Însemnătatea Paștelui și a Săptămânii Mari

 Săptămâna Mare

Săptămâna situată înaintea sărbătorii domnești a Învierii Domnului, se numește Avak Șapat, Săptămâna Mare. Această săptămână se numește astfel deoarece ea ne înfățișează cea mai importantă perioadă a vieții Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ, o perioadă de șapte zile în care Hristos a lăsat cele mai importante dintre învățăturile Sale, a pătimit, a fost crucificat, a murit și a înviat. Fiecare zi a acestei săptămâni poartă numele de Mare și fiecare are o însemnătate aparte. Săptămâna Mare începe cu Duminica Floriilor, ziua intrării Domnului Iisus în Ierusalim, despre care ne vorbesc toți cei patru evangheliști. Matei 21:8-9:

 „8. Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale, 9. Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!”

 Ziua de Florii, a fost desemnata prin înalta hotărâre a Sanctității Sale Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al tuturor armenilor, ca zi a sfințirii copiilor deoarece în ziua de Florii, copii strigau în timpul intrării lui Hristos în templul de la Ierusalim: „Osana, Fiul lui David!” (Matei 21:15)

 Zilele Săptămânii Mari

 Lunea Mare – Uscarea smochinului fără rod

 Este dedicată creării cerului și pământului. În această zi amintim blestemul lui Hristos asupra smochinului fără rod și uscarea acestuia (Matei 21:18-22, Marcu 11:12-14, 20-25) și alungarea negustorilor din templu (Matei 21:12-17, Marcu 11: 15-19, Luca 19:45-48, Ioan 2:13-22). În Betania, în drumul său spre Ierusalim, făcându-i-se sete lui Hristos, se apropie de un smochin fără rod aflat pe marginea drumului. Văzând că smochinul are doar frunze, Hristos îi spune: De acum încolo să nu mai dai rod în veci! În același moment smochinul se usucă. Hristos, blestemând copacul împodobit cu frunze dar lipsit de rod, îi avea în vedere pe fariseii care erau împodobiți la exterior cu o aparentă rodnicie spirituală dar care în sufetul lor erau lipsiți de rod duhovnicesc, dorința de a face bine și care nu cunoșteau miluirea. Rodul simbolizează prin analogie faptele bune ale omului și virtuțile sale, fără de care, omul este pedepsit ca și smochinul. Așa cum spune și apostolul Iacov: „Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este? ” (Iacov 2:20)

 Curățarea templului de către Hristos a fost înfăptuită ca un gest de purificare a credinței. Iisus a intrat în templu și văzându-i pe vânzătorii de porumbei și pe schimbătorii de bani, i-a alungat din templu deoarece făceau comerț și a spus: “Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!” (Matei 21: 13; Isaia. 56:7; Ieremia. 7:11). Templul lui Dumnezeu este casă a rugăciunii și a slujirii și nu este permisă transformarea acesteia în loc de comerț. Prin ceea ce a făcut, Domnul ne-a învățat care este comportamentul corect pe care trebuie să îl avem în prezența sfințeniei.

 Marțea Mare – Pilda celor zece fecioare

 Marțea Mare este legată în înțeles de ziua ce o precede. Arată că prin rodul virtuților noastre trebuie să fim pregătiți pentru a doua venire a lui Hristos, iar de vom face altfel ne vom usca precum smochinul din pildă sau vom rămâne afară precum cele cinci fecioare fără minte.

 În seara acestei zile se obișnuiește ca în centrul bisericii să vină 10 tineri, care le reprezintă pe cele zece fecioare, ținând în mână zece lumânări, cinci aprinse și cinci stinse. Luminile aprinse simbolizează păstrarea legilor lui Dumnezeu și faptele omului săvârșite conform acestora, după cum spun psalmii: „Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele. 106. Juratu-m-am şi m-am hotărât să păzesc judecăţile dreptăţii Tale.” (118: 105-106). Mesajul evanghelic al zilei este: Rămâneți treji! Pentru că nu știți când va veni Domnul și nici ceasul judecății faptelor voastre bune sau rele.

 Miercurea Mare – Mirungerea și Trădarea

 Astăzi o amintim pe femeia cea păcătoasă care a uns capul lui Hristos cu mir, fapt ce simbolizează apropiata Sa moarte. Apostolii au certat-o pe acea femeie spunând: „Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul. S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: „Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. 1Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.” (Matei 26: 6-13).

 Acestei întâmplări i-a urmat trădarea sau vânzarea lui Hristos de către apostolul Iuda care s-a dus la preoți și le-a spus: „Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi.” (Matei 26:14-15)

 Joia Mare – Cina cea de taină, înființarea tainei împărtășaniei, spălatul picioarelor

 Dimineața se oficiază Sfânta Liturghie în amintirea înființării tainei împărtășaniei care s-a făcut prima oara în timpul Cinei celei de Taină când, Iisus Hristos, în „casa de sus” a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și a dat-o celor doi apostoli spunând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. 27. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, 28. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” (Matei 26: 26-28)

 Liturghia reprezintă sacrificiul pe cruce pe care Hristos l-a făcut pentru mântuirea oamenilor, prin vărsarea sângelui Său și prin întemeierea Sfintei Împărtășanii care este pâinea și vinul binecuvântate în timpul liturghiei. „Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură” (Ioan 6:55)

 Spălatul picioarelor

 În seara acestei zile se oficiază slujba Spălatul picioarelor. După Cina ce de Taină, Iisus a umplut o carafa cu apă și, coborând în genunchi în fața ucenicilor săi, le-a spălat umil picioarele ștergându-le cu prosopul legat la brâu servindu-le acestora ca exemplu al supușeniei și smereniei. „S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. 5. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?” (Ioan 13:4-6)

 Întemeietorul minunatei slujbe a spălatului picioarelor este socotit a fi Sfântul Efrem Sirianul (306–373). Catolicosul Tuturor Armenilor, Krikor al II-lea Mărturisitorul(1066-1105), în secolul XI a tradus această rânduială în armeană și a introdus-o în tipicul bisericii armene. Pe parcursul timpului această slujbă s-a îmbogățit cu cântece și rugăciuni proprii bisericii armene printre care „Sird im sasani”, „Ur es, Mair im” și cu rugăciunea călugărului Blues Hovhannes, despre dragostea creștină.

 Episcopul sau preotul bisericii urcă pe altar urcă pe altar însoțit de 12 copii și sfințește untdelemnul și apa rostind: Să fie sfințite apa și acest ulei iar după rugăciunea Bahbanici, se așează în genunchi, spală picioarele copiilor, le șterge și le unge cu untdelemn. După aceasta, se citește evanghelia care prezintă spălatul picioarelor de către Hristos care nu a uns picioarele apostolilor. Untdelemnul reprezintă ungerea lui Hristos de către femeia păcătoasă. (Ioan 22:3)

 După slujbă se împarte ulei sfințit credincioșilor care îl dau celor bolnavi sau îl amestecă în uleiul din casă.

 În seara aceleiași zile se oficiază și o altă slujbă care se numește Havarman, Întunecarea.

Slujba începe punându-se pe altar doisprezece lumânări egale din care se aprind doar unsprezece iar la mijlocul lor se aprinde o lumânare mai mare. Cele doisprezece lumânări îi reprezintă pe cei doisprezece apostoli și pe Iuda, a cărui lumânare nu se aprinde iar lumânarea mare îl reprezintă pe Hristos. Se citesc șapte evanghelii care îl descriu pe Hristos rugându-se în Grădina Ghețimani, vânzarea lui Iuda, darea lui Hristos pe mâna mulțimii, ducerea sa în fața lui Anna și Caiafa, pălmuirea Sa, necinstirea Sa, lepădarea de trei ori a lui Petru și căința sa. Între lecturile din evanghelii se citesc psalmi și se cântă imnurile bisericești atribuite lui Nerses Grațiosul (Șnorhali). După fiecare lectură se sting câte două lumânări până rămâne una singură, cea din mijloc care îl reprezintă pe Hristos. Se sting toate luminile din biserică și se cântă Park i parțuns , Slavă în înălțimi, cântecul rostit pentru prima oară de păstorii care au fost martori la nașterea lui Hristos. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2:14). În timpul acestui cântec, când se rostește Țakea! (răsari, revarsă), se aprind iar luminile în biserică. Lumânările stinse pe rând îi reprezintă pe apostolii care au adormit pe rând în grădina Ghetsimani iar lumânarea aprinsă pe Hristos care a rămas singur în rugăciune.

 Tot în ziua de joi se amintește de vânzarea lui Iuda și prinderea lui Hristos

Vinerea Mare – Crucificarea Domnului și Înmormântarea Sa

 În ziua de vineri sunt cinstite Chinurile, Crucificarea Domnului și Înmormântarea Sa. Slujbele de peste zi sunt cele ale Patimilor Domnului, ale Crucificării și Prohodul, înconjurarea Bisericii cu Mormântul și citirea Evangheliilor înmormântării (Matei 27:57-61, Marcu 17 42-47, Luca 23 50-56, Ioan 19:38-42) și pecetluirii mormântului (Matei 17:62-66). Iosif din Arimateea îl coboară cu mâna lui pe Hristos de pe cruce (Matei 27:57-60), îl înfășoară în giulgiu și îl depune într-o grotă săpată în stâncă pe care o închide cu o piatră mare. Deoarece era zi e odihnă, ucenicii săi s-au îndepărtat de mormânt cu gândul de a reveni a doua zi pentru a tămâia și unge cu mir trupul lui Iisus. „Şi ziua aceea era vineri, şi se lumina spre sâmbătă” (Luca 23:54). Iisus învie a treia zi așa cum profețise despre El însuși (Matei 20:19). Iisus depus în mormânt, coboară cu sufletul în iad stricându-l dăruind mântuire sufletelor celor drepți așa cum ne spune învățătura bisericii.

 Sâmbăta Mare – Stricarea Iadului, Liturghia de Ajun (djâracaluiț)

 În seara zilei de sâmbătă se oficiază Liturghia de Ajun. Djâracaluiț înseamnă a aprinde făclia. În timpuri vechi, liturghiile se oficiau la lumina candelelor sau a făcliilor, de aici a rămas acest nume care este purtat doar de liturghiile ce se oficiază în serile ce preced Nașterea și Învierea Domnului. În timpul liturghiei de Ajun, când se dă vestea Învierii lui Hristos, ia sfârșit postul mare. Totuși, nu se mănâncă preparate din carne decât după liturghia de Paște, a doua zi, duminică.

 Paștele – Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

 După oficierea sfintei liturghii de Ajun începe sărbătoarea Învierii. Sărbătoarea Învierii este cea mai mare sărbătoare domnească. Exprimă misiunea domnească a Fiul lui Dumnezeu și taina mântuirii omului prin moartea pe cruce a lui Hristos, chemarea la viață veșnică a omenirii.

 Învierea lui Hristos este descrisă cu amănunțime în evanghelii (Matei 28:1-8, Marcu 16 1-8, Luca 24:1-12, Ioan 20:1-10) Pe scurt spunem că după crucificare și moarte, Hristos a fost înmormântat într-o grotă săpată în stâncă și intrarea a fost acoperită cu o piatră mare. După trei zile, în dimineața zilei de duminică, femeile mironosițe Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și Solomea, au fost la mormânt pentru a tămâia și unge trupul Domnului dar, cu uimire, au văzut că cineva dăduse la o parte piatra ce pecetluia mormântul și că acesta era gol. Pe când ele se uitau nedumerite și mirate, le-au apărut doi îngeri îmbrăcați în haine strălucitoare care le-au spus: „Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? 6Nu este aici, ci S-a sculat” (Matei 24:4-6)

 Femeile au dus vestea învierii apostolilor după care Iisus li se arată. Așa cum mărturisește apostolul Pavel, pe Hristos l-au văzut mai mult de cinsi sute de oameni. Lumina Învierii lui Hristos este aceeași lumină care și astăzi se răspândește în cele patru zări ale lumii.

 Sărbătoarea Învierii

 (pe care noi, armenii, o numim Zadig)

Zadig înseamnă separare, împărțire, depărtare de păcate și, prin înțelesul său cel mai nimerit: întoarcere către Dumnezeu. Atât în vechiul cât și în Noul testament, paștele este socotită a fi una dintre cele mai mari sărbători. El este în legătură cu libertatea și mântuirea izvorâte din două întâmplări:

 1. În Vechiul Testament, Paștele este acea întâmplare când evreii, călăuziți de Dumnezeu și conduși de Moise, trecând de Marea Roșie, s-au eliberat din robia Egiptului. Ieșirea din robia Egiptului înseamnă eliberarea din țara păcatului și a morții și călătoria către pământul promis. Paștele Vechiului Testament este tiparul și exemplul sacrificiului de sine al lui Hristos.

 2. Al doilea Paște, cel al Noului Testament, este Învierea lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu, ca Mielul lui Dumnezeu, și-a vărsat sângele pentru lumea și omul păcătos, s-a crucificat și a înviat din morți a treia zi pentru ca prin curățarea păcatelor noastre să ne facă vrednici de viața veșnică.

 Prin taina ieșirii din Egipt, se înțelege eliberarea din robia trupească dar acum, taina Învierii lui Hristos este eliberarea omenirii din domnia păcatului și a morții, este întoarcerea din întuneric în lumina dumnezeiască, spre credință și viață veșnică. Prin acestea, exemplul mielului de sacrificiu din Vechiul Testament este însușit de către Hristos. „A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.” (Ioan 1:29) Făcând această proorocire despre Hristos care va ridica păcatele lumii, Ioan Botezătorul prevestește de asemenea și sfărâmarea iadului și biruința lui Iisus asupra morții.

 Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre și cu sfântul său sânge ne-a șters păcatele, pentru ca în Numele Său să avem viață veșnică. „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11:25)

 Prin crucificarea și învierea Mântuitorului ia naștere ideea nemuririi. Toți aceia care cred că Hristos este Mântuitor și Dumnezeu, după moarte vor învia. „Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15:22)

 Învierea lui Hristos este baza învățăturii creștine și a credinței. „Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.” (I Corinteni 15:13-14)

 După tradiția bisericii, Maria Magdalena a fost la Roma pentru a predica evanghelia. Ea a intrat la curtea împăratului Tiberiu pentru a-și mărturisi credința creștină și i-a dăruit acestuia un ou roșu spunându-i: „Hristos a înviat din morți!” . De aici ar veni obiceiul de vopsire în roșu a ouălor. Oul reprezintă o nouă viață în iar culoarea roșie, sângele dătător de viață a lui Hristos care s-a vărsat pentru mântuirea noastră.

 Sfântul Grigore din Datev (Datevați) scrie despre obiceiul de vopsire a ouălor: „Numai de Paște vopsim ouăle, deoarece oul întruchipează lumea așa cum spun înțelepții: coaja reprezintă cerul, albușul este aerul iar gălbenușul, pământul. Culoarea roșie înseamnă că Hristos a cumpărat cu sângele său lumea din domnia morții și a păcatului. Când luăm în mână oul roșu mărturisim aceste lucruri și ne mărturisim credința în Înviere și mântuire.

 Când în timpul Sfintei Liturghii de Paște auzim această veste: Hristos a înviat din morți!, răspundem cu voce tare: Adevărat a înviat! (Orhneal e Harutiunn Kristosi – Binecuvântată este învierea lui Hristos. Limba armeană)

 Cu aceste saluturi se întâmpină creștinii unii pe alții până la Înălțare, patruzeci de zile după Înviere

      Preot Ezras Bogdan, Vicar Eparhial

by Mihai Stepan Cazazian