ISTORIE | Pagini din CRONICA  lui EGHIȘE martor al bătăliei de la Avarayr

Nu putem reda în paginile revistei întreaga lucrare a cronicarului Eghișe, care acum 1571 de ani a luptat la Avarayr, alături de Vartan Mamigonian, pentru apărarea credinței, – eram de un secol și jumătate creștini – a culturii naționale – aveam de o jumătate de secol un alfabet refăcut și folosit la traduceri și scrieri proprii – aveam o arhitecură națională, tradiții și o identitate de neam străveche. Totalitarismul mazdeist care venea atunci din Persia sasanidă pretindea negarea tuturor acestor valori naționale. Poporul s-a revoltat, Biserica s-a opus, nobilimea s-a unit în voința de a lupta cu arma în mână, acolo, la Avarayr la anul 451. Dar.

Dar un prinț, și acoliții lui, în dorința de a deveni rege al Armeniei, plătind ca preț pentru aceasta cu trădarea de neam s-a oferit să facă jocul regelui persan Yazdehert. Numele său: Vasak din neamul Syuni. Nici o mamă nu a mai dat acest nume copiilor ei în ultimii 1571 de ani. El a devenit substantiv comun, echivalent cu trădător. Prins el a fost dus la Ctesifon si judecat la curtea lui Yazdehert.

Și pentru că nu putem reda din lipsa de spațiu cronica lui Eghișe vom oferi cititorilor noștri un fragment, din care reiese ce soartă îi așteaptă pe trădători.

Vasak era acuzat de insuccesul campaniei din Armenia, dar și de multe nelegiuiri precum furt din tributul datorat regelui persan, jurăminte false, pactizare ascunsă cu regele hunilor (care au atacat apoi Persia) multe dovedite cu hârtii care purtau pecetea inelului său, și cercetarea a ținut douăsprezece zile în prezența Vizirului iar acesta îl ținea la curent pe rege care ședea în reședința sa de iarnă.

„Iar după aceea, regele a poruncit ca să fie invitați la cină toți nobilii si oamenii de vază. A fost chemat și Vasak renegatul, iar acesta, conform vechilor obiceiuri ale curții, și-a pus hainele de onoare primite de la rege, și-a legat și panglica de păr, iar pe cap si-a pus tiara aurită, și diadema de aur bătută cu mărgăritare și pietre prețioase, și-a atârnat de urechi cerceii iar la gât și-a pus colanul de aur, pe umeri si-a pus blana de samur  precum si toate veșmintele de gală primite de la rege și apoi s-a dus la curte. El părea cel mai de vază și mai măreț în ochii privitorilor.

Iar pe nahararii  ( prinți guvernatori de ținuturi ) veniți de bună voie din Armenia, i-au cercetat cu deamănuntul pe fiecare, și îi țineau în lanțuri la Poarta Regală. Când Vasak a fost văzut împodobit și dichisit venind spre Împărăție cu alai, au început în mintea lor, să-l ia în râs spunând: „O, târgoveț fără de minte, ai dat cinstea cea veșnică si nemuritoare, și ai cumpărat aceste lucruri trecătoare. Și în zilele acestea le vei pierde.”

Ajungând el a șezut în sala dinlăuntru, unde era locul de adunare a celor de vază. Deci, a ieșit senegabanul (șeful cancelariei) din partea regelui si a întrebat spunând: „Regele m-a trimis la tine, să întreb, de la cine ai primit toate aceste daruri alese, spune repede și pentru care servicii cinstite ale tale?” Și i-a amintit toate acele vorbe spuse la judecată prin care era învinuit. Ba i-a mai spus și lucruri care nu fuseseră spuse acolo. Pentru că el nu primise  pe căi drepte ocărmuirea Ținutului Siyunik, ci prin viclenie și lingușiri, a pus să fie omorât unchiul său, Vaghinak, iar el a ocupat șefia ca unul ce a făcut o ispravă folositoare curții regale. Și cu multe alte vorbe a fost el acuzat, iar la toate acestea erau martori toți oamenii de vază ce erau acolo. Iar el a rămas mut, și nici o vorbă adevărată nu a ieșit din gura sa. După ce s-a repetat de câteva ori și l-au lămurit pe rege care era înlăuntru, i-a fost dată pedeapsa cu moartea.

Deci ieși mai marele călăilor, se apropie, și de față cu toți cei de vază acolo, îi scoase veșmintele de podoabă primite de la împărație și l-a îmbrăcat în hainele condamnatului la moarte. I-au legat mâinile si picioarele și l-au pus pe o iapă, ca pe o femeie, apoi l-au dus la zindan (groapă adâncă în care erau coborâți deținuții condamnați la moarte) unde mai erau și alți condamnați.

Iar nahararii armeni și sfinții episcopi, și cu cei mari dimpreună, cu toate că erau în mare necaz, deloc nu se plângeau de toate nenorocirile și nu aminteau de strâmtorările suferite prin care au trecut sau la care se mai așteptau ci se mirau tare de această mare pedeapsă ce venea de la Dumnezeu. Se consolau unii pe alții și spuneau: „Am luptat cu vitejie, cu si mai mare răbdare să îndurăm chinurile noastre. De la sfinții noștrii părinți am auzit că dintre toate virtuțile cea mai de căpetenie este răbdarea, iar închinarea desăvârșită Domnului, e înțelepciune cerească; iară acest lucru nimeni nu-l poate avea fără suferință. Iar când suferința durează mai mult atunci se înmulțește și răsplata. Deci dacă așa este atât doar să cerem Domnului să ne dea putere sa îndurăm încercările noaste și Dumnezeu însuși ne va găsi calea de scăpare” […]

Iar renegatul Vasak, se uita la sfinții cei legați, la unitatea lor și cum primeau cu bucurie chinurile, și păreau mai luminați la chip, dar nimeni nu i-a pus laolaltă ci îi țineau legați separat. Iar (pe Vasak) îl duceau în piața cea mare unde soldații îl ocărau și-și băteau joc de el, în fața întregii armate, și-l făceau de rușine. I-au luat puținul ce-i mai rămăsese lăsându-l fără de nimic încât slugile lui cerșeau pâine și-i aduceau să mânănce. Iar dările țării asupra lui așa de mari au pus încât el punând averea toată precum și a bunicilor si podoabele nevestei, pe toate le-a dat și tot nu a ajuns să plătească datoria către împărăție. A ajuns în așa hal încât întreba: „În mormintele strămoșilor noștrii oare n-a rămas vreo comoară?” Și de-ar fi găsit ar fi dat-o ca răscumpărare pentru el si familia sa, așa precum mulți oameni s-au dus robi pentru pagube. 

Și când a tot fost lovit din toate părțile și-a pierdut puterile, chiar acolo a căzut dimpreună cu lanțurile cu care era legat, copleșit de dureri. Pântecul i-a răbufnit, pieptul s-a frânt și s-a rupt iar trupul lui s-a topit-secat. Viermii s-au vălmășit în ochii lui și s-au împrăstiat căzând din nările sale. Urechile lui s-au îngreunat si buzele lui s-au înegrit, tendoanele brațelor sale s-au destrămat iar călcâiele picioarelor sale s-au răsucit spre spate. A venit un aer de moarte dinspre el și slujitorii lui au fugit din preajma lui.  Doar limba i-a mai rămas vie în gura sa dar mărturisirea nu a ieșit de pe buzele sale. A gustat moartea prin sufocare și cu profundă amăraciune  a coborât în infern. L-au disprețuit toți cei dragi lui, iar toți dușmanii săi nu s-au săturat cu loviturile aceste cumplite aplicate lui.

Și el, care prin trădare urmărea să domnească peste regatul Armeniei, nu și-a găsit nici loc de veci acolo pentru că a murit ca un câine, și a fost târât ca un leș. Numele său nu a fost amintit printre sfinți și nu i s-a făcut pomenire în biserici în fața altarului. Nu a lăsat nici o faptă rea pe care să nu o fi săvârșit în timpul vieții sale și nici un necaz din cele mai mari nu a rămas de care să nu sufere în timpul când murea.

Această cronică s-a scris despre el pentru a-i reproșa păcatele și a-l certa pentru ca orice om, care va auzi toate acestea, să spună un blestem asupra lui, și el să audă și să afle aceasta, blestemul să-l urmeze iar faptele sale să nu le dorească nimeni.”

Traducere de Arpiar Sahaghian după YEGHIȘE, ISTORIA VARTANIENILOR, (l.arm.) Erevan, 1946

NOTE

Texte de această anvergură au mai apărut abia peste opt secole în paginile Infernului scrise de Dante Alighieri. Iar după zece secole s-a apropiat de astfel de scene pictorul Hyeronimus Bosch. Istoria armenilor, ca si istoria altor neamuri, a mai cunoscut trădători mari sau mici. Pedeapsa aplicată de armeni a fost pe masură. Unuia I s-a pus o coroană de fier înroșită în foc pe cap, altul a fost azvârlit în hău, alții au fost împușcați…

by Mihai Stepan Cazazian