Am lăsat la urmă romanul lui William Saroyan, Ce-am mai rîs (Editura Litera, 2017, traducere din limba engleză de mult experimentatul anglist clujean Virgil Stanciu, un traducător extrem de atent la nuanțe), tocmai pentru căldura, sensibilitatea și dozajul emoțiilor transmise de niște eroi nu prea fericiți, altminteri, într-o Californie postbelică. O poveste dură, care se încheie prost, dar care lasă loc tuturor gingășiilor. Întîmplările care se aglutinează aici sînt banale și urmează firul unor vieți neînsemnate, țesute în jurul a două familii și a cinci copii. Fără să infleunțeze narațiunea, copiii, aș zice eu, dau tonul. Căci, pe lîngă necazurile părinților – plecînd de la un adulter care declanșează o întreagă dramă –, avem un păienjeniș de mici-mici-mici secvențe cu fete și băieți, copii care umplu și colorează un univers cenușiu și tern. Dramatic. Viața la țară, chiar și aceea din Fresno, California – ținutul natal al lui Saroyan –, nu modifică datele existențiale. După cum viața de cuplu nu schimbă mare lucru din ceea ce se întîmplă în jur. Personaje extrem de bine conturate, cu multă personalitate, care vor să priceapă ce e cu viața lor. Personală, de cuplu, de familie. Nou-veniții – avem familii mixte de emigranți în Statele Unite, oameni rapid fixați într‑o societate care‑i absoarbe fără dificultăți – nu uită cine au fost. Nu se spune nimic despre limba nenumită a doi frați care cultivă viță de vie și rodii, fermieri mai mult din nimereală, nu ni se spune neted cine, ce și cum. E un ceva mocnit pe dedesubt. Toți vor să iubească și să fie iubiți, dar nu știu cum, ce trebuie făcut. Și iese ce iese. Cu nervi, sînge, amărăciuni, disperări de tot felul. Și viața oferă situații inedite. „American Dream“ se consumă cu multe violențe, cu conflicte mari, pe care cotidianul mic le declanșează. Moartea nu rezolvă nimic. Un accident de mașină pune capăt vieții unui tată în luptă cu toată lumea și cu el însuși. Multă tensiune în acest roman, în care niște părinți chiar vor să deslușească sensul vieții și nu descoperă decît bucuria de a fi unii alături de alții, părinți și copii deopotrivă. Multă emoție și multe gingășii, William Saroyan se dovedește, și de această dată, un mare maestru al micilor bucurii. Care dau farmec dacă nu și vieților noastre, măcar lecturilor noastre.