Mihai Stepan Cazazian

Întrevedere între preşedintele Armeniei, E.S. Serj Sargsyan, şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

3459_b

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a participat, marți, împreună cu ministrul armean al Transporturilor şi Comunicaţiilor, Gagik Beglarian, la deschiderea lucrărilor celei de-a IV-a sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale româno-armene de colaborare economică , ce se desfăşoara la Erevan, Armenia, in perioada 8-10 iulie.

GB 2

Totodata, ministrul Vosganian a participat la ceremonia semnarii Protocolului de colaborare intre Camerele de Comert si Industrie Bilaterale Romania-Armenia si Armenia-Romania, document ce creeaza cadrul de actiune pentru intensificarea relaţiilor economico-comerciale în cadrul acordurilor şi convenţiilor semnate anterior, identificarea unor noi forme de acţiuni comune în sfera comercială, subliniind, in acelasi timp, importanţa realizării unor proiecte de anvergură. De asemenea, o importanta deosebita va fi acordata participării mai frecvente a firmelor române şi armene la targurile si expoziţiile internaţionale organizate la Bucureşti şi Erevan. In marja vizitei sale la Erevan, ministrul roman al Economiei a fost primit de presedintele Armeniei, E.S. Serj Sargsyan, si de primul ministru armean, E.S. Tigran Sarksian.

In cadrul discutiilor cu oficialii armeni, ministrul Vosganian a abordat subiecte vizand perspectivele si intensificarea colaborării economice bilaterale dintre România şi Armenia în domenii prioritare, cum ar fi: comerţ, industrie, IMM-uri, turism, dezvoltare regională si administraţie publică, transporturi, agricultură, protecţia mediului, colaborarea între instituţiile financiar-bancare, protecţia drepturilor de proprietate intelectuala, colaborarea pe linia oficiilor naţionale ale registrului comerţului, colaborarea in domeniul cercetării ştiinţifice, colaborarea între camerele de comerţ şi industrie.

La întâlniri au participat ambasadorul României la Erevan, Crina Prunariu, şi ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti, Hamlet Gasparian.

Comunicat de presă

Ministerul Economiei