Ionel Bejenaru – un prieten al armenilor

În după amiaza zilei de 7 mai ne-a părăsit istoricul, muzeograful şi publicistul botoşănean  Ionel Bejenaru. Încă nu împlinise 65 de ani şi era în plină putere de creaţie.

Şef al Secţiei de Memorialistică din cadrul Muzeului Judeţean o perioadă de aproape trei decenii,  Ionel Bejenaru era un bun cunoscător al etniilor conlocuitoare din Botoşani. A scris multe articole  despre acestea, cel mai preocupat fiind de istoria armenilor, etnie dominantă la începuturile  târgului Botoşani şi care a marcat puternic cultura şi bunăstarea oraşului. A publicat în ANI şi  în Nor Ghiank, prilej cu care l-a cunoscut pe redactorul şef Mihai Stepan Cazazian. A fost o  lungă perioadă de timp corespondent permanent al revistei Ararat, în biblioteca lui avea  peste o sută de numere ale publicaţiei.

Am colaborat cu Ionel Bejenaru la realizarea unui album de referinţă despre oraşul Botoşani,  apărut în urmă cu mai bine de un deceniu. A aşezat armenii la locul lor, de primă etnie stabilită  în acest loc şi cu prima biserică din piatră construită în oraş. Împreună cu artistul fotograf  Duşa Ozolin, a ales cu multă grijă fiecare dintre monumentele din cimitirul armean Eternitatea  care urmau să apară în carte. Ne împrietenisem cu ani în urmă, discutând despre istoria oraşului  şi armenii care au trăit aici.

Ionel Bejenaru mi-a oferit informaţii inedite despre şcoala armeană din Botoşani, documente  pe care le adunase într-o viaţă de muzeograf şi cercetător de arhive. Foarte interesant, făcuse  o radiografie a ocupaţiilor şi stării materiale a armenilor din Botoşani după datele dintr-un  catalog şcolar, în continuarea unor consideraţii făcute de V.A. Urechia. Articolul lui Ionel Bejenaru,  Deschizând un vechi catalog al Şcolarilor armeni din Botoşani, publicat în revista Nor Ghiank,  a fost preluat de mine în cartea despre şcoala armeană botoşăneană.

În anul 1994 publica în revista ANI un studiu Armenii botoşăneni şi rolul lor în dezvoltarea  economică a Moldovei. Era un susţinător al teoriei că armenii din Botoşani au fost de la începuturi  un factor de influenţă a întregii Moldova iar bunăstarea lor era remarcabilă pentru acele timpuri  dinainte de înfiinţarea Principatului.

Am discutat împreună în urmă cu câteva zile despre bustul din bronz al Elenei (Rusela) Pillat.

Rusela a fost una dintre femeile remarcabile ale Botoşanilor, fiica primarului armean Luţă Ciolac.

A murit în anul 1891. Bustul, făcut la Milano şi semnat C Villa – autor şi al bustului unui alt armean  botoşănean, Cristea Karakaş, înmormântat la Iaşi – era o adevărată operă de artă. Din nefericire,  în luna martie statuia fost furată din cimitirul Eternitatea. Autorităţile nu au descoperit autorii.

Ionel Bejenaru s-a bucurat mult că acel bust fusese fotografiat de mine şi apăruse în cartea  Cimitirele armene din Botoşani. Nu mai credea că bustul, unul dintre cele mai reprezentative  din cimitirele oraşului, mai putea fi recuperat. Dar îmi spunea că, în situaţia în care bustul ajunge  undeva, cartea ar oferi şansa ca acesta să fie regăsit.

Ne întâlneam în ultimul timp la Cârciuma lui Pânzaru, un vechi prieten al publicistului.

Aveam promisiunea lui că mă va ajuta în identificarea unei pisanii a bisericii armene  Sfânta Maria, se pare aflată la Bucureşti şi despre care pomenise şi revista Flacăra a lui  Adrian Păunescu. Tot el urma să mai caute între miile adnotări strânse într-o viaţă  informaţii despre un incunabul, Evanghelia de la Caffa, scrisă în 1354, şi aflată mai  multe secole în biserica armeană Sfânta Maria din Botoşani.

Dar cu Ionel Bejenaru timpul nu a mai avut răbdare.

Simion Florin Egner

by Mihai Stepan Cazazian