Simona Paula Dobrescu

ITALIA / Credință și Acțiuni

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

La sfârșitul lunii trecute, în insula San Lazzaro a Armenilor, din laguna venețiană, unde își are sediul Congregația Mechitaristă, s-au întâlnit pentru prima dată reprezentanții ai mai multor comunități armene din lume.                                                        
Între cele 50 de persoane care au participat la acest eveniment, a avut loc un interesant schimb de idei și informații în vederea realizării de proiecte în cadrul comun al identității armene.  Academicieni, preoți, ziariști, scriitori, artiști, voluntari, reprezentanți de organizații publice și de binefacere au luat în considerație faptul că, în lumea de azi, în era digitală, este posibilă pierderea identității și a spiritului religios, în marile orașe, unde deja  trăiesc 90 la % din Armeni. Având în vedere că în viitorii 20 de ani, populațiile se vor concentra în marile centre urbane, problema trebuie înfruntată punând accentul pe credință și pe acțiuni deosebite.             

Faptul că această întrunire a avut loc în Insula San Lazzaro nu este un lucru întâmplător. S-a ținut cont că, Congregația Călugărilor Mechitariști, din secolul al XIII-lea este un exemplu practic de cum raportul dintre credință și acțiuni, fapte, a fost transmis din generație în generație, bazându-se pe studiu, păstrarea unui inestimabil patrimoniu cultural, într-un adevărat spirit ecumenic. Prea Sfântul Părinte Mechitar era pe deplin convins că renașterea spirituală este strâns legată de cea culturală.                La sfârșitul întrunirii s-au conturat primele inițiative concrete în vederea realizării de proiecte ecumenice.           

Este demnă de amintit recenta prezență la Roma, la Sfântul Scaun, a unei delegații a Bisericii Apostolice Armene, în fruntea căreia s-a aflat Arhiepiscopul Khajag Barsamian, unul din promotorii inițiativei amintită mai sus.             

Ieri 25 martie 2020 la ora 12.00 (ora italiană)  în plină stare de urgență și de cumplită suferință în care se găsește Italia și întreaga omenire, din cauza   COVID-19, Bisericile creștine s-au “unit” în mod simbolic Papei Francisc, recitând rugăciunea Tatăl Nostru. Au răspuns la această sinceră inițiativă, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, Conferința Bisericilor Europene(KEK), din Italia și călugării Mechitariști, cât și milioane de persoane din întreaga lume.             

Simona Paula Dobrescu