LA DISPARIŢIA LUI ALEXANDR ŞI ANAHIT TOPCIAN

Încă din primii ani ai celui de-al treilea mileniu, fiind invitată adesea la Erevan, pentru a participa la conferinţe internaţionale cu jurnalişti sau cu scriitori şi traducători din Diaspora armeană, am avut prilejul să cunosc o distinsă pereche de scriitori – Alexandr şi Anahit Topcian -, el – prozator, dramaturg, istoric şi critic literar, traducător, ea – actriţă de renume şi prozatoare, două personalităţi marcante ale culturii contemporane armene, care în ultimele decenii işi petreceau timpul între Erevan şi Paris. În urma repetatelor noastre reîntâlniri, s-a legat o frumoasă şi rodnică prietenie. Astfel că, în 2009, am introdus într-o traducere a Antologiei de proză contemporană armeană „Pe aici a trecut Dumnezeu” (ed. „Ararat”) schiţa „Teama” de Anahit Topcian, pe care o publicasem iniţial în revista „Tribuna” de la Cluj-Napoca.
Ulterior, Alexandr Topcian a publicat la Erevan romanul „Banca Otomană” (2008), pe care mi l-a trimis şi l-am tradus în 2010 (ed.”Ararat”), spre bucuria şi încântarea autorului, fiind vorba de prima traducere a cărţii sale într-o limbă străină, după care aveau să urmeze şi altele. În urmă cu aproximativ patru luni, Alexandr Topcian mi-a telefonat, rugându-mă dacă pot să-i pun la dispoziţie (ceea ce am şi făcut imediat) textul în format electronic al romanului acesta, din dorinţa de a-l preda unei traducătoare din Europa de Est, care doreşte să-l traducă, dar necunoscând bine limba armeană, doreşte să se folosească de versiunea românească, limba noastră fiindu-i mai familiară. Din păcate nu ştiu despre cine este vorba.
Iar pe 3 septembrie, soseşte vestea neaşteptată a încetării subite din viaţă a distinsului scriitor şi cărturar armean Alexandr Topcian (1939-2021) ! Se consideră că acesta a avut o importantă contribuţie în dezvoltarea literaturii armene contemporane, promovând tinerele generaţii de scriitori de după anii 1960.
Alexandr Topcian a fost descendent al unei cunoscute familii de oameni de cultură armeni. Nepotul său, Edward Topcian, directorul Filarmonicii din Erevan, a dirijat la Bucureşti, în 2006, un concert al Orchestrei simfonice a Radiodifuziunii Române.
Absolvent al Universităţii de Stat din Erevan, Al. Topcian a lucrat în redacţiile unor publicaţii literare, la studiourile cinematografice „Hayfilm”, la Muzeul de literatură şi artă „Yeghishe Cearenţ”, pentru ca după 1991, după ce Armenia a devenit o republică independentă, să lucreze o vreme la serviciul de presă în cadrul Adunării Naţionale a ţării.
În pas cu vremurile noi, Alexandr Topcian a publicat cca. 500 de articole despre starea actuală a literaturii armene, iar dintre lucrările sale de beletristică s-a bucurat de mare succes romanul „Banca Otomană”.
Foarte bun cunoscător al limbii franceze, Al. Topcian a fost un valoros traducător al literaturii din Hexagon. Astfel, graţie activităţii sale de traducător, au putut vedea lumina tiparului în limba armeană opere de Molière, La Rochefoucauld, Choderlos de Laclos, Apollinaire, Renard, Prévert, Cocteau, Giraudoux, Anouilh, Sagan ş.a., unele în premieră.
Totodată, Al. Topcian a tradus creaţii ale multor autori armeni, publicându-le în foste republici unionale, dar şi în alte ţări, iar în 1983, respectiv 1991, a tradus şi publicat în Polonia şi Franţa antologii de poezie armeană.
Ca dramaturg, creaţii ale sale au văzut lumina scenei în teatre din Armenia, Franţa, Germania, Elveţia, Canada, SUA etc.
Prolifica activitate a scriitorului Alexandr Topcian a fost recompensată atât în Franţa (2010 – Medalia „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres” , cât şi în Armenia, primind numeroase premii literare, dar şi Premiul Preşedintelui Republicii (2006), precum şi Medalia Prezidenţială „Movses Khorenatsi” din partea preşedintelui Armen Sarkissian (2019), medalia pe care a primit-o recent şi semnatara acestor rânduri.
Revin la romanul său de succes „Banca Otomană”, inspirat de evenimentele sângeroase de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când sultanul Abdul Hamid II a ordonat masacrarea a trei sute de mii de armeni din Imperiul Otoman. Dar iată ce scria, între altele, criticul Cristina Manuc într-unul din ultimele numere ale revistei „Ararat” ale anului 2010: „…Compoziţia cărţii este ingenioasă, amestecând cu naturaleţe şi dezinvoltură epistolarul, naraţiunea dramatizată şi reportajul istoric de senzaţie. Secvenţele, capitolele se derulează dinamic, ca într-un film de acţiune, iar problematica politico-istorică este prinsă în cadre dialogale percutante, cu personaje multicolore (revoluţionari, conspiratori, traficanţi, diplomaţi, poliţişti turci, prostituate ş.a.m.d.), ce conferă concreteţe aparte imaginii societăţii otomane – prezentate şi reconstituite eficient de Alexandr Topcian. Lăsând la o parte abila reconstituire romanescă a contextului istoric, performanţa scriitorului stă, printre altele, în capacitatea sa de a aduce aproape, în proximitatea cititorului (iar nu de a „evoca”) un moment-cheie al istoriei armene şi otomane.(…) Am putea spune că romanul de faţă surprinde expresiv, poate chiar începutul sfârşitului unui imperiu decăzut şi şubrezit, ale cărui ultime zvârcoliri sângeroase produc însă dezastre, culminând cu oribilul Genocid de peste două decenii…”
În ultimele zile a sosit şi ştirea dispariţiei (pe 20 septembrie) celei ce a fost frumoasa, distinsa şi talentata actriţă Anahit Topcian, cunoscută şi ca prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din Armenia. Era lauretă a Premiului Ruben Sevac. Jucase pe scena Teatrului Dramatic „Hracia Ghaplanyan” din Erevan, fiind artistă emerită a Republicii Armenia. Interpretase peste 100 de roluri la teatru, televiziune, radio, în turnee întreprinse în SUA, Canada, ţări din Europa şi Orientul Apropiat. Între altele, a jucat şi în spectacole cu piesele „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian (1976) şi „Moartea unui artist” de Horia Lovinescu (1982).
Semnatara acestei evocări aduce un cald omagiu amintirii celui ce a fost distinsul şi talentatul om de cultură armean Alexandr Topcian , precum şi minunatei sale soţii, Anahit Topcian.
Madeleine Karacaşian
În imagine: Alexandr Topcian şi Anahit Topcian (la mijloc fiind autoarea) în timpul unei întâlniri din toamna lui 2011 la Erevan.