La GHERLA a fost instalat solemn noul Administrator Apostolic pentru credincioșii armeni catolici din România

În cadrul slujbei armeneşti de duminică 24 ianuarie 2021 în frumoasa Catedrală armeano-catolică din centrul municipiului Gherla a avut loc instalarea oficială a noului Administrator Apostolic pentru credincioșii armeni catolici din România în persoana IPS dr. Kovács Gergely, Arhiepiscop Romano-Catolic de Alba Iulia, personalitate formată la Roma, un suflu tînăr, care este în beneficiul comunităţii gherlene, dar nu numai, ci a tuturor creştinilor de această etnie din ţara noastră. Domnia sa a fost numit de Vatican, de Papa Francisc ca exarh al comunităţii armeneşti, conducător al Ordinariatului Armenilor Catolici din România. În cuvîntul domniei sale, în cadrul slujbei de rit armenesc oficiată în impozanta Catedrală Armenească din fostul Armenopolis, Sfinția Sa și-a arătat bucuria şi satisfacţia de a conduce activitatea comunităţilor din ţara noastră , un prim pas fiind făcut chiar la Gherla, un vechi centru al spiritualităţii şi culturii armeneşti din zona Transilvaniei, oraş baroc, întemeiat de armenii veniţi din părţile Moldovei sub conducerea episcopului Oxendius Verzerescu
Cu ocazia vizitei efectuate la Gherla IPS dr. Kovács Gergely a spus, printre altele, că recent a făcut deplasarea şi la bisericile armeneşti din Moldova, trecînd şi pe la Biserica „Sfînta Cruce”din Suceava, lăcaş de cult armenesc construit în secolul al XVI-lea, trecut pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava elaborată în anul 2004. De asemenea, a admirat Mănăstirea Hagigadar şi a vizitat cimitirele armeneşti din nordul ţării. Preasfinţia sa va continua aceste documentări în toate zonele unde trăiesc armeni, dorind să facă cunoştinţă cu viaţa şi activitatea comunităţilor locale.
Szekely Csaba