Arsen Arzumanyan

Interviu cu dr. Hrayr Jebejian, despre armenii din Liban, Cipru și România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Domnule Jebejian, sunteți doctor în teologie, în 2005 v-ați stabilit în Cipru. Care sunt principalele sfere ale activității Dumneavoastră?

M-am născut în 1957, la Beirut. Mi-am petrecut viața la Beirut și până în
ziua de azi stau acolo ceva vreme. Începând din 1980 lucrez într-o organizație
creștină internațională ce se numește Asociația Biblică, care activează în
peste două sute de țări. În prezent sunt secretarul general al Asocieției
Biblice din regiunea Golfului Arabiei [Persic]. Activitatea principală a organizației
noastre constă în traducerea, publicarea și difuzarea Bibliei, dar și în
perceperea acesteia. Fiind o organizație interbisericească, este necesar să
lucrăm cu toate comunitățile. Am fost și în Armenia în anii 1991-1996, unde am
pus bazele biroului Asociației Biblice. Până în 2016 am fost președintele
consiliului Asociației Biblice din Orientul Mijlociu. Sunt membru fondator al
Consiliului bisericilor creștine din Golful Arabiei, înființat în anul 2013. În
anii 2003-2006 am lucrat cu bisericile creștine din Persia, pentru publicațiile
acestora. Am participat la numeroase congrese ecumenice internaționale și am
ținut o serie de prelegeri. De asemenea, sunt autorul unor articole de teologie
apărute în numeroase reviste.

Am participat la viața național-bisericească și comunitară armeană din
Liban și alte colonii din diasporă, inclusiv cea din Cipru, implicându-mă în
numeroase activități administrative și executive. Având în vedere că lucrez
într-o organizație internațională, am avut și am până astăzi ocazia să
călătoresc într-un mare număr de țări , ceea ce îmi oferă posibilitatea ca, pe
lângă activitatea ce o desfășor, să văd comunitățile și realitățile armenești.
Colaborez cu presa din Armenia și cea din diasporă, semnând articole legate de
viața națională, teologice, pe teme sociale, culturale, pe tema genocidului,
precum și impresii de călătorie. Am publicat două cărți în limba armeană:
„Calea luptei existențiale a armenilor” (2010), care cuprinde toate articolele
ce le-am tipărit în decurs de treizeci de ani, și „Viața armenilor din
diasporă, așa cum am văzut-o” (2018), care cuprinde articolele mele din
perioada 2011-2017. În anul 2014 am primit din partea Ministerului Diasporei al
Republicii Armenia medalia „Ambasador al limbii materne”.

Fiind născut în Liban, cum apreciați situația păstrării identității armenești la armenii de acolo, ținând cont de importanta influență ce o au armenii în acea țară?

Libanul recunoaște în mod oficial statutul comunităților și, în acest
context, și armenii sunt recunoscuți drept una din comunitățile religioase. Colonia
armeană din Liban a fost întotdeauna considerată drept o comunitate puternică,
fruntașă, din perspectiva libertăților oferite de țară și a situației sociale
și culturale. În acest context, comunitatea armeană și-a dezvoltat în mod
considerabil viața națională, înființând biserici, școli, presă, organizații
publice și culturale. Astfel, conservarea identității naționale, lingvistice și
culturale era foarte solidă până la războiul civil izbucnit în țară în 1975. În
anii războiului armenii au adoptat o „neutralitate pozitivă” între părțile
beligerante, ceea ce a fost cea mai lucidă strategie politică datorită căreia
comunitatea a suferit pierderi minime. Războiul s-a încheiat în anul 1990. După
război s-au schimbat atât raportările politice interne, cât și conștiința
valorilor sociale și culturale. Comunitatea armeană a început să se integreze
mai mult în comunitatea locală, ceea ce a dus la căsătorii mixte, la
frecventarea școlilor locale străine, cu apariția unei noi provocări din
perspectiva păstrării identității naționale armenești.

În acest moment avem o comunitate încă activă și organizată. Viața
armenească este plină de activități care oferă posibilitatea întăririi identității
și valorilor noastre culturale. Școlile armenești încă funcționează, în ciuda
presiunilor materiale și economice și a scăderii numărului elevilor.

Comunitatea armeană, cu cele trei partide istorice ale sale (Federația
Revoluționară Armeană „Dașnakțutiun”, Partidul Liberal-Democrat „Ramkavar” și Partidul
Social-Democrat „Hănceakian”), participă la viața politică a țării. Avem șase
deputați armeni în parlamentul țării, trei cotidiene armenești, precum și
reviste literare și comunitare. Sediul Catolicosatului de Cilicia se află la
Antilias-Beirut, avem și Patriarhia Catolică Armeană și Uniunea Bisericilor
Evanghelice Armene din Orientul Apropiat. Drumul nostru continuă în ciuda
tuturor provocărilor.

Din păcate, în Cipru s-a închis Colegiul armenesc „Melkonian”. Care este situația acolo în ceea ce privește păstrarea identității armenești?

La fel ca Libanul, și Ciprul recunoaște statutul comunităților, iar colonia
armeană este recunoscută drept minoritate-comunitate religioasă. Și, în
calitate de comunitate minoritară, colonia primește statut special, „de
siguranță”, armenii putând să-și păstreze limba și identitatea. În ciuda
faptului că și în Cipru avem de depășit provocări, cum sunt, printre altele,
căsătoriile mixte, comunitatea de acolo încă poate fi caracterizată drept
armeană și armenofonă. Comunitatea numără până la trei mii de suflete, fără a-i
socoti și pe cei nou sosiți din Armenia. Comunitatea are un „reprezentant
oficial”, care mijlocește în relațiile comunității cu statul și care este, în același
timp, membru în parlamentul cipriot, dar fără drept de vot. Trebuie amintit și
faptul că Ciprul este împărțit în două. Există Republica Ciprului, care este
membră a Uniunii Europene, și există regiunile ocupate de Turcia, nerecunoscute
de comunitatea internațională, și unde trăiesc ciprioții turci și comunitatea
venită din Turcia. Divizarea a avut loc în 1974, iar linia de demarcație este
vegheată de trupe ONU. În teritoriul ocupat de Turcia se află instituții și
monumente bisericești armenești.

Închiderea Colegiului „Melkonian” a constituit o pierdere nu numai pentru Cipru, ci pentru
armenii din întreaga lume, ținând cont de faptul că instituția își oferea
serviciile armenilor de pretutindeni. Am întâlnit la București un armean care
spunea că a frecventat Colegiul „Melkonian”. Închiderea colegiului a afectat și
comunitatea armeană locală. Colegiul „Melkonian”, pe lângă statutul său de
instituție de învățământ, devenise și un centru în care se dezvolta viața
culturală și artistică, impactul negativ al închiderii acestuia fiind pe
măsură.

Povestiți-ne pe scurt impresiile Dumneavoastră după vizita de trei zile pe care ați făcut-o la București, atât despre oraș, cât și despre comunitate.

A fost prima mea vizită la București. Orașul este frumos, nimic de zis. Dar
pentru mine important era să mă familiarizez cu diferitele structuri ale
comunității și să întâlnesc armeni. Specificul comunității armene din România
este dat de faptul că aceasta s-a format nu numai după genocid. Am cunoscut
istoria armenilor din România în ansamblul ei. Dar ceea ce am văzut era
continuitatea istoriei și identității armenești ce era prezentă încă din
secolul al 14-lea. O colonie cu o istorie atât de veche, care a decis să
continue, în ciuda tuturor provocărilor. Ceremonii religioase, activitate
culturală, trupă de dans, o considerabilă activitate editorială (inclusiv
publicarea revistei și popularizarea culturii și istoriei armenilor), efort de
a păstra limba armeană (școală de duminică), și toate acestea în ciuda tuturor
greutăților. La care se adaugă participarea la viața politică a țării, cu trei
deputați în parlament, ceea ce presupune o mare dăruire. Am rămas cu o impresie
foarte bună după scurta mea vizită la București și vă urez să nu vă pierdeți
speranța și să vă continuați această sfântă misiune.

Arsen Arzumanyan