, Turciei, sau a oricărei altei puteri regionale, chiar dacă acestea influenţează părţile.

Karabah sau Arţah[1]?

Denumirea ”Karabah” se extinde asupra unui teritoriu care, la rândul său, include trei regiuni distincte: Karabahul de Munte, Karabahul de câmpie şi o mică parte a regiunii Syunik, cea mai de sud provincie (marz) a Republicii Armenia în frontierele ei actuale. Atât zona muntoasă cât şi cea de şes a Karabahului au făcut parte din Regatul antic al Armeniei din secolul II Î.Hr. O populaţie de etnie armeană a locuit neîntrerupt pe teritoriul Karabahului de Munte.

Deşi provincia a devenit mai cunoscută sub denumirea turcică de Karabah (”Grădina neagră”) începând cu secolul al XIII-lea, fiind controlată de mongoli şi apoi de turcomanii din uniunea tribală Kara Koyunlu, armenii care populau compact zona montană a regiunii au păstrat vechea denumire de Arţah, a zecea provincie a Regatului antic al Armeniei şi centrul unor principate armene medievale, în perioadele de relativă eliberare de sub dominaţia persă, arabă sau turcică.

Principatul Arţah (1000-1261), fondarea căruia a coincis cu ultimele decenii ale Regatului Armean restaurat şi cunoscut sub numele de Armenia Bagratidă, a fost urmat de Principatul Hacen, care a existat formal până în anii 1750, cu toate că în secolele XVI-XVIII se împărţise în cinci fiefuri conduse de aşa-zişii melik (termen provenit din arabul malik – rege) şi cunoscute drept melikate. Principatul Hacen şi cele cinci melikate, toate aflându-se pe teritoriul Karabahului de Munte, erau recunoscute drept continuatoarele Regatului Armeniei şi al Armeniei Bagratide. În această formă au fost recunoscute şi de Imperiul Rus, care garantează statutul suveran al principatelor (melikatelor) Gulistan, Jraberd, Hacen, Varanda şi Dizan printr-o cartă a ţarului Pavel I, în 1799. Ceea ce nu-l împiedică pe fiul acestuia, Alexandru I, să anexeze cele cinci principate în 1813 şi să le abolească în 1822, transformându-le apoi în districte ale guberniei Elizavetpol (actualul oraş Gandja din nord-estul Azerbaidjanului).

Mai ales în secolul XVIII, principatele armene din Karabahul de Munte devin centre ale naţionalismului armean, aici creându-se planuri de restaurare a Armeniei în frontierele ei istorice, incluzând Armenia de Est şi Armenia de Vest (actualmente pe teritoriul Turciei dar lipsită de populaţie armeană în urma genocidului pus în practică de administraţia otomană în 1915). Aristocraţia militară armeană din Karabah se integrează în sistemul nobilimii Imperiului Rus.

Cu un puternic sentiment al identităţii armene generat în virtutea perpetuării unor forme de stat independente sau semi-independente armene pe tot parcursul Evului Mediu şi perioadei moderne, regiunea Karabah şi îndeosebi partea ei montană a reprezentat un focar al ideii naţionale armene şi în secolul XX.
DAN  NICU

citeste mai mult pe  http://adevarul.ro/moldova

by Mihai Stepan Cazazian