LUCRĂRILE celor două comisii ale…
CONSILIULUI MINORITĂȚILOR NAȚIONALE : Comisia pentru învaţământ şi tineret și Comisia pentru cultură, culte şi mass-media

În data de 5 aprilie 2022 s-au desfășurat primele reuniuni din acest an ale Comisiei pentru învăţământ şi tineret și Comisiei pentru cultură, culte şi mass-media, la Institutul Cultural Turc ”Yunus Emre” din București. La cele două reuniuni a participat, alături de reprezentanţi ai organizaţiilor minorităţilor naţionale din România, domnul Dincer Geafer, subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice.
În cuvântul adresat celor prezenți, domnul subsecretar de stat Dincer Geafer a transmis reprezentanților organizațiilor minorităților naționale un mesaj de susținere, reamintindu-le acestora faptul că vor găsi permanent în conducerea departamentului un partener de dialog, dar și sprijin în soluționarea problemelor specifice cu care se confruntă comunitățile etnice. Domnul Mustafa Yildiz, directorul Institutului Cultural Turc ”Yunus Emre” a salutat participanții și a adresat câteva cuvinte de bun venit, în calitate de gazdă a celor două reuniuni.
(…)
Institutul Cultural Turc ”Yunus Emre” a găzduit, pe timpul desfășurării celor două reunini, expoziția fotografică intitulată „Frumusețea în 24 de culturi (Women from different cultures through the eyes of make-up)” în cadrul căreia au fost expuse fotografii interactive. Codul QR conținut de fotografiile expuse le oferă celor interesați posibilitatea să afle mai mult informații cu referire la tema propusă. Expoziția este realizată de Dana Eliza Serdean, fotograf și make-up artist și de actrița Naomi Guttman.

Cu acest prilej, membrii Comisiei pentru cultură, culte și mass-media au avut ocazia să vizioneze filmul documentar artistic ”Bukovina – țara oamenilor fagi, țara iubirii adevărate”, realizat de Arka Film Production, Casa de producție a Televiziunii Române și Fundația ”Orizonturi Tinere”. Regizorul filmului, domnul Florin Kevorkian, împreună cu președintele Fundației „Orizonturi Tinere”, domnul Gheorghe Belean, au prezentat filmul în care sunt cuprinse relatările mai multor ”bunici ale Bucovinei”, fiecare dintre ele aducând în film încărcătura emoțională a unei vieți trăite și a tradițiilor comunității entice din care face parte.
extras din comunicatul D.R.I.
citește integral pe http://www.dri.gov.ro/