Armenia a obtinut locul III la Eurovision Junior 2012!
Concursul Muzical Eurovizion Junior 2012 s-a desfășurat în acest an, în data de 1 decembrie, la Amsterdam, Olanda. Anul acesta au participat 12 țări din care trei au debutul la această ediție: Albania, Azerbaidjan și Israel. Anul acesta Armenia a fost reprezentată de trupa Compass Band, o trupă de 5 băieţi de 13 ani care au adus un loc pe podium Armeniei. Au ocupat, în final, locul trei. După ce anul trecut concursul muzical Eurovizion Junior s-a ţinut la Erevan, unde spectacolul a fost de talie europeană, și la Amsterdam nivelul de organizare a fost la superlativ. Comunicarea participanților cu presa și întreaga atmosferă a fost una deosebită. Anul acesta locul I a fost ocupat de Ucraina a ieşit invingatoare prin reprezentanta ei Anastasiya Petryk.
1. Albania
După selecţia naţională care a avut loc în Albania pe data de 4 Octombrie, Igzidora Gjeta şi melodia ei “Kam një këngë vetëm për ju” ( am o melodie pentru voi ) a fost aleasă pentru a reprezenta pentru prima oară țara la acest concurs muzical. Din păcate Albania a terminat pe ultimul loc iar participarea la ediţia urmatoare este puţin probabilă din cauza rezultatului slab obținut la Amsterdam.
2. Azerbaidjan
Dacă la Eurovizionul senior Azerbaidjan a reuşit mereu să se claseze în top 10, la Junior a obţinut locul 11/12. Reprezentanţii ţării au fost Omar Sultanov şi Suada Alekberova care au interpretat “ Dünya Sənindir “ (băieţi şi fete). Cum era de aşteptat Azerbaidjan a fost singura ţară din concurs care nu a dat puncte Armeniei.
3. Armenia
Am ajuns si la armenii noştri care ne-au reprezentat cu mândrie și anul acesta după ce în anul 2010 Vladimir Arzumanyan a câştigat cu melodia “Mama” iar în 2011 Eurovizionul Junior s-a ţinut în Armenia la Erevan. Anul acesta Armenia a fost reprezentată de o trupă de băieţi numită Compass Band care au interpretat piesa “Sweetie Baby” şi au obţinul locul trei.
4. Belarus
Belarus a deschis concursul din anul acesta cu Egor Zheshko care a interpretat “A more-more” (o mare, o mare) şi a obţinut locul nouă în concurs. De asemenea Belarus este una dintre ţările de succes din acest concurs având doua victorii până în prezent.
5. Belgia
Belgia este una dintre ţările care a participat la acest concurs încă de la înfiinţarea lui şi pâna în prezent. Anul acesta ţara a fost reprezentată de catre Fabian şi cu a lui piesă “Abracadabra” cu care a obţinut locul cinci.
6. Georgia
După ce anul trecut Georgia a câştigat concursul care s-a ţinut la Erevan, anul acesta Georgia a reuşit să obţina locul doi în concurs cu piesa “Funky Lemonade” interpretată de Funkids.
7. Israel
Debutul Israelului l-a adus locul opt în concurs acumulând 68 de puncte. Kids.il şi-au reprezentat ţara interpretând melodia “Let the Music Win”, melodie care conţine patru limbi respectiv: ebraică, rusă, engleză şi franceză.
8. Moldova
Denis Midone a cântat în limba română şi engleză melodia “Toate vor fi” şi a obţinut locul zece în concurs. În ciuda crizei economice Moldova a reuşit şi în anul acesta să participe la concurs chiar dacă la început au fost indecişi în această privinţă.
9. Rusia
Lerika a reprezentat Moldova la ediţia de anul trecut din Armenia obţinând locul 6 iar anul acesta a reprezentat Rusia acumulând 88 de puncte şi locul 4. În comparaţie cu anul trecut când a cântat o melodie exact pentru juniori, anul acesta a intrepretat o melodie modernă şi dinamică – “Sensatsiya” (senzaţie).
10. Olanda
Ţara gazdă anul acesta a obţinut locul 7 după ce anul trecut au fost printre favoriţii concursului clasându-se pe locul 2. Femke Meines au interpretat melodia “Tik Tak Tik” şi s-au bucurat de toată susţinerea publicului aflat in sală.
11. Suedia
Dacă la Eurovizionul seniorilor Suedia a câştigat concursul anul acesta se pare că la Junior nu au acelaşi succes în ultimii ani. Lova Sönnerbo a cântat melodia “Mitt mod” (curajul meu) şi s-a clasat pe locul şase cu 70 de puncte.
12. Ucraina
Şi ajungem şi la câştigătoarea acestei ediţii Anastasiya Petryk de 10 ani care a interpretat piesa “Nebo” (cerul) acumulând 138 de puncte din care 8 ţări i-au oferit maximul de punctaj respectiv 12 puncte.
mai multe fotografii pe facebook