Arhiepiscopia Armeana

ÎNDEMNUL PREASFINȚIEI SALE EPISCOP DATEV HAGOPIAN CU OCAZIA ANULUI NOU 2021

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Iubiţi credincioşi, 

Din Catedrala Armeană Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din Bucureşti, în acest început de an, adresăm binecuvântarea noastră părintească către voi. Încheiem încă un an: 2020, an care, în memoria omenirii, dar în special în memoria poporului armean, va rămâne un an extrem de tragic. Acest an a început cu o  pandemie nouă, cu noi războaie, noi provocări la care omenirea nu era pregătită să facă față. Poporul armean a fost pus din nou în fața unei încercări: a pierdut o parte din teritoriile sale istorice, însă nu a pierdut speranța și credința de a le redobândi.

        Suntem în pragul unui nou an, ne pregătim să părăsim acest an 2020, un an învolburat, plin cu războaie, terorism, crize umanitare, din cauza cărora suferă și poporul nostru, în fața căruia sunt multiple probleme și provocări.  Pășim într-o nouă realitate, anul 2021, însă nu vor surveni mari schimbări, dacă omenirea va continua să își construiască viața fără Dumnezeu, fără credință, bazată numai pe interese materiale.

          Pentru ca Patria noastră să devină mai sigură, să-i fie granițele în siguranță, pentru ca și comunitatea armeană din România să devină mai puternică, stă în puterea și răspunderea noastră. Eu, tu, noi, toți împreună suntem capabili să traversăm toate piedicile și greutățile și să transformăm în realitate toate acele năzuine pe care le avem în inimă.

           În prag de An Nou trebuie să ne rugăm și mai mult și prin post și într-o armonie trupească și sufletească să așteptăm vestea Nașterii Domnului.

        Cu un spirit optimist și cu rugăciune către Bunul  Dumnezeu trebuie să pășim în anul 2021 pentru a putea trece peste toate greutățile și provocările. Prin efortul și dăruirea depusă de fiecare dintre noi pentru popor, Biserică, Patrie, prin iubirea reciprocă se poate dezvolta viața noastra  în pace și progres.

În prag de An Nou, împreună cu familia, rudele, prietenii când îl întâmpinăm, în primul rând și ridicăm o rugă către Dumnezeu şi să cerem să dăruiască pace întregii lumi, să ne ţină în pace în Patrie şi în Diaspora, să întărească Biserica şi comunitatea armeană din Rămânia, să întărească iubirea între poporul armean şi român, să întărească speranţa, credinţa și optimismul pentru un viitor mai bun.

Dragii mei, prin mila Domnului, în anul 2020, Eparhia Armeană din România, a  continuat misiunea sa și a realizat multe proiecte, cu toate îngrădirile impuse de pandemia de Covid-19.

Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, Preasfințitul Episcop Datev Hagopian a participat la întruniri interconfesionale și interbisericești,  a efectuat vizite oficiale și pastorale, unele din aceste întâlniri s-au desfășurat online, dintre care trebuie să menționăm:

  • Ca Locțiitor al Eparhiei Armene din Bulgaria, în perioada 04-05 ianuarie 2020,  Episcop Datev, însoțit de diacon Haik Azarian, a fost în vizită pastorală la Varna și Burgas pentru a oficia Sf. Liturghie și a  întâmpina vestea nașterii Domnului  cu enoriașii armeni și a participa la activitățile organizate cu acest prilej.
  • Pe 11 ianuarie am participat în Catedrala Catolică Sf. Iosif din București, la înscăunarea Arhiepiscopului Mitropolit Aurel Perca, numit de către Papa Francisc. La Ceremonie au mai participat: Prim- ministru al României Dl. Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților Dl. Marcel Ciolacu, Secretarul de Stat pentru Culte, Dl. Victor Opaschi, Arhiepiscopul din Târgoviște Î.P.S. Nifon, reprezentanți ai diferitelor culte și comunități, oaspeți.
  • În perioada 18-25 ianuarire 2020, la Bucureşti a avut loc Rugăciune Ecumenică sub deviza ,,Rugăciune pentru unitate  creştină”. La  rugăciune au participat reprezentanţi ai  următoarelor biserici:  Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Reformată Maghiară Calvină, Biserica Evanghelică Luterană Germană, Biserica Anglicană și altele.
  • În perioada 07-09 februarie am efectuat o vizită programată la comunitățile armene din Burgas și Varna. Pe 08 februarie a fost oficiată Sf. Liturghie în Biserica Sf. Cruce din Burgas, la sfârșitul căreia s-a efectuat binecuvântarea tinerilor cu ocazia sărbătorii de Sf. Sarkis. De asemenea a fost binecuvântată toată comunitatea credincioasă.
  • Pe 09 februarie s-a oficiat Sf. Liturghie în biserica Sf. Sarkis din Varna, la sfârșitul căreia a fost sărbătorit cu mare fast Hramul Bisericii.
  • În zilele de 21-22 februarie, Preasfințitul Datev, însoțit de Pr. Radu Krikor Holca, a participat la invitația bisericii catolice la consacrarea episcopală și luarea în posesie canonică a Arhidiecezei de către Mons. dr. Kovacs Gergely în Catedrala ”Sf. Mihail”, alături de reprezentanții bisericilor din Transilvania: Ortodoxă, Reformată și Evanghelică, oficiali români și maghiari. În perioada vizitei am avut intrevederi cu episcopii romano-catolici, printre care și președintele Consiliului Pontifical pentru cultură de la Vatican – cardinalul Gianfranco Ravasi.
  • Pe 21 februarie, la invitația și binecuvântarea frățească  a Arhiepiscopului de Alba-Iulia  Î.P.S. Irineu Pop, am vizitat  celebra Mănăstire Râmeț, una din cele mai vechi din Transilvania, unde am întâlnit două călugărițe de origine armeana, care au venit în România acum 17 ani.
  • Pe  08 mai am participat, prin binecuvântarea S.S. Patriarh Suprem și Catolicos al Tuturor Armenilor Karekin al II-lea, la ședința online al Întâistătătorilor, Delegaţilor Patriarhali, Locțiitorilor Eparhiali al Eparhiilor Armene din Europa. La ședința au participat: Î.P.S. Arhiepiscop Khajak  Barsamian (reprezentant al Sf. Scaun de la Ecimiadzin la Vatican, Delegat Patriarhal pentru Europa de Vest), P.S. Episcop Vahan Hovhannisian (Întâistătător al Eparhiei Armene din Franța), P.S. Episcop Hovakim Manukian (Întâistatător al Eparhiei Armene din Marea Britanie și Irlandei de Nord), P.S. Episcop Markos Hovhannisian (Întâistătător al Eparhiei Armene din Ucraina), P.S. Episcop Serobve  Isahanian (Întâistătător al Eparhiei Armene din Germania), P.S. Episcop Tiran Petrosian (Delegat Patriarhal pentru Europa Centrală și Suedia), P.C. Arhimandrit Gusan Alcianian (Locțiitor al Eparhiei Armene din Elveția), P.C. Arhimandrit Khoren Arachelian (Locțiitor al Eparhiei Armene din Grecia). În timpul ședinței au fost dezbătute problemele și provocările apărute,  în special cele legate de  pandemie covid-19 și  influența ei asupra vieții  comunitare. Fiecare Eparhie a prezentat situația apărută în fiecare țară și comunitate, volumul și direcția lucrărilor efectuate și alte probleme legate de viața socială, economică, financiară.
  • În perioada 23-25 iunie împreună cu PC Pr Oshakan Khachatryan, am efectuat vizită pastorală la Suceava. Am vizitat bisericile Sf. Cruce, Sf. Simeon, Zamca, la mănăstirea Hagigadar și domeniile ce le aparțin și am luat act de situația create din cauza pandemiei și lucrările ce au fost efectuate de către parohie. P.C. Preot Paroh Torkom Mandalian al Bisericii Sf. Cruce a prezentat stadiul lucrărilor de renovare ai bisericii în interior și exterior efectuate cu sprijinul financiar al Primăriei. La Mănăstirea Hagigadar s-a ținut rugăciune pentru vindecarea de virusul covid, pentru pace în lume, pentru sănătatea spirituală și trupească tuturor enoriașilor noștri, pentru Armenia, Arțakh, România și Bulgaria, rugând mijlocirea Maicii Domnului.
  • Pe 24 iunie S.S. Patriarh Suprem și Catolicos al Tuturor Armenilor Karekin al II-lea a avut o întâlnire online cu  Întâistătătorii, Delegații Patriarhali, Locțiitorii Eparhiali din Europa. Binecuvântând pe clericii, care  reprezintă forurile  superioare ale Bisericii Armene din Europa, Sanctitatea Sa a specificat importanța acestor întâlniri în mod regulat. Au fost discutate problemele care există în comunități și importanța misiunilor pastorale în situația data și mijloacele  prin care s-au luat măsuri pentru limitarea răspândirii virusului. Cu mare bucurie a fost primită vestea că în perioada următoare, bisericile din Europa vor funcționa, însă ținând cont de restricții. De asemenea, S.S. a relatat despre situația care există în Armenia legată de pandemie. Preafericitul Patriarh le -a mulțumit reprezentanților acelor Eparhii, care prin mijloace financiare au sprijinit programele sociale, educaționale, pentru  famiiliile nevoiașe care au  fost demarcate  din inițiativa Sf. Scaun de la Ecimiadzin. Sanctitatea Sa a adus la cunoștință că pe 14 iunie s-a sfințit și s-a  pus pe  cupola Sf. Ecimiadzin,  Sfânta Cruce, ca semn de binecuvântare a Domnului, simbolizând speranța cu care vom trece peste greutățile vieții.
  • Pe 10 iulie am participat la conferința online al Întâistătătorilor, Delegaţilor Patriarhali, Locțiitorilor Eparhiali al Eparhiilor Armene din Europa. Paricipanții au lansat un apel în care se condamna agresiunea militară a Azerbaidjanului asupra unor localități  din nord-estul Armeniei (regiunea Tavuș).
  • Pe 14 august la Tg.Ocna a avut loc ședința consiliului parohial. Cu acest prilej, Preasfinția Sa Datev a efectuat o vizită împreună cu PC Preoți Oshakan Khachatryan și Radu Krikor Holca și membrii consiliului eparhial  Dl. Dr. Zare Nazarian și  Florin  Egner.  A prezidat ședința unde au fost aleși noi membrii consiliului parohial și PC Preot Oshakan Khachatryan a fost numit Preot delegat al parohiei Tg. Ocna.
  • Pe 11 septembrie, Episcop Datev Hagopian, însoțit de Pr. Oshakan Khachatryan a fost plecat în vizită pastorală în Bulgaria. Pe 13 septembrie cu ocazia sărbătorii Sf. Cruci s-a oficiat Sf. Liturghie în Biserica Sf. Cruce din Burgas. La slujbă erau prezenți: noul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în Bulgaria, Excelența Sa Dl. Armen Yeghiazaryan, președintele comitetului de prietenie armeano-bulgară din Parlamentul bulgar Dl. Nicolai Tișev, Viceprimarul orașului Burgas, Dna Diana Savateva, epitropul bisericii Dl. Sarkis Karagian, membrii consiliului parochial și numeroși credincioși. Au fost subliniate  relațiile  de  bună prietenie, care durează de secole între popoarele armean și bulgar, au fost discutate aspectele și căile de dezlvoltare și de o colaborare și mai bună, fiind subliniat rolul important ce îl deține comunitatea armeană din Bulgaria în acest proces.
  • Pe 15 septembrie am vizitat biserica Sf. Ștefan din orașul Sliven unde am avut o întâlnire cu membrii consiliului parohial și s-au discutat  viața și problemele comunității. Totodată am vizitat memorialul Genocidului armean din 1915, care a fost amplast pe locul vechii biserici armenești.
  • Pe 17 septembrie, la Sofia, unde am avut o întrevede cu Excelența Sa Dl. Ambasador Armen Yeghiazaryan. Au fost discutate aspectele colaborării mai strânse între biserica și Ambasada Republicii Armenia în Bulgaria. În aceeași zi au avut loc întâlniri cu membrii consiliului parohial și cu PC  Preot Gusan  Hadavian, care ne a prezentat situația de lucrări, ce se desfășoară pentru construirea unei noi biserici, după care am și vizitat șantierul pentru a vedea stadiul lucrărilor și a da anumite îndrumări.
  • Pe 18 septembrie ne-am întâlnit cu PC Preot Hraci Muradian și cu membri consiliului parohial din Plovdiv, pentru a organiza Hramul bisericii și a discuta proiecte și activități al membrilor comunității armene din Plovdiv.
  • Pe 20 septembrie, la Varna a fost  oficiata Sf. Liturghie  în Biserica Sf. Sarkis, la sfârșitul căreia a fost o întâlnire cu consiliul parohial și enoriașii, care au fost binecuvântați pentru efortul depus întru gloria comunității.
  • Pe 27 septembrie Preasfințitul Episcop Datev împreună cu PC Pr. Radu Krikor Holca s-a deplasat la Plovdiv pentru a participa la Hramul Bisericii Sf. Gheorghe și  la evenimentele organizate  cu acest prilej.
  • Pe 11 octombrie, la invitația consiliului parohial și al U.A.R. Constanța am oficiat Sf. Liturghie la biserica Sf. Maria din Constanța cu ocazia Hramului bisericii.
  • Pe 15 octombrie, în Catedrala Armeană Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din București, a avut loc o rugăciune pentru pace și de susținere pentru Arțakh. La rugăciunea ecumenică au fost prezenți: Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia, Excelența Sa Dl. Sergey Minasyan, ÎPS Episcop Varlaam Ploieștianu, reprezentant al Preafericitului Părinte Patrarh Daniel, reprezentanții  ÎPS Aurel Perca, Arhiepiscop și Mitopolit al Bisericii Romano-Catolice din Bucuresti,  și  PS  Mihai  Frățilă, Episcop al  Bisericii Greco-Catolice din București, PC Pr. Zsolt Bela, reprezentant al Bisericii Reformate Calvine  Maghiare,  P.S. Episcop Miguel Mauri Buendia, reprezentant al Vaticanului la București,  Dl. Alexandr Vasiliev, reprezentant al Ambasadei Federaței Ruse în România, clerici ai Bisericii Armene și clerici ai diferitelor biserici, Cavalerii Templieri, precum și membrii  ai comunității armene. A luat cuvântul Preasfințitul Episcop Varlaam Ploieștianu și în numele Preafericitului Patriarh  Daniel, a exprimat tot sprijinul și compasiunea poporului și bisericii armene, a subliniat prietenia milenară între cele două popoare și s-a rugat pentru stabilirea păcii pentru poporul frate armeana, precum și ceilalți participanți au rostit cuvântul de sprijin pentru Arțakh și pace cu o rugăciune, fiecare în limba sa.
  • Prin binecuvântarea SS Patriarh Suprem și Catolicos al Tuturor  Armenilor Karekin al II-lea, pe 23 octombrie, Preasfințitul Episcop Datev a plecat în Arțakh cu ajutor social și pentru a fi cu soldați armeni care luptau pentru Patria.
  • Pe parcursul întregului an 2020 am avut loc câteva întâlniri cu Excelența Sa Ambasadorul Irakului în România Dl. Muhammed Hakiem Al-Robae.

În 2021, se va continua participarea la rugaciunile ecumenice și adunările interbisericești,  se vor continua întâlnirile cu reprezentanţi al eparhiilor din Diasporă şi din România, vom continua activitățile și colaborări cu reprezentanţii oficialităţilor locale şi de Stat, Patriarhia Română, cu SBIR, cu  Asociațile Interconfesionale, cu  AIDROM și cu alte instituții confesionale.

Cu toate interdicțiile  ce s-au impus din cauza pandemiei, totuși, s-a reușit în anul ce a trecut, 2020, organizarea a câtorva  programe  confesionale, de tineret, sociale și comemorări, o parte din ele în regim online dintre care spicuim:

  • Pe 19 ianuarie a fost comemorat renumitul intelectual, ziarist Hrant Dink și 30 de ani de la masacrul sângeros comis de azeri contra populației armene din Baku.
  • Pe 26  februarie s-a comemorat  32 de ani de la masacrele din Sumgait, iar pe 24 aprilie, s-au comemorat  105 ani de la Genocidul armean din 1915, condamnând asemenea crime comise  impotriva umanității.
  • Pe 16 februarie s-a sărbătorit Sf. Sarkis și Intâmpinarea Domnului. Au fost binecuvântați tinerii și li s-au înmânat daruri simbolice și broșuri în care se explica semnificația sărbătorii.
  • Pe 29 martie s-a oficiat slujbă de Te Deum pentru Republicile Armenia și România, pentru popoarele roman și armean, apoi cu relicva din Dreata Sf. Ioan s-au binecuvântat cele patru zări rugând pe bunul Dumnezeu pentru sănătate.
  • Pe 3 mai  s-a oficiat slujbă de parastas pentru Arhimandritul Zareh Baronian, la împlinirea a trei ani de la deces, iar pe 10 mai s-a oficiat slujbă de parastas pentru ÎPS Arhiepiscop Dirayr Mardichian la împlinirea a 10 ani de la deces. Ambele parastase au fost oficiate la mormintele lor și au fost transmise online pentru ca enoriașii să fie părtași la slujbele de pomenire.
  • Pe 09 mai, de ziua Victoriei și eliberări al orașului Șuși s-a oficiat slujbă de pomenire și s-au depus coroane de flori la khacikarul din curtea Catedralei.
  • Pe 28 mai a fost sărbătorită împlinirea a 102 ani de la proclamarea primei Republici – Armenia. S-a oficiat slujbă de comemorare pentru toți cei căzuți în luptele din primul și al doilea Război Mondial, în luptele de la Sardarapat, Baș Aparan, Karachilisa, pentru toți acei armeni  care au pierit în lagărele din Siberia. Au fost depuse coroane de flori la memorialul din curtea cimitirului armenesc din București.
  • Pe 19 iunie a avut loc întâlnirea online a Organizației Mondiale a Tineretului Armean din cadrul Bisericii. Prin binecuvântarea Preasfințitului Datev au participat responsabili cu problemele tineretului din România, PC Pr. Oshakan Khachatryan și Hrant Jaghinyan.
  • Pe 04 octombrie s-a oficiat rugăciune în sprijinul Armatei de Apărare al Arțakhului și slujbă de pomenire pentru toți acei  ostași căzuți în acest război.
  • Pe 22 noiembrie prin binecuvântarea PS Episcopului Datev, în Catedrala Arhiepiscopală din  București  s-a oficiat slujbă de comemorare pentru toți cei căzuți în războiul din Arțakh. Apoi s-au depus coroane de flori la bustul Generalului Andranic, amplasat în curtea Catedralei.
  • Pe 06 decembrie în București și în toate bisericile ale Eparhiei s-au oficiat slujbe de comemorare pentru jertfele cutremurului devastator din 1988 în Armenia.

      Din primele zile ale pandemiei ne-am mobilizat cu toate  puterile și am adresat de mai multe ori cu îndemn către enoriașii noștri  pentru a respecta toate regulile impuse de autorități și am creat condiții de a participa la Sf. Liturghii, transmise online. În perioada pandemiei s-au organizat programe sociale și anume: s-au împărțit pachete de alimente pentru 25 de familii iar în perioada sărbătorilor pascale cu ajutorul voluntarilor au fost împărțite ouă sfințite, lumina și alimente tradiționale de Paști. Au fost vizitați membrii comunității noastre vărstnici, bolnavi, singuri, aflați în imposibilitate de a se deplasa și le-au fost împărțite produse de igiena personală și alimente, precum și li s-a oferit împărtășanie păstrând toate măsurile de prevenire a răspândirii virusului covid. Apreciem munca tuturor voluntarilor și a sponsorilor.

             Din păcate, în 2020 am avut și multe pierderi, persoane dedicate bisericii și comunității noastre: apreciatul și iubitul musician Garbis Dedeian, prieten devotat ai Bisericii armene, Arhiepiscop al Sucevei ÎPS Pimen, un membru devotat și celebru al comunității armene din Constanța, scriitorul Alexandru Alaci, în luna august o moarte prematură l-a răpit pe Eduard Narcis Antonian, iubitul și apreciatul administrator al cimitirului armenesc din Bucurerști Dl.  Jirayr Paronian, Dl. Berci Margarian, care mulți ani a fost secretar general al U.A.R. Tot în noiembrie s-a stins din viață Dna Lucia Grigorescu, care a ocupat mulți ani  funcția de epitrop al consiliului parohial din Suceava și apoi a  fost președinte U.A.R.

          În 2020 au fost și numiri noi. Administratorul cimitirului armenesc din București a fost numit Vardan Nazaryan, care deja a depus un efort substanțial și deja se văd roadele muncii sale.

În anul ce a trecut, 2020, au apărut ediții noi dintre care cele mai semnificative sunt: 

  • Apariția bilingvă (română și engleză) a unui album de fotografii în care sunt prezentate toate valorile importante ale culturii armenești din România. A fost depus un imens efort profesional, începând din anul 2017, pentru realizarea acestui album. Au fost invitați specialiști din Armenia, Franța și Canada. Scopul a fost nu numai scoaterea în evidența a acestori valori din cadrul Eparhiei, ci a le face accesibile  pentru studiu pentru cercetători sosiți din diferite colțuri ale lumii. Din cauza pandemiei, lansarea albumului a fost amănată pentru anul 2021.
  • S-au terminat lucrările la cartea Sf. Liturghie, care va fi tipărită si lansata în 2021.
  • Din inițiativa Preasfințitului Datev, la editura Sf. Scaun de la Ecimiadzin va fi tipărită în limba armeană  un pasaj de 100 de pagini din cartea Preafericitului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române Daniel: ,, La Joie de la fidelite,,. Lansarea va fi tot în anul 2021.

             Vom continua activitatea noastră de informare pe site-ul oficial al U.A.R. araratonline.com și paginile oficiale de pe Facebook (Arhiepiscopia Bisericii Armene din Romania), unde sunt  comentate toate activitățile noastre, publicate programele și știri cu conținut confesional. Toate activitățile ale Eparhiei sunt continuu prezentate în mass media din Armenia și în Diaspora: de Armenpress (Armenia), Știri Bisericești (Sf Scaun de la Ecimiadzin), Orer (Cehia).

Prin sus menționatele site-uri au fost prezentate diferite articole despre cărți de o valoare mare ce se află în bibliotecă și în muzeu, despre icoane, despre lucrările ce se desfășoară pentru restaurarea icoanelor și ale altor obiecte de cult.

Necontenit a fost condamnată agresiunea Azerbaidjanului și atacarea Arțakhului pe 27 septembrie, s-au trimis scrisori oficiale Guvernului  din România și Bulgaria pentru reglementarea statutului Arțakhului,  prin apeluri și îndemnuri ne-am adresat și altor foruri oficiale internaționale, condamnând încălcările comise de Azerbaidjan  asupra moștenirii culturale armene din Arțakh, pentru  a preveni distrugera lor, de a garanta dreptul populației la o viață liberă și pașnică.

       De asemenea, în numele Delegaților Patriarhali, Întâistătătorilor, Loctiitorilor Eparhiali ai bisericii armene din Europa am trimis scrisori oficiale Comisiei Conferinţei Episcopilor din Uniunea Europeană (COMECE), prezentând situația din Arțakh și rugând să se ia act de cruzimile și agresiunea ce se face asupra populației pașnice din Arțakh.

          Astfel am primit scrisori oficiale de la Președintele Comunității Evreiești din România, Rabinul Rafael Șhaffer, de la ÎPS Mitropolit Aurel Perca și alții.       

În anul 2021 vom continua toate acele programe de lungă durată care au fost începute în anii precedenți și în care am înregistrat realizări. Vom continua să facem înregistrări cadastrale asupra patrimoniului Eparhiei, renovarea și restaurarea clădirilor si proprietatilor Eparhiei Noastre, amplasarea unor noi monumente alături de cele existente și alte lucrări după cum urmează:

  • În 2020 am efectuat cadastrarea si intabularea tuturor edificilor din Tulcea, al cimitirelor din București și  Iași. De menționat că 90% din patrimoniul Eparhiei are deja cadastru și intabulare.
  • Din primăvara anului 2020 au fost demarcate lucrările de renovare ale muzeului eparhial Dudian, care vor fi finalizate în 2021. De mentionat, ca încă  din noiembrie 2019, între Eparhia noastră,  Muzeul de  Artă și Matenadaranul din Erevan  a fost semnat un memorandum de colaborare științifico-educativ care ne  va da posibilitatea să invităm  specialiști din Armenia pentru a restaura anumite obiecte de cult, pentru a fi studiate  și restaurate unele carți și manuscisuri din muzeu și editarea lor.
  • Lucrările de renovare în curs  sunt cele  ale altarelor, pereților si icoanelor de la altar din Biserica Sf. NĂSCĂTOARE din Botoșani. În cursul anului 2021 este preconizată terminarea lucrărilor.
  • În anul 2020 s-a terminat renovarea gardului cimitirului din Pitești, la sfârșit de an au fost schimbate ferestrele bisericii. Preconizăm să începem renovarea interiorului bisericii din Pitești.
  • În anul 2020 a fost renovata capela Danielian din cimitirul armenesc din București.
  • La sfârșitul anului 2020 am reușit conservarea al cladirii din Roman. Vom căuta mijloace financiare pentru a găsi soluții viabile de a renova clădirea în întregime.
  • Tot în anul ce a trecut s-au renovat Biserica Sf. NĂSCĂTOARE și casa parohială din Brăila.
  • Tot în 2020 au fost renovate birourile din sediul consiliului parohial din  Focșani.
  • În momentul de față se fac proiecte de renovare pentru  anumite imobile, care aparțin Eparhiei; lucrările de renovare exterioare, iluminatul și gardul Catedralei Sf.Arhangheli din București; Avem proiectele finalizate pentru renovarea  gardului, curții de la Mănăstirea Hagigadar din Suceava și deja am depus dosarul pentru finanțare; De asemenea, dorim să renovăm din temelii bisericile Sf. NĂSCĂTOARE și  Sf. TREIME din Tg. Ocna și din Botoșani ale căror proiecte sunt finalizate și se fac demersurile necesare.
  • Am preconizat ca în viitor să se facă curățenie în curtea bisericii, în curtea casei parohiale și în cimitirul din Tg. Ocna, să se instaleze camere de supraveghere.
  • Preconizăm să renovăm, de asemenea, Biserica Sf.Cruce și clădirile parohiale din Suceava pentru care avem deja proiectul și sunt depuse la CNI. Dorim să renovăm și capela din cimitirul bisericii Sf. Cruce, prima reşedinţa episcopala din Zamca și să construim un nou așezământ monahal.
  • Și în anul 2021 se vor continua acțiunile de revendicare ale proprietăților ce au aparținut Eparhiei Armene, pentru a le recupera și pentru a le  folosi în interesul comunității. La Roman avem deschise 3 acțiuni de judecată pentru 3 clădiri, care au aparținut Eparhiei, alte 5 procese avem la Iași. Sunt anumite progrese și sperăm  că în timp să recuperăm  toată moștenirea ale strămoșilor noștri.
  • Și în anul 2021 se va continua conlucrarea şi mai activă cu Biserica Ortodoxă Română şi vom fi mediatori între Sf. Scaun de la Ecimiadzin şi Patriarhia Română pentru o şi mai bună colaborare şi întărire a relaţiilor frăţeşti  deja existente dintre cele două biserici. În special conlucrarea va fi în domeniile: educaţional, în schimbul de studenţi între seminarii, dar şi în schimbul de experienţă în slujirea duhovnicească în armată, şi-n închisori, în programele sociale, în organizarea de pelerinaje reciproce si altele.
  • În  anul 2021 ne am propus să continuam programe sociale pe termen lung, având în centrul atenției copiii și adolescenții, în special pentru cei care  sunt orfani de unul sau ambii părinți, bolnavi sau se află în centre speciale. Vom continua, deja devenitele tradiții, vizitele noastre în orfelinate și centre speciale de îngrijire a minorilor  de sărbători împărțind daruri și binecuvântarea Noastră.
  • Iubiți frați și surori întru Hristos, aceste idei și programe vor fi  realizate cu ajutorul bunului Dumnezeu, de asemenea cu o bună colaborare între Eparhia Armeană,  U.A.R, și  cu Ambasada Republicii Armenia în România

Urarea  și ruga Noastră este ca anul 2021 pentru comunitatea armeană din România, pentru Patria Mamă, pentru statul Român, pentru întreaga omenire să fie un an de pace, prosperitate, realizări, an de reînnoire spirituală, să biruim pandemia și să ne întoarcem la viața normală.

Vă dorim tuturor sănătate, pace, fericire și zile binecuvântate!

La mulți ani!

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România