Simona Paula Dobrescu

Ismail Qemali Vlora: un luminat Părinte al Națiunii albaneze și un prieten al armenilor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Pe  24 iulie 2021, după  circa un an și jumătate de când Italia a fost crunt lovită de pandemia de Covid-19, am avut din nou posibilitatea să fiu prezentă la o conferință care s-a ținut la Bari, într-un punct sugestiv, strategic ca poziție, denumit “Fortino Sant’Antonio Abate”. Este vorba de o mică fortăreață,  punctul cel mai înalt din centrul vechi al orașului Bari a cărei origine datează din 1071 dedicată Sfântului Anton Abate[ Stareț] ocrotitorul animalelor domestice. Construcția care făcea parte din sistemul de apărare urban  a fost reconstruită în secolul al XV-lea din dorința ducesei de Milano și Bari, Isabella de Aragona(1470-1524)

În centrul atenției evenimentului la care au participat reprezentații instituțiilor locale, ai Bisericii catolice, asociații, ziariști și numeroși oaspeți, a fost o aniversare, care a amintit că la  Bari, acum 30 de ani, pe 8 august 1991 au ajuns 20.000 de albanezi  îmbarcați pe un cargobot vechi și ruginit cu numele de Vlora, în căutarea unor condiții mai bune  de trai. Anul 1991 a reprezentat prima fază din perioada contemporană  a procesului de migrație a albanezilor spre Italia. Izolată timp de 40 de ani de celelalte națiuni europene, după moartea dictatorului Enver Hoxha (1985) și căderea “Zidului Berlinului”(1989), Albania a intrat într-o perioadă delicată de tranziție, fără reforme și perspective de viitor. Conștienți de acest lucru mulți, albanezi au decis să emigreze traversând Marea Adriatică, ajungând la Otranto, Brindisi dar mai ales la Bari. Îmi amintesc perfect scenele văzute la televizor sau pe stradă.

Vlora în limba albaneză înseamnă Valona, un oraș  port din țară vecină Italiei. La această informație doresc să adaug alta , deosebit de interesantă, care se referă la un personaj considerat ” Părintele  Națiunii” albaneze: Ismail Qemali Vlora (24 ianuarie 1844-24 ianuarie 1919). Importantul om de stat a condus Mișcarea națională privind proclamarea independenței și a separării Albaniei de Imperiul Otoman care s-a realizat pe 28 noiembrie 1912, cu un larg consens popular. Vlora a cunoscut îndeaproape multe din evenimentele Europei orientale și balcanice, pe care le-a povestit în Memoriile sale, sub formă de mărturii și informații. Mare om politic și diplomatic de rang internațional el a făcut carieră în cadrul structurii statale otomane, situându-se totuși pe poziții liberale, pe care le-a revendicat până la sfârșit,  motiv pentru care a fost  exilat de  sultanul Abdul Hamid.

Viziunea sa liberală i-a dat posibilitatea să evalueze în mod pozitiv diversitatea culturală, etnică și religioasă a Imperiului, considerând variatele culturi sau “națiuni” cum el le denumea, o adevărată “bogăție”.

Cunoscător al culturii albaneze și otomane, vorbea grecește și turcește, cât și alte limbi occidentale, era căsătorit cu o ortodoxă ( grecoaică de origină albaneză), nutrea convingerea că prin dialog și ascultarea celuilalt se putea ajunge la o conviețuire pașnică, contribuind în acest fel la binele și la progresul umanității. Ferm susținător al principiilor democratice occidentale, Vlora a fost unul din puținii oameni politici din acea perioadă care s-a interesat,  de la început, de “chestiunea armeană”, condamnând represiunea.  Scria în Memoriile sale că nutrește față de prietenii armeni un atașament nu doar politic, dar și intelectual și moral, căci avusese posibilitatea să cunoască sufletul lor și să evalueze în acest fel, calitățile unui popor bun, harnic și talentat.

În aceste circumstanțe Vlora începe să se întrebe care va fi destinul poporului său de origine, începând din acel moment lupta pentru cucerirea independenței Albaniei, susținut de alți numeroși patrioți care au răspuns favorabil la îndemnul, la apelul său privind obținerea libertății.

Înțeleptul om politic spunea: “Eu sunt Ismail Qemali Vlora iar istoria mă urmează ! “

Simona Paula Dobrescu