Simona Paula Dobrescu

ITALIA | LA CHIESA  DI SANT’ANDREA DEGLI ARMENI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În  Piața” Monteoliveto ” [ Muntele crângului de măslini ] din Taranto, zona veche a orașului, se pot admira două  importante edificii religioase, situate unul în fața celuilalt.

Este vorba de mica biserică Sant’Andrea degli Armeni [ Sfântul Andrei al Armenilor] și de Sanctuarul Maicii Sfinte a sănătății [ Santuario della Madonna della salute].

Bisericuța Sant’Andrea degli Armeni, datată din secolul al XIV-lea era punctul de referință al comunității armene stabilită  în centrul orașului Taranto, armenii fiind recrutați de către Bizantini în secolul al XI- lea, împreună cu trupe rusești, turcești, bulgare și valahe, așa cum scria istoricul grec Nikolaos Oikonomides în lucrarea sa, “Les listes de préséance bysantines des IX e et X e siècles”, Paris 1972.

Altarul din piatră este împodobit de elemente decorative care datează din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.

În anul 1399 biserica este bombardată în timpul asediului orașului  Taranto, condus de  regele Ladislao d’ Angio’- Durazzo, regele regatului Napoli.

În anul 1573 starețul Scipione de Ariccia a decis demolarea vechii structuri medievale a bisericii, în locul căreia a fost reconstruită una nouă.

Biserica a fost restaurată în anul 1980, fiind totodată și consolidată.

În  excursia făcută la Taranto acum câteva zile,  am dorit să vizitez biserica Sant’Andrea degli Armeni, pe care din  păcate am găsit-o închisă, deși pe internet rezulta deschisă până la ora 13.00. Am început să fotografiez în dreapta și în stânga , până când dintr-o casă a ieșit un localnic căruia i-am cerut informații și care mi-a sugerit , să sun la ușa
alăturată bisericii . Mi-a răspuns Giovanni, care avea cheile bisericii și cu care mi-am dat întâlnire după circa o jumătate de oră, în același loc. Când m-am întors, după ce am băut o cafea, am găsit biserica deschisă, mulțumindu-i lui Giovanni, un tânăr foarte amabil, care mă aștepta.În mod excepțional mi-a dat posibilitatea să vizitez biserica, spunându-mi că din cauza pandemiei de Covid-19 , au fost anulate vizitele ghidate și evenimentele culturale.  În cadrul proiectului intitulat “Domus Armenorum”,  Giovanni împreună cu vecinii și membrii asociațiilor culturale și de voluntariat din zonă au grijă, în mod spontan, de acest monument, de o importanță artistică și culturală deosebită.
Este vorba de un proiect de refacere responsabilă a centrului istoric ,ce implicit crează capital social și relațional, și care totodată permite să se construiască rețele inteligente  cu operatorii turistici, cât și cu comunitățile armenești la nivel regional și național.

Simona Paula Dobrescu