LUNA MAI, LUNA VICTORIILOR, A BIRUINŢELOR ŞI A  MANIFESTĂRII VOINŢEI EROICE A POPORULUI ARMEAN

           În istoria poporului armean luna mai este  definită ca o lună a  biruinţelor.  În acest sens sunt memorabile râzboiul” Vardanienilor” în anul 451 d.C, bătăliile de la Sardarabat,  Baş–Aparan, Karachilise în 1918, în urma cărora a fost proclamată prima Republică Armeană, eliberarea oraşului Şuşi în anul1992 şi altele.

 Eliberarea oraşului Şuşi

Eliberarea oraşului Şuşi, veche cetate în ţinutul străvechi Arţakh (Karabagh), la 8-9 mai 1992, a devenit o dată memorabilă şi a ocupat o pagină glorioasă în  istoria eliberări  a Arţahului, prin luptele excepţionale duse de bravii fii al poporului armean. La data de 09 mai Armenia şi armenii din diaspora serbează “Ziua victoriei şi eliberării a oraşului Şuşi” ca sărbătoare de stat.

         Eliberarea oraşului Şuşi a fost una din primele victorii ale forţelor militare armene  în luptele duse pentru eliberarea Arţahului (Karabagh). Acţiunile militare au fost foarte corect calculate şi deja a doua zi Şuşi a fost complet eliberată de azeri, aceştia în tot parcursul luptelor de aici bombardau capitala Stepanakert. Eliberarea oraşului Şuşi era o necessitate istorică pentru a restabili dreptul inalienabil al armenilor de a trăi pe pământurile lor strămoşeşti, totodată a fost şi un imbold puternic pentru întărirea   spiritului eroic al armenilor călit în lupte. În urma acestei victorii mişcarea pentru eliberare a Karabaghului a traversat o nouă etapă calitativă devenind hotărâtoare în  deznodămândul râzboiului şi din acel moment Independenţa Republicii Karabagh a devenit mai mult decât reală. Eliberarea oraşului Şuşi era o necesitate economică:  capitala Stepanakert şi regiunile limitrofe se aflau într-o  blocadă totală: terestră, aeriană,   erau întrerupte alimentarea cu gaze naturale, electricitate, apă potabilă, astfel toată economia republicii era paralizată. În acea perioadă din Şuşi se bombarda capitala, aici fiind concentrată  toată artileria grea ce ataca continuu. Din noiembrie 1991 şi până  pe 08 mai 1992 din Şuşi, Geanhasan, Chiosalar, Kgaibalu au fost aruncate  în jur de 4 740 de  bombe, dintre care aproximativ 3 000 GRAD. În urma acestor bombardamente  au  murit 111 persoane, au fost rănite 332 de personae din rândul civililor, au fost distruse mai mult de 370 de case şi clădiri..

          Acţiunile încununate cu success din perioada sfârşitului anului 1991 şi începutul anului 1992 al forţelor de autoapărare armene din Arţakh, distrugerea unor ţinte de bombardament, eliberarea a localităţii Khogialu (25-26 febr 1992), redeschiderea aeroportului, au creat toate premisele econimice, militare şi morale pentru pregătirea  eliberării a oraşului Şuşi. În acest sens o importanţă  deosebită a avut apărarea în perioada 25-26 ianuarie 1992 a localităţii Carnitak, când unui grup relative mic ca numar de armeni  le a  reuşit să respingă  atacul  unui numeros  grup de inamici, care s-a soldat cu uciderea a mai bine de 80 de soldaţi azeri. Dar bombardarea Stepanakertului şi a localităţilor  din  împrejur continua continuu. În decursul unei săptămâni au fost trase 1 000 de rachete dintre care 800 reactive, din cauza cărora  au fost ucişi 20 de civili. La data de 27 aprilie 1992, în Şuşi, de unde a fost evacuată toată populaţia civilă, era  concentrată  o cantitate imensă  de tehnică  militară şi armament.

         Partea armeană în perioada premergătoare a eliberări a oraşului Şuşi, efectuase o muncă diplomatică  asiduă  pentru a pregăti opinia  publică internaţională. În  demersurile adresate secretarului general al ONU, Consiliului Europei şi unor şefi de stat de către  Consiliul General al Republici Arţah, li se atrăgea atenţia la genocidul efectuat de către Azerbaidjan asupra populaţiei, în special fiind menţionat masacrul din  Maragha (aprilie 1991).

            La data de 1 mai Preşedinţia Arţakhului a adresat o nouă cerere opiniei internaţionale, declarând că populaţia armeană din Arţah este condamnată la foamete, este lipsită de apă potabilă, electricitate, medicamente…. În consecinţă eliberarea oraşului Şuşi este dictată din necesitatea şi din interesele a Stepanakertului şi de a întregului Arţah..

         Ca răspuns la cerera adresată de către partea armeană, reprezentanţi ai unor ţări,  printre care şi  reprezentantul special al secretarului general ONU Cayrus Vanse, de la Consiliul Europei I. Kubrici, vicepreşedintele din Iran Mahmoud Vaiezi, ministrul Afacerilor Externe a RF.Ruse Andrei  Kozirev au sosit în zona de conflict. A fost demarat  şi un  process  de negocieri în capitala Iranului Teheran, unde s-au întâlnit  preşedintele Armeniei Levon Ter Petrosian, Preşedintele R .I. .Iran  Hashemi  Rafsanjani şi reprezentantul preşedintelui Azerbaidjan I. Mamedov.

         Acţiunile militare de eliberare a oraşului Şuşi s-au  efectuat la data de 8-9 mai 1992. Prin conceptul său de pregătire  acţiunea militară a fost  aproape impecabilă, ea fiind o acţiune unicat în arta  militară armeană şi care a produs o schimbare radicală în lupta pentru eliberarea Arţahului (Karabagh). Atacul militar a fost coordonat simultan  în patru direcţii. Acţiunile militare au fost coordinate de către Comandantul Forţelor de Autoapărare Arkadii Ter-Tadevosian. Pe membrii comandamentului şi planul de  atac au  fost sfinţie şi au primit binecuvântarea de la Parghev Martirosian, arhiepiscopul  Eparhiei  Armene din Arţakh. Planul operativ de atac a fost  coordonat şi  realizat de către  Arkadii Ter–Tadevosian, la care militarii au început să lucreze după ce au eliberat Khogialu. Acest plan a fost pregătit în lunile martie-aprilie după datele colectate de către grupele de cercetaşi despre poziţiile şi numărul inamicului, amplasarea lor etc. Linia frontului se întindea pe o lungimede de  aproximativ 25 km. Inamicul  era superior forţelor armene  şi numeric  şi prin dotare de tehnică  militară. Soarta  acţiunilor militare deja s-a configurat pe 08 mai, când în direcţia Lacin şi în celelalte direcţii, forţele armene cuceriseră poziţii  importante în  jurul oraşului Şuşi. In seara zilei de 8 mai după o pauză de încetare a focului dată, inamicul a avut posibilitatea să se retragă printr-un culuar din cetate. Spre  prânz azerii au început să atace poziţiile armene cu un avion militar şi căteva elicoptere,  deasemeni, au bombardat oraşul Şuşi şi Stepanakert. Mai târziu s-a aflat că ţelul bombardamentului aerian a fost  distrugerea depozitelor de armament aflate la Şuşi, astfel, azerii sperau să distrugă tot oraşul, acţiune care s-a soldat cu eşec. Spre seară  aproape se terminase “curăţirea “oraşului. Astfel pe 09 mai 1992  vechea cetate armeană a fost eliberată.

          Bătăliile de la Sardarabat, Karachilise, Baş –Aparan

şi proclamarea primei Republici Armene

           În acest an în Armenia şi în Diaspora se va serba cu un deosebit fast 100 de ani de la proclamarea primei Republici Armene. La 28 mai 1918 poporul armean aflat într-o  situţie deosebit de grea a reuşit să împlinească visul său secular de a avea un Stat Îndependent,  astfel  proclamând  prima Republică Armeană.

         Acestui eveniment deosebit i-au precedat luptele glorioase de la Sardarabat, Karachilise, Baş-Aparan. La 21 mai 1918, o mare parte a frontului care se întindea de la Erzânga la Van, și anume, forțele de avangardă ale puternicei armate turcești, pătrunzând în Câmpia Araratiană, cuceresc satul Sardarabad și gara, amenințând Erevanul. În fața armatei turce – organizate și bine echipate –  se afla un corp de armată armean puțin numeros. Din nou se punea în fața poporului armean problema: „A fi sau a nu fi” – „A exista sau a nu exista”. Situația era atât de disperată, încât generalul Movses Silighian, precum și ministrul Consiliului Național,  Aram  Manuchian,  se adresează catolicosului tuturor armenilor, Kevork al V – lea Surenianț, propunându-i să se îndepărteze de  reședința sa de vară de la Biurakan. Dar acesta nu numai că refuză, ci îi îndeamnă pe ostași și pe întregul popor să-și apere altarele și cele sfinte, valorile și demnitatea. Din ordinul său, bat clopotele tuturor bisericilor din Ecimiadzin, bat continuu, cu puternic răsunet, bat neîntrerupt, umplând zarea cu vibrația lor cutremurătoare, răscolitoare, și nu încetează până la victoria finală de la Sardarabad. E limpede că sunetul acestor clopote a săvârșit miracolul: îi îmbărbătează pe ai noștri, punându-le în braț forță invincibilă, iar pe turci îi demoralizează  total. La chemarea lor se adună la catedrală, toți locuitorii orașului, sutele de emigranți scăpați din masacre, locuitorii din satele învecinate.

            Sanctitatea sa oficiază liturghia, după care se adresează poporului spunând: „Dacă militarii armeni și poporul armean nu vor putea să oprească înaintarea dușmanului, dacă nu vor fi în stare  să salveze cele sfinte, eu mă voi jertfi chiar aici, pe pragul Sfântului Scaun”.

            Sanctitatea Sa binecuvântează și trimite pe front o serie de ecleziaști: episcopul Zaven Babaian, episcopul Karekin Hovsepian, călugării arhimandrizi Tateos, Eznig și Daniel și alții – în jur de 5oo de ecleziaști -, care înconjoară frontul pe diferite părți, întâlnindu-se cu soldații și ofițerii, cu orășenii și sătenii, binecuvântându-i, încurajându-i și fiind alături de ei. De fapt, nici nu mai era loc de retragere: în spate se afla centrul credinței (al cultului religios) armenilor, Sfântul Ecimiadzin și inima Armeniei de Răsărit, Erevanul.

            În 1918, la 22 mai, sub comanda lui Daniel  Bek   Pirumian, gruparea de la Sardarabad se năpustește  asupra gării Sardarabad, cucerite cu o zi înainte de către turci și o recucerește, silind oștile  turcești să se retragă și punându-le pe fugă spre gara Arax. Cercul clericilor participă la bătălie și dă exemple de eroism, sub conducerea episcopilor Zaven și Karekin. Evoluând cutezanța combatanților noștri armeni, aceștia au repurtat una după alta o serie de victorii. Detașamentul lui Drastamat Canayan (Dro) începe atacul în direcția Baș-Abaran și – după lupte îndârjite și repetate – în seara zilei de 29 mai zdrobește și-i azvârle înapoi pe turci. Forțele armate turcești bat în retragere și ajung până la Alexandropol (Ghyumri).  La 24 mai începuse  bătălia eroică de la Gharakilisa, luptă ce durează până la 28 mai. Eroismul armenilor care luptă împotriva forțelor turcești numeric-superioare, pur și simplu îi demoralizează pe turci. Aceasta o mărturisește chiar comandantul armatei turce, Vehip Pașa, care declară că la Gharakilisa „armenii au demonstrat că ei pot fi cei mai buni luptători (soldați) din lume.Această bătălie a fost una deosebită (specială) din acest război.” Astfel, rezistența eroică a armenilor învinge toate planurile turce și pune bazele creării unui stat independent. La 28 mai Consiliul Național al Armenilor declară, la Tbilisi, crearea Republicii Armenia; declarația este semnată de prim-ministrul Alexandr Khadisian și ministrul Afacerilor Externe Hovannes Kaciaznuni. Statul independent al Armeniei își dobândește rapid stema, drapelul și imnul. Din cauza scurtei sale existențe (1918 – 1920) Statul Armean nu reușește să-și adopte constituția. Ca steag, este adoptat tricolorul: roșul, ca simbol al sângelui, albastrul, al cerului senin și portocaliul, al muncii creatoare.        În anul 1920 se adoptă stema de stat ai cărei autori-proiecanți sunt arhitectul Alexandr Tamanian și pictorul Hagop Kocioian: pe fundalul Araratului – leul și vulturul – , pe scut – cele patru steme ale dinastiilor regale armene: Ardașesian, Arșagunian, Bagradunian și Rubinian; în partea de jos: sabie, toc, lanț și spic. Ca imn, este stabilit cântecul pe versuri de Mikael Nalbantian și muzică de Parsegh Ganacian, „Mer Hayrenik”. Se adoptă două medalii: „În slujba Patriei” și „Generalul Vartan.”                                                                                 

La 28 Mai, întregul popor armean, atât din Armenia, cât și din diaspora, sărbătorește Ziua Republicii. Bătălia eroică de la Sardarabad – prin semnificația sa – a fost comparată doar cu cea de la Avarayr. În 1968 se construiește complexul memorial închinat eroilor de la Sardarabad, ale cărui clopote amintesc de  de zilele acelor lupte eroice, de apelul  clopotelor bisericilor armenești, care n-a încetat până la încheierea luptelor din mai . La 28 mai s-a adeverit cel mai mare ideal al poporului care-și pierduse, de peste 500 de ani, țara, pentru care atât de multe generații de eroi au dus lupte grele și care a devenit realitate cu prețul atât de numeroaselor victime, al marilor pierderi, al sângelui și privațiunilor de tot felul. Reconstituirea Statului Armean este cel mai mare eveniment din istoria poporului armean și cea mai mare victorie a sa. Se cuvine să amintim din actul oficial emis de Sanctitatea Sa Catolicosul Vaszken la 3 septembrie 1972, următoarele rânduri în care spune: „Poporul armean, în întreaga sa istorie, a rămas credincios lui Hayg – apărătorul libertății – și lui Vartan – iubitorul de Cristos – . Astăzi, poporul armean, stând neclintit pe stânca victoriei de la Sardarabad, își construiește viitorul și, mai mult, o face de sine stătător, și, mai mult, o face cu entuziasm, continuându-și apostolatul său istoric, precum un neam creator de cultură. În condiții noi, cu aspirații noi, cu avânturi noi, e același popor armean, care își continuă apostolatul, etern credincios chemării străbunilor săi…” („Ecimiadzin”, 1972).

   Materialul pregătit de preot paroh Oshakan Khachatryan

   Traducere: d-na Azaduhi Benlian

 Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

by Mihai Stepan Cazazian