Sergiu Selian

Jazz cu Harry la Muzeul Satului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


Dacă, în urmă cu vreo 35 de ani, când l-am cunoscut pe Harry Tavitian, cineva ar fi prezis că într-o zi, cândva în viitor, o să vin din Australia, iar Harry – de la Vălenii de Munte, ca să ne întâlnim la Muzeul Satului din Bucureşti, aş fi apreciat că persoana în chestiune posedă – eufemistic vorbind – o fantezie debordantă. Iată, însă, că viaţa cu surprizele ei este mai generoasă decât orice imaginaţie. Aşa se face că, în ultima zi, 22 mai, a serbărilor prilejuite de comemorarea a 75 de ani de la înfiinţarea Muzeului Satului de către Dimitrie Gusti, mi s-a oferit desfătarea unică – fie chiar şi repetabilă – de a-l asculta pe jazzmanul nostru într-un one man show cum numai el ştie să-l pună la cale.

Mai întâi, surpriza l-a ţintit pe însuşi protagonistul serii, fiindcă direcţia instituţiei sărbătorite l-a onorat cu o diplomă, cu medalia comemorativă a aniversării şi cu un volum masiv consacrat Dobrogei. Abia apoi s-a aşezat Harry Tavitian în faţa orgii electronice în chip de pian, unde evident că s-a aflat în elementul său. Şi vraja s-a instalat. A început cu un susur de fluier sub crengile unui măr înflorit, cum sună cântecul armenesc, un alt cântec armenesc a gângurit ca o potârniche, pentru ca un şaracan de Nerses Şnorhali să inducă starea de graţie cu muzica vorbelor nerostite: Արերանալի Աստված, Հայր Ամենակալ.

Dar Harry cunoaşte magia peregrinării pe meridianele culturale. De la un dans gnosic cu modulaţii româneşti al lui Eric Satie, el şi-a purtat ascultătorii ascultători pe valurile temei din filmul “Sunetul muzicii”, prin cele şase melodii folclorice ale suitei de dansuri româneşti fixate în universalitate de Bela Bartok, a ajuns prin propriile puteri “La porţile Levantului”, odată pianul chiar a tăcut şi atunci pianistul s-a simţit obligat să-şi dea drumul la gură şi de acolo a ţâşnit cel mai autentic blues, cum numai adevăraţii tuciurii se pricep să-l cânte acolo, la ei acasă.

Şi, pentru că întotdeauna când se produce Harry muzica pare să  nu se mai sfârşească, iar dacă îşi îngăduie s-o facă au grijă cei delectaţi de ea s-o cheme înapoi şi să-i ceară omului de la claviatură să prelungească miracolul, Harry a fost adus la loc de aplauzele nesătule şi a făcut din “Bordeiaş, bordei, bordei” al lui Anton Pann un soi de potpuriu din care nu lipsea nici măcar dansantul boogie-woogie. Iar în aglomeraţia finală de îmbrăţişări, de pupături, de zâmbete, de autografe, când o cucoană întâmplătoare a întrebat mormăind în barbă ca pentru sine “Ce legătură are Muzeul Satului cu muzica asta?”, scriitoarea Doina Uricariu, deloc întâmplătoare, dar aflată prin preajmă, i-a replicat peste umăr: “Mare legătură”.

Sergiu Selian

  •  
  •  

4 Responses to Jazz cu Harry la Muzeul Satului

  1. boony(ca) May 28, 2011 at 8:13 am

    Un regal este Harry Tavitian,un cadou suprem pentru o tara degradata de altfel..Cu atit nmai mult sa ne bucuram de el sa ne delectam de cite ori il auzim si vedem!
    Cu astfel de oameni(poate mai putini la numar decit degetele unei maini..)viata este mai frumoasa!

  2. Pingback: Ecouri la concertul de la Muzeul Satului « Harry Tavitian’s Blog