Mihai Stepan Cazazian

LICITAȚIE | Un armean a fost cel care a răscumpărat tabloul „Shot Sage Blue Marilyn”, semnat de Andy Warhol

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

O pictură emblematică a lui Marilyn Monroe, semnată de Andy Warhol a fost vândută la licitație la Casa Christie’s din New York pentru suma de 195 milioane de dolari, ceea ce o face cea mai scumpă operă de artă din secolul XX vândută, a comunicat BBC.

Tabloul, „Shot Sage Blue Marilyn” ( acrilic şi serigrafie de 101 cm) a fost pictat de Warhol în 1964, pe baza unei celebre fotografii. Suma este, de asemenea, cea mai mare plătită vreodată pentru o operă de artă americană.

Înainte de licitație, Christie’s a scris că pictura este „una dintre cele mai rare și mai transcendente imagini existente”, cu un preț de vânzare „în regiune” de 200 de milioane de dolari. Licitația s-a încheiat cu un preț de vânzare de 170 de milioane de dolari, care a urcat la 195 de milioane de dolari cu taxe.

După mai puțin de patru minute de licitație, lucrarea a fost cumpărată de mega-dealerul Larry Gagosian, care deține un lanț de galerii de artă, prezent în sala de licitații.

Într-un fel, achiziția lui Gagosian marchează o revenire. Pictura se afla în colecția lui Thomas Ammann de când Gagosian însuși i-a vândut-o lui Thomas „din galeria mea de pe strada 23, în 1986”, a declarat dealerul pentru Artnet News după vânzare. „Nici nu știa că este în galerie. A venit să vadă altceva și l-a cumpărat pe loc.”

Lucrarea a fost oferită spre vânzare de Fundaţia Thomas şi Doris Ammann, o nouă organizaţie de caritate formată după ce Doris Ammann a murit anul trecut. Peste 100 de lucrări din colecţia lor privată vor fi vândute în cadrul a două licitaţii (a doua va fi pe 13 mai). Toate încasările din ambele vânzări vor merge către activităţile fundaţiei dedicate asistenţei medicale şi educaţiei pentru copiii defavorizaţi la nivel internaţional.