ITALIA / O carte foarte interesantă despre armenii dispăruți

The Secret Nation: The Hidden Armenians of Turkey, I.B. Tauris, una divisione di Bloomsbury, Londra e New York, 2018. [Națiunea secretă. Armenii ascunși din Turcia]

„Tu cine ești? Aceasta este Turcia. Știi ce este Turcia?” mi s-a adresat o persoană, în timp ce două lentile groase de ochelari amplificau spaima care transpărea din privirea sa. Era un armean din Anatolia, acum rezident la Istanbul. Eram într-o ceainărie în cartierul Kurtuluș, unde armenii din Sepasdia [Sebastia]  Sinop, Hastamonu, și alte provincii interioare obișnuiau să se întâlnească, iar eu aveam intenția să-i intervievez.

Omul acela avea dreptate. Nu știam ce este Turcia. (Avedis Hadjian)

Din introducerea cărții

Traducere din limba engleză de Sandra Fabbro Canzian

Săptămâna
trecută, dr. Avedis Hadjian, scriitor și jurnalist armean, născut în orașul Alep,
dar care actualmente locuiește în Veneția, și-a prezentat cartea împreună cu
profesoara Antonia Arslan la „Casa de cristal”, o asociație culturală de prim
plan care adesea editează cărți și lucrări armenești din diaspora și Patria
mamă.

Tema
de vinerea trecută a fost aceea a așa-numiților armeni împrăștiați sau armeni
„secreți”, adică cei care au fost deznaționalizați forțat de către turci după
Genocid, sau ceea ce noi numim azi „Metz Yeghern” sau „Marele rău”.

Se
știe că o parte din populația Anatoliei este formată din descendenți armeni
care i-au pierdut nu doar pe cei dragi, ci și propria identitate și religie,
fiind nevoiți să îmbrățișeze islamismul.

Sunt
mai ales armeni care trăiesc în Anatolia, nu la Istanbul sau Constantinopol,
unde în număr mai mare și-au păstrat limba, credința lor creștină.

Avedis
Hadjan a parcurs cu atenție, dar eu aș spune și cu durere „ținuturile
străvechi, pătate, îmbibate de sângele părinților, victime ale genocidului”.

După
trei călătorii, ca și un cunoscător profund al istoriei poporului său, al fiilor
lui Haik, dar și al limbii armene și turce, Avedis Hadjian, a reușit să scrie
cartea The Secret Nation: The Hidden
Armenians of Turkey, I.B. Tauris, o divizie din Bloomsbury, Londra și New
York, 2018. [Națiunea secretă. Armenii ascunși din Turcia].

El a
vizitat, apoi, Anatolia, un pământ unde erau mulți armeni înaintea genocidului,
dar și numeroși asirieni și sirieni, uniți sau neuniți cu Sfântul Scaun al
Romei.

Mulți,
după cum se știe, au fost nevoiți să fugă, alții au fost victime ale
genocidului sau ale masacrelor, alții s-au adaptat la noua situație, ajungând să
accepte religia islamică, cel puțin din punct de vedere formal.

Iată
că aici, în carte, răsună nume dragi și sfinte fiecărui creștin ne-renegat sau de
conjunctură precum Kars, Mush, Karpet, Mardin, Sasun sau Gerger, care era oraș,
acum devenit un sătuc.

În
paginile lui Avedis Hadjian se găsesc și amintirile sau menționarea  Hamshens-ilor
sau ale armenilor islamizați din secolul al XVII-lea care vorbesc o limbă
destul de apropiată de grapar sau
armeana clasică.

Din
diverse motive, câțiva armeni, trecuți la religia islamică, s-au reîntors la creștinism,
îmbrățișând credința proclamată de biserici și comunități evanghelice, dar mai
ales de Biserica istorică, în special atunci când se mută la Constantinopol
(Armeană Apostolică).

Nu
lipsesc cazuri de armeni care au trecut la Biserica Catolică siriană, care a
avut și ea martirii ei ca, de exemplu, Fericitul Ignatius Maloyan (1869-1915)
care a respins propunerea lui Mamdouh Bey de a îmbrățișa islamul.

La
aceasta trebuie să adăugăm dezastrul schimbării prenumelor și toponimelor
impuse de autoritățile turce pentru a șterge rădăcinile și a înstrăina supraviețuitorii
„Marelui Rău”.

Cartea
colectează povești, întâlniri și experiențe petrecute între anii 2011-2014, perioadă
în care părea că Turcia, cu toate că rămânea un post-imperiu, urma să se deschidă
spre istorie și spre respectul minorităților, nu doar la nivelul epidermei.

Retrăiesc
și diferite situații: de exemplu, aceea a armenilor ascunși, care par să creadă
că mulți vizitatori din Occident, inclusiv armeni, au venit în părțile Anatoliei,
pentru a căuta „aurul armenilor”, deci aurul care – se spune – era ascuns pe
vremea Genocidului sub pământul unui cimitir armean sau islamic.

Întrucât
cartea nu a fost încă tradusă în italiană, profesoara Sandra Fabbro Canzian, de
la Asociația Italia-Armenia, a tradus câteva pagini din engleză care au permis celor
care nu vorbesc limbă engleză să pătrundă în situații și peisaje îndepărtate.

Autorul
a vizitat și ultimul sat de la granița dintre Siria și Turcia, Vakif, unde încă
se vorbește armeana, chiar dacă emigrarea externă sau internă amenință existența
ultimilor armeni ascunși de asimilare.

Printre invitații la conferință, trebuie amintiți: doamna Arayik Harutyunyan, fostul prim ministru din Nagorno Karabagh, președintele Asociației italiene a armenilor Flavia Randi, dr. Vartan Giacomelli, dr. Siobhan Nash-Marshall, doctor Gianni Arslan,  profesoara Marina Pasqui, prof. Sandra  Fabbro Canzian, dr. Marina Mavian, dr. Pierluigi Canzian, Fabio Scarso si doamna Nicoletta precum  și alți prieteni armeni sau italo-armeni.

Cartea lui Avedis
Hadjian ne permite să citim sau să recitim textul Antoniei Arslan, Scrisoarea
unei fete din Turcia, publicată în 2016 la Milano la tipografia Editurii
Rizzoli.

Giuseppe MUNARINI

by Giuseppe Munarini