Redactor

LA MULȚI ANI, UNIUNE DRAGĂ! Sau: modesta prelungire la marca Horasangian…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Cred că mulți dintre cei care am participat la recepția cu ocazia Centenarului Uniunii, la un moment dat, nici nu ne-am mai dat seama că vorbim despre o sută de ani, despre mărețe fapte, despre gânduri alese pentru viitor…acestea au fost gândurile mele la întoarcerea prea bruscă la Cluj, alături de echipa Sucursalei noastre. Totuși, chiar acele momente, hai să zicem, grosso modo, două ceasuri și un pic, mi s-au derulat nu ca o întrunire prea academică și rigidă, ci ca o adevărată întâlnire de familie extinsă. Și când folosesc astfel de cuvinte, fraze  prea elevate, nu mă gândesc în primul rând la protocolul impus la astfel de evenimente, ci pur și simplu la reîntâlniri așteptate, continuări de idei rămase în suspans undeva, la sute de kilometri, la un eveniment comun, sau la câte o privire de novice într-un astfel de cadru, care imediat este reperat de către „ai noștri” cu mare bucurie și deschidere.

„Voi, armenii,
sunteți tare faini!”, aud de
multe ori la Cluj, dar și în alte părți… Da, suntem noi faini, puțini la număr,
dar știm să ne bucurăm pentru viață, știm să ne ocrotim reciproc, știm să ne
repliem pentru ziua de mâine comună!

Să fim sănătoși, LA
MULȚI ANI, U.A.R. !

Karen A. SEBESI