LITERATURĂ  | Lusaper Mihaela Cocoș… de la simplu la complex

Anul trecut, în luna decembrie, semnalam debutul literar al tinerei Lusaper Mihaela Cocoș. Iată că avem bucuria să scriem, acum, de o nouă reușită în plan literar, datorată Asociației Liga Scriitorilor – Filiala Buzău care a editat, în urma Concursului de creații literară – Ediția a II-a, volumul de față. Să reamintim că acest concurs și volumul apărut, având ca motto ” Voi sunteți Lumina Lumii !” cuvinte rostite de Mântuitorul nostru Isus Hristos, se datorează coordonatorilor Elena Căpățînă și Mihaela Socol ce merită toată lauda noastră.

De această dată Lusaper Mihaela Cocoș ( și pentru că publicăm azi, de Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil îi urăm La Mulți Ani !) ne oferă o rețetă :  ”Să te asculți, să auzi și să crezi.”

Vă lăsăm să citiți ”…căci El, ne zămbește mereu !…” după cum spune Mihaela în finalul povestirii.

Phoenix și șoimul

Renașterea din naștere, eliberarea prin adopție

… de la simplu la complex

Dacă ar fi să scriu puțin despre ce mai fac … 

Un bun prieten pe care încă nu l-am cunoscut mi-a trimis o carte ”Un punct” din care cumva am înțeles ca totul este nimic și nimicul este totul.

Multumesc, luminii, bunului prieten !

Un punct născut sau un punct adoptat este un punct de renaștere, de Dumnezeu, Adevar, Lumina si Iubire.

Din naștere, sunt un om renăscut zilnic, din compasiune si iubire, motivat să mă adopt ! 

M-am bucurat și am plâns să aflu despre mine că înglobez lumini și umbre,  bune și rele frumoase și urâte, etnie acceptată sau nu, istoric de viață care prinde viața când nu te aștepți, istoric de familie mai greu și totuși după ce am reflectat profund am decis să mă adopt.

Din atâtea variante care nici acum nu îmi sunt toate revelate am ales să renasc în fiecare dimineață, mulțumind și îmbrățișind propria mea adopție . 

Ce înseamnă să mă adopt pe mine însumi?

Puteți să râdeți în hohote !

Cum adică te-ai adoptat? 

Copiii care ajung să fie adoptați trăiesc încă din momentul conceperii până la adopție o multitudine de traume și răni. Separare, respingere, victimizare, falsă libertate, reprimare, rușine, vinovăție, negare, reprimare.

Mda, ce să zic ?

Pe toate le-am trăit și uneori depinde care butoane egotice sunt atinse, și ele își fac simțită prezența, uneori cu intensitate mai mică, alteori mai mare și astfel le-am numit umbre. Toate aceste umbre trăiesc în mine și în tine dragă cititorule. 

Am trăit și simtit conștientizări, eliberări, cunoașterea iubirii de sine (de mine și de tine) în ceea ce umbra, anterior sau paralel, manifesta frustrări, furii, neîmpliniri, așteptări, asumări neasumate.

Pășind încet, timid, pe noul pământ am facut din nou cunoștință cu mine, cu raiul din mine și din jurul meu . 

Dar chiar așa …. de unde ai atâta curaj să scrii despre adopția ta ? 

Intuitie, lumina, inspiratie cu vibratie, sincronicitate, dinamism și momente atemporale . 

Astfel, mi-am exprimat consimțământul ca noul pământ să mă adopte, întrucât mi-am exprimat liber intenția de se transmuta  tot ceea ce mă oprește sa ajung la trupul meu limpede, construit de însuși El, la mine, care sunt cu inima deschisă, cu lumina ce trece mereu, fluid prin ființă, prin trup,  la spiritul și sufletul meu cărora le era dor de inima și mintea mea. 

Este un proces continuu și constant. Mi-am adus aminte în câte capcane sau experiențe am intrat încă de mică și pe măsură ce creșteam mă simțeam  vinovată și cât de mult acuzam și pedepseam. Împăcată, mulțumită că datorită acestora, azi, acum, aici, împărtășesc mie si vouă pe care undeva, cândva, sigur i-am întâlnit.  

Însă încet încet … 

Hei, stai puțin ascultă-mă !  

Care este reteta ? 

Să te asculți, să auzi și să crezi .

În furtuna din mine și din jurul meu, m-am așezat, am respirat, împreună cu El, liniștea, pacea…

M-am contemplat și încet încet, am auzit niște pași care dansau și am simțit zâmbetul Soarelui. Cu ochii magici, am văzut cum Dumnezeu râde și danseză în mine, în fiecare celulă, respirație, iar tot ceea ce curgea lin prin mine râdea. 

O asemenea invitație de a râde împreună cu El, am primit-o cu recunoștință. Astfel m-am întâlnit pe mine, cea care trecea prin potrivirea ritmului muzical  și eram încruntată, supărată, temătoare, cârcotașă, cu furii incandescente și fricoasă precum o salbatică orfană uitată pe un drum luminat de o culoare diafană.

Pe Cale pășind, orfana a zâmbit ușor neîncrezătoare și, fără curaj, se întreba dacă oare cea născută și dorită o va accepta, o va adopta, o va iubi pe cea care își dorește să fie adoptată.

Cu mâinile prinse în zbor de șoim s-au strâns în brațele luminoase, și își iubesc fiecare atom și celulă care zâmbește. Îmbrațișând, totul este vindecat și transmutat de către El, Hristos, în lumina, iubire și binecuvântare.

Trupul era înspăimântat de porțile care se deschideau însă greu, căci balamalele erau neunse și, cu fiecare centimetru, curcubeul sufla iar prin ele revarsandu-l pe Dumnezeu, din interior și, prin El, străbuna picătura de Univers. 

Hm !….

Și dacă aveam temeri și mă simțeam prost, imaginați-vă cât de rău urma să fie când se deschideau toate porțile din mine. De fapt, era de preferat ca butoanele umbrelor care mă apăsau să fie însoțite doar cu iertare, blandețe, iubire și compasiune față de mine . 

Bine, atunci închid ochii și intenționez ca o forță să circule fluid, să mă elibereze de toate ghemele de fum, de trăiri acceptate prin compromis … atunci, în vremuri de demult ! 

Rădăcinile prind viață, steluțele copacului meu se configurează, iar matricea conștientizării mele se formează și se revelează. Pe masură ce rupeam legături vechi trecute și uitate se stabileau altele noi cu ființa unica ce o aveam călauză. 

Devenisem, mai mult ca niciodata, aventura atractiva de examinare și intuiție în necunoscutul meu . 

Mă reconectam cu Sinele superior, misiunea, aprecierea de sine, adevărul și simțeam pe deplin ying si yang_ul interior, naturalețea si autenticitatea ființei mele. 

Usor ? Nu ! 

Recapitularea este cheia ! 

Să eliberezi energia captivă și să-I permiți Lui să-ți arate, să vezi infinitul drept în fața ta, din mine, din tine și din tot ! 

Azi, ideea că aș fi avut mult de muncă cu mine aparține unei vechi paradigme, acea luptă care epuiza și mă scotea din vibrația pasiunii, bucuriei, entuziasmului și a creativitatii. Este alegerea mea acționez, acum și aici pentru a crea singura realitatea în care sunt ghidată divin, în care lucrurile se împletesc armonios, trăind sincronicitatea în Calea nostră.

Da !

Născuta și adoptata erau legănate de Tată și de Mamă, seva vieții prin ei călătorea cu Geea se întâlnea iar cu Tara în sfârșit se binecuvânta ! 

Nascuta și adoptata era una însoțită mereu de energia simfoniei cuantice, formând  rețele de iubire, lumina, informație și adevar împreuna cu celelalte luminițe din Lumina lumii care sunt presărate pe noul pamânt. 

O dorință, fară să aibă nume, a pus stăpânire pe mine ! 

Accept și îmi asum că sunt Lumina Lumii, sunt parte din Unitate.

Ființe capabile de conștientizări de neconceput, da, asta suntem, am avut dorința de a plânge dar mi-am dat seama că tristețea nu râde și atunci mi-am trăit uluirea zâmbetelor din mine, din tine om drag, am privit și mă bucur mereu.

Cred că pentru a înțelege nașterea, renașterea și adopția mea este de bine să citești printre rânduri și este de preferat să simți adevărul cu inima în aceeași măsura în care îl vezi cu mintea.

Rețeta este în noi, cu cheia noastră căci El, ne zămbește mereu !… 

09.05.2021

Dana Dumitrascu, îmi este prietenă și o cititoare foarte dragă mie … iată ce mi-a scris după ce a citit povestea mea !

”Am început să citesc în autobuz, pe drum spre casă. Am citit titlul. Și primele cuvinte. Și ceva a început să se zbată înlăuntrul meu. Un nu mut, un soi de agitație, un soi de … revoltă tăcută. Am știut că nu e bine, am simțit nedreptatea. Nu, nu aici. Nu pot să citesc asta aici. Merit mai mult. Dar unde? Mi-am amintit de locul de lectură pe care mi l-am construit, special pentru momente ca acesta. Când trebuie, am nevoie, să citesc cu sufletul. Pentru că încă de la primele cuvinte sufletul a vrut să citească. Habar n-am cum a simțit el că asta e pentru el. Probabil are un senzor pentru energiile care-l hrănesc. Și am mers acolo, în locul meu special de lectură. Și a dispărut totul. Și călătorii, și măștile, chiar și aerul dens din jur. Si i-am dat voie sufletului meu sa soarbă fiecare vorbă, fiecare literă, fiecare spațiu dintre rânduri. A fost lumină, și liliniște și înțelegere. A fost înțelegerea aceea de care uneori ai nevoie ca să te trezești. Ca să-ți amintești și să te pui să te-ntregești. Și da, mi-am amintit. O, da! Mi-am amintit. Copila care sorbea Eliade pentru că voia să-și construiască universul pe măsura ei, și gusta timpul lui Blaga pentru că vremea ei nu o încăpea, și simțea libertatea lui Steinhardt, pentru că nu știa că-și poate rupe lanțurile, și care mulți ani s-a acoperit cu paginile lui Balzac, pentru că nu avea curaj să creadă cât e de frumoasă. Copila aceea. Și m-a cuprins dorul. Si, ca și tine, „am avut dorința de a plânge, dar mi-am dat seama că tristețea nu râde”..și i-am promis să-i dau voie să citească din nou. Și să scrie. Și mi-am promis să arunc măștile și să mă-ntreesc. Pentru că vreau să simt  și eu „cum Dumnezeu râde și dansează în mine, în fiecare celulă, respirație” și cum „tot ceea ce curge lin prin mine râde”…

Îți mulțumim pentru acest dar minunat, noi trei, un suflet, o copilă și un om. Și te îmbrățișăm cu o mie de binecuvântări.

Si te rog, nu te opri pentru că ai har să pui energie și vindecare în pagini. Și-s mulți ca mine care au nevoie.”

Dana Dumitrascu, poeta

by Mihai Stepan Cazazian