Interviu cu E.S. Domnul Sergey Minasyan, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în România

În perioada 28-30 octombrie, ASR Principele Radu a efectuat o vizită în Armenia. Care a fost programul vizitei și care au fost principalele subiecte abordate în cadrul întrevederilor?
În primul rând, ar trebui menționat faptul că Alteța Sa Regală Principele Radu a vizitat Armenia la invitația oficială a Președintelui Republicii Armenia, Excelența Sa dl. Armen Sarkissian. De altfel, pe 29 octombrie, șeful statului armean l-a primit pe ASR Principele Radu la Palatul Prezidențial, după care a urmat un dineu în onoarea ASR, la care a participat și colegul meu, ambasadorul României în Republica Armenia, E.S. dl. Cornel Ionescu, și dl. Traian Sârcă, cancelarul Casei Majestății Sale Custodele Coroanei.
Șeful statului armean a discutat
cu reprezentantul familiei regale a României un spectru larg de chestiuni
legate în principal de programul bilateral de interacțiune în domeniul
cultural, umanitar, educațional și economic. În mod evident, au fost abordate și
aspecte legate de comunitatea armeană din România. Președintele Sarkissian, la
fel ca ceilalți oficiali armeni cu care s-a întâlnit ASR Principele Radu, și-a
exprimat mulțumirea vizavi de statutul pe care îl are comunitatea armeană în
România, subliniind în mod special atenția manifestată de oficialii români, de forțele
politice sau de societatea românească față de proprii cetățeni de origine armeană,
iar un exemplu pertinent în acest sens este Legea privind proclamarea datei de
12 octombrie drept „Zi a limbii, alfabetului și culturii armene”, adoptată
recent în unanimitate de Parlamentul României.
Vizita a cuprins și întrevederi
cu membrii Guvernului Armeniei, în special, cu Ministrul Educației, Științei,
Culturii și Sportului, domnul Arayik
Harutyunyan. De asemenea, ASR Principele Radu s-a întâlnit și cu
vicepreședintele Adunării Naționale a Republicii Armenia, doamna Lena Nazaryan
și cu președintele Grupului Parlamentar de Prietenie Armenia-România, doamna Anush
Begloyan. Componenta educațională și științifică a avut un loc aparte în
programul vizitei: ASR Principele Radu s-a întâlnit cu studenții și profesorii
Universității Lingvistice de Stat din Erevan, a vizitat și Universitatea
Națională de Cercetare în domeniul Apărării din cadrul Ministerului Apărării al
Republicii Armenia și Institutul de
Manuscrise Vechi Matenadaran, unde au fost discutate perspectivele cooperării
în domeniile menționate. Totodată, au avut loc întrevederi și în cadrul
Comitetului Paralimpic și al Crucii Roșii din Armenia, precum și cu
reprezentanți ai clerului.
Așadar, ținând cont de rolul aparte și autoritatea familiei regale în România, îmi exprim încrederea că vizita în Armenia a ASR Principelui Radu și implicit întâlnirile și discuțiile care au avut loc, vor influența în mod pozitiv diferitele domenii ale cooperării noastre, dar în primul rând – domeniul umanitar, cultural și educațional.
Vizita ASR Principelui Radu a coincis și cu adoptarea, la 29 octombrie, în Camera Reprezentanților a Congresului SUA, a rezoluției privind recunoașterea Genocidului Armean săvârșit în Turcia otomană în 1915. Care au fost impresiile ASR Principelui Radu după ce a vizitat Memorialul Genocidului Armean din Erevan?
Programul oficial cuprindea și o vizită la complexul memorial Țițernakaberd. La 28 octombrie, ASR Principele Radu a depus, pentru prima dată în numele familiei regale a României, o coroană în memoria victimelor Genocidului Armean. După aceea, împreună cu însoțitorii săi, ASR a vizitat expoziția de la Muzeul-Institut al Genocidului Armean, unde a luat cunoștință de faptele terifiante din istoria acestei crime cumplite împotriva umanității, a lăsat un mesaj în cartea de condoleanțe și și-a împărtășit impresiile.
În timp ce vizita Muzeul-Institut, reprezentantul familiei regale a României a remarcat rolul umanitar pe care l-a avut Regatul României în timpul Primului Război Mondial, fiind unul dintre primele state care, în mod oficial, a oferit adăpost refugiaților armeni după Genocidul armean din Imperiul Otoman.
Ați menționat adoptarea de către Parlamentul României a Legii privind proclamarea datei de 12 octombrie, în țara noastră, drept „Zi a limbii, alfabetului și culturii armene”. Ce însemnătate are acest eveniment pentru Republica Armenia și ce influență ar putea avea asupra relațiilor noastre bilaterale, precum și în ceea ce privește comunitatea armenă din România?
Cu siguranță, acestă lege, care reprezintă o recunoaștere în plus a contribuției istorice semnificative a minorității armene de aici la dezvoltarea culturală, educativă, socio-politică și economică a României, va influența în mod pozitiv eforturile comunității de a-și păstra identitatea lingvistică, culturală și etnică.
Acest eveniment poate deveni și
un exemplu clar și pozitiv pentru multe alte comunități armene din diaspora din
întreaga lume, demonstrând în același timp eforturile constante ale armenilor
din România de a consolida relațiile armeano-române, precum și de a promova
inițiative și proiecte pan-armene.
Statul armean a lăudat inițiativa
parlamentarilor români de origine armeană, care
sunt și inițiatorii acestui proiect de lege – Varujan Vosganian și
Varujan Pambuccian. Cu prilejul simpozionului organizat de Academia Română și Uniunea
Armenilor din România, la care a participat și Președintele
Comitetului de Stat al Limbii Armene, dl. David
Gyurjinyan, Primul-ministru al Republicii Armenia, E.S.
dl. Nikol Pashinyan, a transmis un mesaj special de
felicitare, căuia i s-a dat citire în timpul
evenimentului.
Interviu realizat de Andreea Barbu