LANSARE DE CARTE CONSTANȚA
„DOR DE ARMENIA„ -Arșaluis Sarchisian-Gurău

Sâmbăta 25 iunie 2022 în cadrul festivalului CLAFest ediția a V-a, la malul mării, lângă statuia marelui poet national Mihai Eminescu a avut loc lansarea cărții pentru copii intitulate „Dor de Armenia” antologie coordonată de doamna Arșaluis Sarchisian- Gurău apărută la editura Anticus Press din Constanța. Această carte a apărut în urma colaborării cu dl. Taner Murat președintele Asociației Multiculturale Anticus și cu participarea Uniunii Armenilor din România –Sucursala Constanța.

Cartea conține poezii armenești ale unor poeți de seamă armeni printre care M.G. Gasparyan,Vahan Tekeian, Hovhanes Grigoryan, Hovhanes Shiraz, Hovhanes Tumanian și totodată câteva ghicitori. Poeziile au fos traduse din limba armeană orientală și occidentală în limba română de d-na Arșaluis Sarchisian-Gurău iar corectarea textului a fost realizată de d-na Azaduhi Benlian. Ilustrația conține fotografii ale copiilor din comunitatea armeană constănțeană atașate alături de poeziile marilor poeți, încercând astfel să îi atragă pe copii să citească și să învețe poezii în limba armeană. Este o carte pentru copii cât și pentru adulți cu scopul de a păstra și pune în evidență frumusețea limbii materne. Limba maternă este modalitatea cea mai directă de a transmite o cultură. Simplul fapt că vorbesc limba maternă a părinților contribuie foarte mult la formarea personalitătii lor. Prin graiul pe care îl vorbește un popor ajunge să dezvăluie întreaga sa făptură lăuntrică și acel spirit patriotic moștenit de la străbuni arătându-le celor din urmă și un motiv demn de mândrie și admirație atât pentru generațiile actuale cât și pentru generațiile viitoare. Calitatea de neprețuit a graiului matern se explică prin harul ei de a oglindi sigur întreaga istorie a neamului cu toate victoriile și înfrângerile trăite, cu toate acestea și tristețile simțite, visele și speranțele spulberate de împrejurări prin care i-a fost sortit să treacă. În graiul matern al limbii armene se ascunde trecutul, zestrea noastră strămoșească, comoara care nu are preț în schimb, poate fi moștenită, păstrată și cultivată cu sfințenie și dăruire, cu dragoste și respect. Străbunii nostrii au șlefuit-o cum au știut ei că este mai bine dându-i culoare și aripi. Să nu uităm niciodată să păstrăm o atitudine pozitivă în ceea ce privește învățarea limbii materne. Nu este ușor pentru copiii care locuiesc departe de Armenia să-și mențină motivația de a vorbi limba, așa încât orice încurajare este binevenită. Asta se poate realiza doar prin munca în echipă, cu copiii evidențiind astfel rolul fundamental al mamelor și bunicilor.

Evenimentul din seara de sâmbăta 25 iunie 2022 a fost plin de emoții , cu poezie și muzică folk. Cuvântul de deschidere i-a aparținut d-lui dr.Liviu Merdinian -președintele Uniunii Armenilor din România, sucursala Constanța care a felicitat-o pe d-na Arșaluis pentru noua carte scrisă , după care doamnele Arșaluis Gurău și Azaduhi Benlian au prezentat noua carte. În timpul evenimentului doamnele Luciana Șerban și Aurelia Ica-Muca au recitat cu mare emoție și câteva dintre minunatele poezii scrise de Armand Gurău (fiul d-nei Arșaluis care nu mai este printre noi ). La final au fost oferite cărțile membrilor comunitățîi armene din Constanța prezenți la eveniment și oaspeților veniți din țară președinților de la Uniunea Armenilor din România –sucursalele Dumbrăveni și Roman ( dr.Emanuel Nazaretian și Ioan Călinescu ).

A fost o seară plăcută care i-a bucurat pe toți cei prezenţi.
Felicitări organizatorilor și doamnei Arșaluis Sarchisian-Gurău pentru această minunată carte !
Hasmig ANANIAN