Edvard Jeamgocian

La despărțirea de Hagop Arakelian : Drum bun, Hagop djan … – Բարի ճանապարհ Յակոբ ջան …

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          Doresc prin aceste rânduri să-mi aduc respectul față de prietenul meu de departe Hagop Arakelian, doctor docent, profesor de limbi latine a Universității de Medicină Mkhitar Herați din Erevan, autor a numeroase lucrări științifice. Viața și activitatea lui profesională, sunt bine cunoscute, documentate, așa că voi prezenta aici câteva date din cunoștințele mele personale despre el.

          Vestea stingerii din viață a lui Hagop Arakelian a venit, pentru mine, pe neașteptate. Hagop nu era om tânăr, avea 96 de ani și trecuse în viață prin multe, dar era optimist și rezilient și, după cum îmi spunea el, sănătos atât cât se poate. În zilele când nu ieșea din casă umbla de-a lungul și latul camerei câte două-trei mii de pași, pentru a se menține și a-și putea termina scrierile. Vorbeam des la telefon, dar încercările mele din ultima lună, au rămas în zadar. Cu trei zile înainte de a primi trista veste, am vorbit la telefon cu nepotul lui, Andrei, care m-a asigurat că bunicul e bine dar atunci când doarme închide telefonul.

Alături de Zadig Muradian din Paris

          Dispariția lui Hagop Arakelian este o pierdere mare pentru România, pentru armenii din România. Prin trecera lui în neființă Ambasada României din Erevan a pierdut un prieten, ambasadorii români aveau în el un sprijin, un ajutor și apelau adesea la opinia lui. Armenii din România au pierdut și ei un prieten, au pierdut Ambasadorul lor din Erevan. Ori de câte ori un romanahayi din New York mergea la Erevan le spuneam să-l sune pe Dl. Arakelian și tot așa, cei din Los Angeles sau familia Zadig Muradian din Paris, ori de câte ori mergea în Armenia trebuiau să se întâlnească cu el.

          Pe Hagop Arakelian l-am moștenit ca prieten, de la Suren Kolangian. Ei au fost colegi de clasă la școala Misakian-Kesimian din București, l-au avut ca profesor pe Levon Balgian și s-au repatriat în Armenia în același an, 1948, cu același vapor.

          În perioda când a trăit în București Hagop Arakelian a făcut parte din cercul tineretului Casei de Cultură Dudian, a scris articole în ziarele armenești locale și a cântat în corul Catedralei Armene din București.

          În Erevan, Hagop Arakelian a fost apropiat de Catolicosul Vazken și de romanahayi din Erevan, de pictorul Aramig Gharibian, chimistul Vahe Danielian, istoricul Suren Kolangian, artista Vartuhi Varteresian, arhitectului Arșavir Toramanian, folcloristul Manuc Manuchian. El a fost ultimul care l-a vizitat pe Vazken Vehapar de ultima sa zi de naștere din 20 septembrie 1993, zi care coincidea cu ziua Independenței Republicii Armene și tot el a fost ultimul rămas în viață din generația armenilor repatriați în Armenia. Astfel, prin trecera lui în neființă se încheie un important capitol din istoria armenilor din România.

          Hagop Arakekian a fost un mare patriot, era adeptul ideii că toți armenii trebuie să trăiască în Patria lor și că Nerkaghtul-Repatrierea a fost o mană cerească de care armenii nu au știut să beneficieze, sau cum îmi spunea, au pierdut trenul. Se enerva când era criticat Nerkaghtul, dar cel mai mult s-a supărat atunci când istoricul Dorin Cimpoeșu, care servise un timp la Misiunea Română în Erevan, a scris într-un volum dedicat Armeniei că repatrierea din România a fost făcută în mod forțat.       

          Hagop Arakelian a fost profund atașat de rădăcinile sale din Kemakh și București. Mi-a povestit de multe ori de cele două case ale lui, una din vis, din satul Komer regiunea Kemakh, unde se născuse tatăl său, cealaltă din București, cartierul Barieria Vergului, din spatele prăvăliei de coloniale a tatălui.

          Hagop Arakelian a fost trupul și sufletul Asociaţiei de Prietenie Armenia-România din Erevan, mulți ani președintele ei, la sfârșitul vieții, președinte onorific.

          Hagop a fost foarte atașat de România, de graiul și cântul românesc. De multe ori, la telefon, îmi recita din Eminescu sau cânta cântece populare românești, iar acum doi ani mi-a citit versuri scrise de el cu ocazia sărbătorii Mărțișorului.

          Avea memorie bună, era alert la tot ce se petrece în Armenia. Vorbeam adesea despre viața din primii ani ai repatrierii, despre romanhayi din Erevan, despre prietenii lui din New York, despre ceea ce se petrece în București, despre ultimul război din Arțakh, despre pierderea inutilă a tinerilor de 18-20 de ani și a pământului patriei, despre demonstrațiile de pe străzile Erevanului. Era îngrijorat de situația din Armenia și de viitorul Armeniei.

          Acum grijile lui Hagop sau terminat. Drum bun Hagop djan, odihneștete în pace.

Edvard Jeamgocian

          Vă ofer o poezie parodică, scrisă de el cu ocazia Anului Nou 2017.

Շնորհավոր Նոր տարի և Սուրբ Ծնունդ

Աքլորն եմ ես Երևանի

Բոլոր հավերն ինձ տալիս են երանի

Թաղի աքլորներին բոլոր ես հաղթեցի

Բայց բոլոր հավերին էլ սիրեցի:

Ինձ սիրում են ոչ միայն հավերն

Այլ նաև նրանց զոքանչ մայրերն,

Բազմացնում եմ անթիվ անհամար ճուտեր

Բայց նրանցից միայն իմ աքլոր ճուտոն

Նա իմ ժառանգն է երևանցի անվեհեր չեմպիոն

Նա հաղթելու է աշխարհի բոլոր աքլորներին

Որ դառնա աշխարհի Աքլորիոն:

Հ. Առաքելյան

Edvard JEAMGOCIAN

  •  
  •